Sport

Un punct care se adună. FC Buzău, la 15 meciuri fără înfrângere!

Ripensia Timișoara – FC Buzău 0-0

Doar un punct pe Bega, cu Ripensia, pentru FC Buzău, suficient pentru păstrarea locului 5, de play-off, mai vulnerabil acum, însă, în fața urmăritoarelor, care s-au apropiat la numai trei puncte de echipa din Crâng. Pentru fotbaliștii buzoieni a fost a doua ­re­mi­ză consecutivă, după acel 1-1 de pe teren propriu, în runda precedentă, cu Uni­rea Slobozia, care a rămas principala amenin­țare a locului din play-off. FC Buzău a evoluat la Timi­șoara din minutul 29 în inferioritate numerică, căpitanul Cristian Ciobanu fiind eliminat pentru lovirea fără minge a unui adversar și, poate și de aceea, după meci, antrenorul Cristi Pustai nu a fost atât de supărat pe rezultat. ,,E un punct. Se adună. Cu punctul acesta am trecut din nou pe locul 5. Avem doar două înfrângeri în acest campionat, în primele două etape. Poate acestea sunt lucrurile ­po­zitive. În rest, nu știu dacă ați văzut fotbal, ați văzut o luptă surdă, pe un teren (n.r. Electrica) pe care se poate greu să pasezi și să ai posesia și să arăți ceva. A fost o luptă, cu mingi lungi, cu multe dueluri aeriene. Poate chiar și în zece oameni, la un moment dat am dominat, însă din ­mi­nutul 75 am început să cedăm teren și până la urmă suntem mulțumiți că s-a terminat așa”, a declarat antrenorul echipei FC Buzău, a cărei perioadă de invincibilitate a ajuns acum la 15 partide, campionat plus Cupa României. ,,Mister” a evitat să comenteze justețea eliminării lui Cristian Ciobanu, care a făcut ca echipa buzoiană să evolueze cu un om în minus mai bine de o oră de joc. ,,Nu comentez deciziile arbitrilor decât în timpul me­ciului. Doar atunci le comentez. E greu să te abții, mai ales că sunt niște lucruri. Eu sunt un om normal, după nu am ce să câștig. Nu pot să fac nimic, ce să fac? Aș veni cu carnețelul dacă aș putea rezolva ceva. Acum s-a terminat. Chiar și dacă mai ai discuții cu adversarii sau cu oamenii de pe aici, e normal. În timpul meciului ai tensiunea, nervii tăi, crezi că poți să ajuți să faci ceva. După, s-a terminat, n-am ce să comentez deciziile arbitrului”, a spus Pustai. FC Buzău se întoarce în Crâng pentru următoarea etapă, sâmbătă, 6 noiembrie, de la ora 11.00, când este programată partida cu Unirea Dej.

Ripensia: I. Rus – An. Macrițchii (8 Morariu; 32 R. Rogac), Țieranu, Lalic, Fridrich – Val. Macrițchii, Vidrăsan (46 Coulibaly; 82 Golda) – Piftor, Mitrov, R. Stoica – Ernest (46 Soko­vic). Antrenor: Florin Fabian

FC Buzău: R. Stoian – R. Zamfir, Vîrtej, Wiktroski, T. Oltean – Gaitan, A. Lopez – Al. Munteanu (78 Pațurcă), Ekollo (58 Cârstocea), Cr. Ciobanu – Chică-Roșă (76 Kanda). Antrenor: Cristian Pustai

– Cartonaș roșu: Cr. Ciobanu 29

– Arbitru: Andrei Moroiță (Ploiești)

Liga a 2-a – Etapa a 12-a

  • Steaua București – Concordia Chiajna 0-0
  • Dunărea Călărași – Csikszereda Miercurea Ciuc 0-2
  • Viitorul Tg. Jiu – Me­taloglobus București 0-0
  • Dacia Brăila – Politehnica Iași 0-2
  • Unirea Slobozia – Unirea Constanța 2-0
  • FC Brașov – FC Hermannstadt 1-2
  • Ripensia Timișoara – FC Buzău 0-0
  • Unirea Dej – Politehnica Timișoara 2-0
  • Astra Giurgiu – Petrolul Ploiești 1-2
  • CSC Șelimbăr – Universitatea Cluj – 4 – 2

Clasament

  1. PETROLUL 33 p.
  2. Hermannstadt 28 p.
  3. U Cluj 27 p.
  4. Chiajna 27 p.
  5. FC Buzău 22 p.
  6. Steaua 22 p.
  7. Slobozia 19 p.
  8. Metaloglobus 18 p.
  9. Șelimbăr 17 p.
  10. 10.Csikszereda 16 p.
  11. Poli Iași 15 p.
  12. Unirea Dej 15 p.
  13. Ripensia 14 p.
  14. Viitorul Tg. Jiu 14 p.
  15. Timișoara 10 p.
  16. FC Brașov 9 p.
  17. Constanța 7 p.
  18. Călărași 3 p.
  19. Astra 2 p.
  20. Dacia Brăila 2 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker