Administrație

Un fost primar, interzis pentru un nou mandat de ales local

Sentința din dosarul ,,Mită pentru permise” nu a fost schimbată de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Fostului primar al comunei Brăești, Adrian Perțea, condamnat la 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 3 ani, i-a fost respins recursul în casație, decizia fiind definitivă. ,,Respinge, ca inadmisibil, recursul în casație declarat de inculpatul Perțea Adrian Ion împotriva deciziei penale nr. 504 din data de 22 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – Secția Penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 3140/114/2015. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 octombrie 2019”,  se precizează în soluția instanței.

Aceasta înseamnă că Perțea nu va putea candida anul viitor pentru un nou mandat de primar. El a primit interdicție, timp de doi ani, de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Amintim că la data de 22 mai, magistrații Curții de Apel Ploiești au dispus condamnarea definitivă a cinci inculpați într-un dosar care a avut ca obiect infracțiuni de corupție comise de instructori din municipiul Buzău și municipiul Râmnicu Sărat, împreună cu examinatori auto din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Buzău. Este vorba despre Gheorghe Brătilă, administrator al școlii de șoferi S.C. BRĂTILĂ S.R.L. Buzău și instructor auto axat preponderent pe categoriile de profesioniști, condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o durată de 2 ani, despre Adrian Botezatu, la momentul comiterii faptelor agent șef de poliție, examinator auto în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Buzău, condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și trafic de influență, la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o durată de 3 ani. Totodată, s-a dispus confiscarea de la inculpat a  sumei de 1.668,24 lei obținută prin săvârșirea infracțiunilor).  Andrei Costin Chitic, la momentul comiterii faptei agent șef de poliție, examinator auto în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Buzău, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, la pedeapsa de 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat; totodată, instanța a dispus pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o durată de 1 an).

Adrian-Ion Perțea, primar al comunei Brăești, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și cumpărare de influență la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o durată de 2 ani, iar Valeriu Răduță, instructor auto și administrator al unei alte școli de șoferi, a fost condamnat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 2 ani ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Totodată instanța a dispus pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o durată de 1 an și 4 luni.

Dosarul penal a avut la bază două sesizări din oficiu întocmite de lucrătorii Direcției generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău, în baza informațiilor obținute și documentate referitor la comiterea de acte de corupție de către examinatori auto din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Buzău și administratorii unor școli de șoferi din municipiul Buzău și din municipiul Râmnicu Sărat, în legătură cu susținerea probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere.

Alături de informațiile obținute și documentate de lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție Buzău, unul dintre elementele care au stat la baza demarării acestei anchete a fost și cercetarea sociologică realizată de Serviciul Studii și Proiecții din cadrul Direcției Generale Anticorupție privind promo­vabilitatea la prima examinare pe școli de șoferi si instructori auto, cercetare realizată pe baza statisticii postate pe site-ul Direcției Regim Permise și Înmatriculări Vehicule. Conform acestor date statistice, în anul 2012, la nivelul județului Buzău, pe primul loc s-a clasat școala de șoferi S.C. BRĂTILĂ S.R.L., cu instructorul auto Gheorghe Brătilă, cu 453 candidați examinați, din care 82,34 % au fost declarați admiși la prima examinare.

Rezultatele cercetării sociologice au relevat imposibi­litatea școlarizării unui număr atât de mare de cursanți în interval de un an, numărul maxim de elevi putând fi de 120 în urma efectuării unui program de lucru prelungit (10 ore pe zi, 7 zile pe săptămână); conform norme­lor legale, fiecărui candidat trebuie să i se asigure 30 de ore de conducere, ceea ce presupune pentru 453 de cursanți numărul total de 13.590 de ore.

Admițând că a lucrat în fiecare zi a anului 2012 (inclusiv sâmbăta, duminica și sărbătorile legale), pentru a putea realiza numărul de ore de conducere stabilit legal, instructorul auto Brătilă Gheorghe ar fi trebuit sa lucreze 37 de ore pe zi.

Pentru documentarea activității infracționale, cu sprijinul Serviciului Operații din cadrul D.G.A., în cauză a fost autorizat un investigator sub acoperire.

În faza de urmărire penală, lucrătorii S.J.A. Buzău au desfășurat activități procedurale în baza a 79 de ordonanțe de delegare.

În instrumentarea cauzei s-a beneficiat de suportul tehnic și operational al Serviciului Operații din cadrul D.G.A., Serviciului Județean de Protecție Internă Buzău și Inspectoratului Județean de Jandarmi Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker