OpiniiSoroca

„Trenulețul”: din fruntea cozii în „Top Ten”

Sunt convins că mai multă lume a discutat, pe toate fețele și în diferiți termeni, rezultatele concursului Eurovision, care a fost lansat în anul 1956, este considerat unul dintre cele mai longevive programe televizate non-sportive și care, cu siguranță, nu este, în opinia subsemnatului, un exemplu de obiectivitate – cu unele excepții, bineînțeles (vezi exemplul trupei suedeze ABBA). Cu toate acestea, toți criticii și scepticii (alde mine) privesc cu îndârjire și ambiție demnă de „fapte” mai bune această competiție, exact ca pisica din bancul cu violarea din curtea vecină.

Ediția din acest an a concursului a fost, la prima vedere, una care se încadrează în marja de „eroare”, adică nu a fost nici mai obiectivă, nici mai subiectivă decât altele. Cu toate acestea, cel puțin eu îmi permit luxul să meditez asupra acestui fenomen, deși există atâtea alte teme de discuție – începând cu războiul din Ucraina și terminând cu prețurile la gaze care urmează să explodeze. Or, la a doua vedere, se întâmplă niște lucruri stranii care te fac să crezi că cineva este abonat la titlul de învingător al Eurovision-ului, iar altcuiva îi este sortit doar rolul de „podtanțovcă” (pentru buzoieni – un fel de umplutură, un fel de veșnică vioară a doua) și când zic aceasta nu am în vedere doar rolul de cenușăreasă care mereu este atribuit nu doar reprezentanților României și Republicii Moldova. Am în vedere criteriile în conformitate cu care se notează cutare sau cutare evoluție de către juriul format din specialiști, or când vine vorba despre voturile telespectatorilor lucrurile au fost clarificate demult, geopolitica fiind criteriul incontestabil de bază. Adică, una este să fii participantul unei țări ex-iugoslave, bunăoară, cu cele vreo-șapte opt voturi maxime garantate din „oficiu”, și alta este să reprezinți Republica Moldova sau România, când trebuie să fii din altă ligă muzicală (nu neapărat mai bună), la propriu, sau să ieși cu totul din tipare pentru a topi inimile celor care nu sunt rude cu tine. Deși există și excepții frumoase, despre care o să spun mai jos.

Să zicem, nu sunt eu specialist în muzică și ar fi incorect să pun la îndoială verdictul juriului, dar prea mare mi s-a părut diferența dintre votul lui și al spectatorilor. Și dacă cineva îmi spune prin ce a fost mai bună prestația reprezentantei Serbiei, care, pardon, cântând își spăla picioarele într-un lighean, decât evoluarea Zdubilor noștri, atunci închid gura și nu mai vorbesc la această temă niciodată. Despre votul telespectatorilor nici nu vreau să mai zic ceva – probabil, toți sunt niște profani și niște frustrați ca mine – vedeți Dumneavoastră, la Eurovision se interpretează și piese care nu sunt de „nasul” spectatorului simplu… Ca să nu mai zic că votul geopolitic nu se mai regăsește la acest juriu de înalți profesioniști, și nu doar în cazul nostru. Altfel, cum să explici faptul că juriul de la Chișinău nu a dat nici un punct participantului din România și invers (ce-i drept, ulterior s-a aflat că din cauza unei greșeli tehnice, cele 12 puncte atribuite de juriul de la București reprezentanților RM a ajuns la ucraineni) sau, cum s-a întâmplat că juriul de la Kiev nu a dat nici un punct prietenilor din Lituania sau Polonia? Au nu cumva chiar unele piese de la Eurovision țin de tot ce dorești, numai nu de calitatea muzicii și interpretului? Întreb și eu, nu dau cu parul – de aceea am pus semnul întrebării…

Spuneam mai sus de excepții frumoase. Una din acestea a fost prestația formației Zdob și Zdub și fraților Advahov, care au răsturnat clasamentul: după prima votare, din mila juriului, acesta ne plasase pe un loc din fruntea cozii (chiar dacă vecinătatea cu Franța și Germania era măgulitoare), și ne-au adus în „Top Ten” grație faptului că mesajul artiștilor a fost sesizat și aplaudat de spectatori (să nu uităm că s-a cântat și în engleză). Păcat că prestația artiștilor noștri, dar și linia melodică, nu au fost sesizate și apreciate și de juriu, inclusiv cel de la București, dacă este corect ce spun gurile rele – chipurile, nu este vorba de o greșeală tehnică, dar de un adevăr. Or, la urma urmei, „Trenulețul” putea fi asociat, de pragmatici, cu un cântec nevinovat de promovare a redeschiderii legăturii feroviare între Chișinău și București sau ca un mesaj de promovare a unirii, de romantici.

În fine, mi se pare că știu „rețeta” cum și noi, românii de la Chișinău sau de la București, am putea câștiga acest concurs. Pentru aceasta nu este nevoie de mare vânzoleală și de mare decență – poate ieșim pe scenă îmbrăcați în izmene și cu un țol pe cap și-i dăm pe spate pe toți.

Deși, și în acest caz nu garantez sută la sută…

 

Articole similare