Actualitate

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat lângă Râmnicu Sărat

CFR SA informează că traficul feroviar între stațiile Zoița și Râmnicu Sărat se desfășoară doar pe firul II, din cauza deraierii unui vagon cisternă din compunerea unui tren privat de marfă. Accidentul s-a produs pe magistrala 500 București – Suceava.

Deraierea vagonului s-a produs în jurul orei 12.30, pe firul I, între stațiile Zoița și Râmnicu Sărat, la km 158+875. Garnitura privată, care aparține operatorului GFR, are în compunere 33 de vagoane încărcate cu combustibil și asigură un transport pe relația Brazi – Borzești Bacău, anunță CFR SA.

Până la finalizarea intervențiilor de repunere pe șină a vagonului deraiat, trenurile de călători care sunt programate să tranziteze zona respectivă circulă pe intervalul Zoița – Râmnicu Sărat doar pe firul II, din ambele sensuri.

Personalul feroviar al SRCF Galați va acorda sprijin tehnic necesar operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe șină a vagonului respectiv, astfel încât reînscrierea în circulație a garniturii de marfă să se realizeze în condiții de siguranță.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. transmite scuze călătorilor pentru eventualele întârzieri care se pot înregistra în circulație, din cauza retrasării traficului feroviar doar pe un singur fir în intervalul orar necesar desfășurării intervențiilor de repunere pe șină a vagonului deraiat.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker