Actualitate

Un alt drum județean cu importanță turistică a fost reabilitat

Un drum județean grav afectat de alunecări de teren a fost reabilitat de Consiliul Județean Buzău și și va fi redat traficului în condiții optime. Este vorba despre drumul care leagă satul Fințești, comuna Năeni, de drumul național 1B Buzău-Ploiești. Stadiul lucrărilor a fost prezentat, ieri, la fața locului, de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

„Este o zonă sensibilă din punct de vedere al infrastructurii cu probleme care datează de mulți ani. Acest drum județean, în afară că deservește cetățenii din Fințești, trece și prin zona podgoriilor Dealul Mare, face legătura cu drumul național ce merge spre Ploiești și București și deservește mulți locuitori din această zonă care lucrează în Mizil, Ploiești sau București. Prin fonduri proprii am reușit să reabilităm acest drum, vom ajunge cu asfaltul până la drumul național chiar la granița cu județul Prahova”, a precizat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

Lucrările pentru reabilitarea completă a drumului în lungime de 12 kilometri au costat aproximativ 3 milioane de lei și au fost suportate din fonduri proprii ale consiliului județean.

„De mai bine de 30 de ani nu s-au făcut investiții în această zonă, drumul a fost întrerupt de niște alunecări de teren și a trebuit să facem un zid de consolidare să stopăm acele alunecări și acum a venit vremea să facem asfaltarea. Zonele de consolidări au costat foarte mulți bani dar am reușit să alocăm acești bani și am rezolvat prin aceasta atât confortul rutier al cetățenilor din zonă dar deschidem noi orizonturi pentru turism și economie. Sunt în zonă destul de multe crame, iar vizitatorii pot ajunge acum la podgorii și la Cariera de Piatră de la Năeni, la Biserica dintr-o piatră și așa mai departe”, a spus Neagu.

În schimb, drumul ce leagă satul Năeni de Săhăteni nu va fi reabilitat în totalitate, din cauză că este afectat de alunecări de teren și până la finalizarea conso­lidării sale nu se justifică lucrări de asfaltare completă, așa cum mai sunt cazuri în diferite comune din județ.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker