Actualitate

Un primar buzoian, în selecționata care joacă azi contra Croației

Primarul comunei Stâlpu, Stelian Gioabă, face parte din selecționata care va juca astăzi, la Giarmata (județul Timiș), partida de fotbal dintre naționalele României și Croației, echipe în rândurile cărora vor evolua doar primari din cele două țări.

Meciul este organizat de Asociația Comunelor din România (ACoR), prin Liga Primarilor Fotbaliști, ACoR Timiș și Primăria Comunei Giarmata, și va avea loc cu începere la ora 16.00, pe stadionul „Nicu Moraru” din comuna timișeană, scrie publicația Reper24.ro.

„Ne bucură întâlnirea cu colegii noștri din Croația, sperăm să dezvoltăm o relație cât mai bună cu ei și, evident, vom încerca să facem un joc bun, pentru a încheia victorioși partida dintre cele două reprezentative ale primarilor români și croați. Îi așteptăm cu mare drag pe iubitorii fotbalului să ne susțină, în speranța că nu-i vom dezamăgi. Tototdată țin să transmit mulțumiri filialei județene ACoR Timiș și primăriei Giarmata pentru întregul sprijin oferit realizării acestui eveniment”, a spus pentru sursa citată președintele Ligii Fotbaliștilor din cadrul Asociației Comunelor din România, Nicolae Beg.

Din echipa de fotbal a Asociației Comunelor din România, pregătită de selecționerul Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla (Botoșani), fac parte primarii: Vasile Lombrea, Sălciua (Alba), Remus-Florin Moțiu, Roșia (Bihor), Stelian Gioabă, Stâlpu (Buzău), Nicolae Beg, Marga (Caraș-Severin), Brian Filimon, Măureni (Caraș-Severin), Gheorghe-Lucian Broaina, Gârbău (Cluj), Tiberiu Zelencz, Mica (Cluj), Vlăduț Nicolae, Aninoasa (Dâmbovița), Emanuel Spătaru, Răzvad (Dâmbovița), Ovidiu-Ilie Furdui, Criscior (Hunedoara), Vasile Popa, Gârbovi (Ialomița), Teodor Ștefanca, Bârsana, Călin-Ovidiu Petrică, Remetea Chioarului, Gabriel-Stelian Mureșan, Apold (Mureș), Victor Prodan, Ungheni (Mureș), Sergiu Constanda, Poiana Câmpina (Prahova), Ioan Filimon, Porumbacu de Jos (Sibiu), Gheorghe-Valerian Popolan, Dăești (Vâlcea), Tudor Constantin, Șușani (Vâlcea), Adrian Miroiu-Lamba, Asociația Comunelor din România, Vasile Moldovan, Sighetu Marmației (Maramureș) și Ioan-Cosmin Curelea, Cașin (Bacău).

„De remarcat faptul că echipa României beneficiază de prezența în lot a unor foști jucători remarcabili din fotbalul românesc, precum fostul internațional Gabi Mureșan, jucătorul de Liga I Tiberiu Zelencz, și Brian Filimon, unul din cei mai cunoscuți atacanți din Banat, dar și actuali jucători de Liga a IV-a”, mai scrie Reper24.ro.

Din reprezentativa Croației și-au anunțat prezența primarii-jucători: Marko Barisic, Hrvoje Vukovic, Ante Kraljevic, Mario Kraljevic, Nikola Gospocic, Zvonimir Novosel, Josip Budimir, Dalibor Biscan, Matko Sutalo, Mile Herceg, Nenad Debelic, Adriano Dedic, Tomislav Bulic, Nikola Grguric și Maja Govorcinovic.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker