Actualitate

Pompieri buzoieni, premiați la Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

Loturile reprezentative ale inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Mureș și Covasna sunt câștigătoarele ediției din acest an a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, după trei zile în care și-au arătat capacitatea de intervenție pentru salvarea de vieți în cele mai dificile condiții, la întrecere cu alte 13 cele mai bune echipaje de pompieri din țară.

Etapa finală a acestei competiții dedicată salvatorilor profesioniști s-a desfășurat la Râmnicu Vâlcea, unde echipajul ISU Mureș a ocupat primul loc la proba de descarcerare, în timp ce echipa de la ISU Covasna a urcat pe prima treaptă a podiumului la proba de acordare a primului ajutor calificat.

Printre premianți s-au aflat și echipajele ISU București-Ilfov (care a ocupat poziția secundă atât la proba de descarcerare, cât și la cea de acordarea primului ajutor), ISU Dâmbovița (locul al III-lea la proba de descarcerare), precum și ISU Buzău (locul al III-lea la proba de acordarea primului ajutor).

Timp de trei zile, între 8 și 11 iunie, membrii echipajelor participante la faza finală a competiției și-au pus la încercare cunoștințele, abilitățile și spiritul de echipă în cadrul unor scenarii dificile, menite să reproducă cât mai fidel situațiile reale din teren.

În competiție au intrat echipe reprezentative de la inspectoratele pentru situații de urgență Alba, Brașov, Bistrița-Năsăud, București-Ilfov, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț și Vâlcea, alături de echipe din cadrul Facultății de Pompieri și Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești și încă o echipă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI din Republica Moldova, în calitate de invitați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare