Alexandru PRIPON
Cum credeți că ar fi dacă, în fața rafturilor unui supermarket ori lângă taraba unui vânzător din piață (producător, măcar teoretic, și distribuitor, în egală măsură), ar apărea, deodată, o mulțime de oameni indignați de prețul unui produs, solicitând ieftinirea acestuia, de urgență? Fără îndoială, măcar ar fi luată în considerare o asemenea cerere imperioasă. Dar dacă, în locul unei mulțimi, ar fi o singură persoană, iritată, strigând pe mai multe tonalități, vorbind ba singură, ba cu angajații și cu lumea speriată din jur, răspunzându-și sau dând din cap, parcă profund convinsă de argumentele unei voci profund interioare? Probabil că ar fi chemată o ambulanță, cu suspiciunea că, în aceste vremuri de neîntreruptă criză, gardurile spitalelor de profil, care oferă cazare permanentă, au devenit prea mici, permițându-le cutezătorilor cu medicația neadecvată să le escaladeze.
Cele de mai sus s-ar petrece în lumea reală. În spațiul web, lumea virtuală care a ajuns să facă parte din viața noastră, cu bizare consecințe asupra percepției tuturor, lucrurile ar fi, și sunt!, diferite. Deoarece aici nu poate fi utilizat la adevăratul potențial un simț sine qua non: văzul.
Altfel spus, citim, privim și părem a înțelege o mulțime de texte, videoclipuri etc., dar nu putem ne putem uita cu adevărat la autorii lor, primind de-a gata și acceptând fără șovăire ceea ce ni se oferă, nu ceea ce este cu adevărat acolo. Un articol, de exemplu, poate fi copiat literă cu literă sau poate fi modificat perfid, în așa fel încât să bănuim de o inteligență vecină cu geniul cine știe ce persoană fără pic de har, dar înzestrată cu priceperea furtului iscusit. Un videoclip poate conține imagini preluate din variate surse, inserate printre succesiuni de cadre obiective, izbutind să inducă impresia că (să zicem) un tigru bengalez se plimbă liniștit, în vecinătatea unui cactus, la Polul Nord. Sunt doar iluzii, denaturări cu bună știință ale realității, îmi veți spune. Desigur, doar că se pot dovedi convingătoare pentru unii, ceea ce înseamnă că, într-un mod nefericit, își îndeplinesc obscura menire.
Publicațiile online au, cel mai adesea, o secțiune dedicată comentariilor, un așa-numit forum, fie pe o platformă diferită, găzduită de același domeniu, fie chiar în interiorul site-ului, cel mai adesea în josul știrilor și articolelor de tot felul. Mulți dintre noi consideră aceste comentarii o completare firească a textelor postate pe pagina web, ceea ce a dus, de-a lungul timpului, la o serie de probleme privind, printre altele, calitatea intervențiilor marginale și… identitatea autorilor acestora. Caracteristicile comentariilor nu le vom discuta acum, însă identificarea comentatorilor merită o privire atentă, deoarece observăm un fenomen interesant și îngrijorător, în egală măsură: multiplicarea cu bună știință a personalității.
Din punct de vedere medical, dedublarea este o „tulburare psihică constând în disocierea personalității, la același individ, una normală și alta morbidă, fiecare dominând alternativ și determinând caracterul comportamentului” (conform DEX 2009). Tulburarea disociativă de identitate este (după cum vedem în filmele de la Hollywood) o afecțiune prea puțin studiată, de fapt, care presupune „prezența a două sau mai multe identități ori personalități care preiau alternativ controlul asupra comportamentului persoanei, fiind uneori însoțite de incapacitatea persoanei de a-și aminti informații personale. Stările alternative apar ca fiind diferite, dar de fapt sunt toate manifestări ale aceleiași persoane. De obicei, identitățile alternative au caracteristici contrastante cu identitatea primară și de multe ori pot fi dominante, ostile, agresive sau autodistructive” (conform Medic Psihiatru Emilian Voiculescu, Personalitățile multiple sau tulburările disociative, pe site-ul psihiatrie.org). Mimarea unei astfel de afecțiuni ori, mai degrabă, a manifestărilor ei vizibile – alternarea personalităților, cu nume și comportamente diferite – este, până la urmă, tot o boală, însă una care îi afectează mai mult pe cei din jur, expuși la o situație anormală, cu efecte aberante asupra percepției individuale și colective.
Spre exemplu, după un articol oarecare despre (de ce nu?) oportunitatea plantării corcodușilor galbeni pe marginea drumurilor, apare comentariul potrivit căruia inițiativa nu este deloc potrivită. Desigur, vor apărea și altele, exprimând, poate, opinii contrare, dar primul comentator, din rațiuni de el cunoscute – și nu vom expune aici teorii legate de motivarea autorilor profesioniști de păreri în spațiul web –, nu se lasă învins, ci intervine din nou și din nou, semnând cu nume diferite, dându-și dreptate, conversând apreciativ cu el însuși, râzând, „pe mai multe voci”, de preopinenți, astfel încât se creează impresia că o mulțime de oameni, cu personalități diferite, însă nu opuse, semnalând zeci de probleme, unele fanteziste, cauzate de nevinovații corcoduși galbeni, sunt împotriva plantării acestora. Până aici, lucrurile par simple și, teoretic, inofensive.
Mergând pe stradă, zilele viitoare, vom discuta cu vecinii de la bloc, cu prietenii sau colegii de serviciu, remarcând că mai toți au devenit, parcă peste noapte, adversari declarați ai corcodușilor galbeni. Cu explicații multe și sofisticate, vor sfârși cu toții prin a utiliza același argument suprem – „am văzut și pe internet cât de mulți oameni spun că ar fi îngrozitor dacă s-ar planta așa ceva pe marginea drumului” -, iar de aici apare clar că devenim, cumva, victimele unei false tulburări disociative de identitate, adoptând cu prea mare ușurință ideile revărsate în cotidian de personalități multiple și răuvoitoare.
Comentatorii cu voite și repetate dedublări sunt o extensie viguroasă a fenomenului fake news, un pericol real – atât în spațiul virtual, cât și în viața de zi cu zi – care parazitează demersul corect jurnalistic și ne bulversează pe noi, pe toți cei implicați. Credem, adesea, că ne alăturăm unei vaste majorități în susținerea unor idei, cât de absurde ar fi ele, iar astfel legitimăm falsul și înșelăciunea, slujind, fără să o știm vreodată, interese bine ascunse. Pășim pe nisipuri mișcătoare, urmând exemplul unor năluci fără nume și personalități reale. Pentru ca, mai apoi, măcar din orgoliu, să ne concepem drumul prin viață sub un stindard care nu ne aparține, participând la lupte care nu ne privesc, fideli năzuințelor (poate abandonate între timp, conform auspiciilor de moment) unor promotori ai tulburărilor disociative de… opinii.
