Politic

VIDEO / Cum au sărbătorit buzoienii Duminica Orbului acum 33 de ani

În urmă cu exact 33 de ani, românii au sărbătorit prin vot Duminica Orbului. În 20 mai 1990 au avut loc fost primele alegeri postdecembriste.

Alegerile au fost câștigate de Frontul Salvării Naționale (FSN) cu 67 la sută, iar Ion Iliescu a fost ales președinte cu 85 la sută din voturi, la o prezență la urne de 86 la sută. O prezență uriașă în contul promisiunii unei democrații despre care mulți români nu știau la vremea aceea că nu vine din cer, ci că trebuie câștigată.

Cel care a preluat puterea imediat după Revoluția din decembrie 1989, participa la scrutin, cu toate că Ion Iliescu, liderul FSN, promisese că nu o va face. Alegerile au avut loc și în contextul marii manifestații-maraton din Piața Universității, unde se cerea, pe lângă punerea în practică a Punctului 8 din Proclamația de la Timișoara (lustrația), și ca FSN să nu se transforme în partid politic și să nu candideze.

Dacă în celelalte țări au fost alese partide reformatoare și lideri care veneau din mișcările de disidență sau opoziție anti-comunistă, România s-a mulțumit să aleagă personaje care aparțineau eșalonului doi al Partidului Comunist.

Deși în primele zile ale lunii ianuarie1990 au reapărut pe scena politică vechile partide istorice, precum Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) sau Partidul Național Liberal(PNL), fenomen nemaiîntâlnit în celelalte țări din „lagărul comunist”, la alegerile din 20 mai 1990 aceste partide au înregistrat rezultate modeste.

La 17 mai 1990 a avut loc și prima dezbatere electorală televizată, la care au participat alături de Ion Iliescu cei doi candidați ai partidelor istorice: Radu Câmpeanu (PNL) și Ion Rațiu (PNȚCD), ambii întorși în țară după ani lungi de exil.

Dezbaterea a fost „moderată” de doi foști realizatori TVR din perioada ceaușistă – Victor Ionescu și Emanuel Valeriu (dovedit între timp informator al Securității) -, precum și de directorul TVR din acea perioada, Răzvan Teodorescu, un apropiat al lui Ion Iliescu. Românii nu au fost impresionați nici de elocvența lui Radu Câmpeanu, nici de discursul și ținuta elegantă cu care s-a prezentat Ion Rațiu, preferându-l în schimb pe neocomunistul Ion Iliescu.

Au urmat șase ani de stagnare economică și socială, prin menținerea rolului puternic al statului. Marile întreprinderi din perioada comunistă au fost ținute în mod artificial pe linia de plutire prin subvenții, pentru a susține locurile de muncă, evitându-se astfel o explozie socială.

Pe plan extern, România s-a izolat de Occident, semnând un tratat biar de prietenie cu Uniunea Sovietică, care va intra în colaps oficial la finele lui 1991. Lipsa reformelor din acea perioada se vede și astăzi, în decalajul pe care România îl are în raport cu alte țări din estul Europei.

Vezi AICI rezultatele oficiale ale alegerilor din 20 mai 1990.

La Buzău, Ion Iliescu (FSN) a obținut 95,22 la sută din voturi, Radu Câmpeanu (PNL) 3,32 la sută, iar Ion Rațiu (PNȚCD) 1,46 la sută. De asemenea, buzoienii au trimis în Parlament doar repreentanți ai FSN: Alexandru Albu, Alexandru Dumitrescu, Petre Partal, Mihai Petrescu, Ovidiu Cameliu Petrescu, Dumitru Pîslaru, Petre Posea, Costin Sandu (Camera Deputaților), Vasile Ion, Alexandru Mânzală și Gelu Voican Voiculescu (Senat).

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker