Actualitate

Ultima ofertă a Guvernului pentru profesori  

Guvernul le-a făcut vineri o nouă ofertă profesorilor, a declarat pentru HotNews.ro preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret, Marius Nistor.

Discuțiile de la guvern dintre liderii celor trei federații din educație și reprezentanții Guvernului au durat aproximativ două ore și jumătate, în timp ce aproximativ 10.000 de profesori au protestat în fața Palatului Victoria, plecând apoi în marș până la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat pentru HotNews.ro că ultima ofertă a guvernului a fost ca prima tranșă din creșterea salarială pe noua grilă, care ar urma să fie acordată din 1 ianuarie 2024, să fie de 45 la sută, față de 40 la sută cât li se oferise până acum.

De asemenea, Guvernul a propus acordarea unei sume anuale de 1.500 de lei, în luna octombrie, banii fiind din fonduri europene. Suma anuală ar urma să fie acordată până în 2027.

„Nu avem un răspuns pentru guvern, deocamdată. Răspunsul îl vor da colegii noștri, cei care au declanșat și greva”, a declarat Nistor, spunând că „în niciun caz astăzi (vineri, n.r.)” nu va fi luată o decizie.

Aproximativ 10.000 de angajați din învățământ aflați în cea de-a douăsprezecea zi de grevă, au protestat din nou, vineri, în fața Guvernului, de unde au plecat în marș spre Palatul Cotroceni. Mitingul are loc la o zi după ce Executivul a adoptat o „declarație” prin care se angajează că în viitoarea lege a salarizării se va porni de la principiul ca salariul de bază al profesorului debutant să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie. Sindicatele cer însă ca această „garanție” să fie prevăzută într-un act normativ, și nu într-un document fără valoare juridică, spunând că numai astfel greva va fi oprită.

„Declarația” prevede că viitoarea lege a salarizării va porni de la principiul ca salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23 la sută din maximul grilei de salarizare din sistemul public. Inițial, Guvernul anunțase că va adopta un memorandum în acest sens.

Cele două măsuri enunțate în documentul de șase pagini și jumătate sunt:

  • Prioritizarea dialogului între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ cu privire la grila de salarizare din familia ocupațională subsecventă, ce va fi cuprinsă în viitoare Lege a salarizării. Noua lege va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23 la sută din maximul grilei de salarizare din sistemul public. Creșterea salarială pe noua grilă se va face etapizat, prima tranșă de la 1 ianuarie 2024, fiind de 40 la sută din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării.
  • Stabilirea unei prevederi în contractul colectiv de muncă la nivel de sector „învățământ preuniversitar”, prin care pe perioada concediului de odihnă, precum și pentru zilele de concediu plătit, personalul din învățământ va avea dreptul la o indemnizație de concediu calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază și a sporurilor/indemnizațiilor de care beneficiază, potrivit legii, corespunzător fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediu de odihnă.

 

Un comentariu

  1. Nu este ceva normal cu aceasta greva. Dupa ce beneficiaza de cel mai mare numar de zile de concediu de odihna platite
    ,dupa ce in perioada pandemiei au fost platiti degeaba. dupa ce actul de predare se reflecta in numarul mare de meditatii si apoi in rezultaele evaluarilor si a examenelor, consider ca nu este altceva decat un santaj avand in vedere si perioada aleasa.
    Oare aceasta forma de protest nu afecteaza siguranta nationala?Atunci cand cei de la metrou au facut greva le-au fost intocmite dosare penale celor care au provocat greva. Nu este corect ca pentru unii muma si pentru altii ciuma.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker