Administrație

Trei proiecte de investiții ale Primăriei Buzău și-au găsit constructori

Trei proiecte de investiții ale Primăriei Buzău intră în faza de execuție, după ce au fost desemnate firmele constructoare care să materializeze planurile de pe hârtie. Cele trei proiecte sunt finanțate fie din bugetul local, fie din fonduri europene, iar autoritățile justifică investițiile prin prisma laturii culturale, educaționale sau turistice. Partea bună este că de cele trei investiții se ocupă firme cu experiență în construcții, cunoscute pe piața buzoiană pentru seriozitate.

Lucrările la clădirea viitorului Muzeu Militar au început deja

O clădire aflată în incinta Cimitirului Eroilor va deveni Muzeu Militar, după ce Ministerul Apărării Naționale (MApN) și-a dat acordul privind trecerea imobilului în domeniul public al municipiului Buzău. Imobilul, parte din cazarma 326, va fi reabilitat de Primărie în termen de cinci ani de la data preluării din administrarea Ministerului Apărării Naționale, iar banii vor veni de la bugetul local, potrivit acordului dintre instituția buzoiană și MApN. În cazul în care lucrările nu sunt realizate în termenul propus, imobilul va reveni în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale.

Autoritățile consideră că locația viitorului obiectiv completează tema militară de pe Calea Eroilor, acolo unde se află și Expoziția de fotografie militară în aer liber, iar ideea Primăriei este să contureze un loc dedicat reușitelor armatei care au marcat cele mai importante momente din istoria României. De consolidarea imobilului cu o suprafață construită de 856 metri pătrați se va ocupa firma buzoiană Integral SA, iar termenul de finalizare preconizat este luna septembrie a acestui an.

„Pe teritoriul municipiului Buzău se află cea de-a doua mare garnizoană militară a României, acest demers înscriindu-se în efortul constant al autorităților locale de a pune în valoare trecutul istoric și militar al orașului. Crearea unui Muzeu Militar în locația solicitată se încadrează în ansamblul istoric situat pe Calea Eroilor, în apropierea Bisericii și Cimitirului Eroilor, precum și a Expoziției de fotografie militară în aer liber, realizată într-o manieră profesionistă în cadrul manifestărilor destinate celebrării Centenarului Marii Uniri. În prezent, clădirea ce face obiectul solicitării (parte din cazarma 326) este încadrată în clasa de risc seismic RS II (posibilitatea de prăbușire în caz de cutremur este redusă, n.r.)”, se menționa într-un proiect de hotărâre al Primăriei Buzău.

Casa Grădinarului, reabilitată de o firmă buzoiană

Și pentru Casa Grădinarului din Parcul Marghiloman s-a găsit o firmă care să se ocupe de refacerea totală a clădirii, în privința căreia Primăria are planuri serioase după aceea. Este vorba despre Concas, firmă cunoscută pe piața buzoiană, care, în urma licitației,
și-a adjudecat contractul pentru suma de 3.055.513,40 lei.

După reabilitare, clădirea va deveni parte din Centrul educațional în aer liber, iar multe dintre activitățile desfășurate aici le vor fi dedicate copiilor. Clădirea propriu-zisă din Parcul Marghiloman are o suprafață totală de 52 de metri pătrați, iar, în urmă cu zeci de ani, era locuită de grădinarul care se ocupa de domeniul lui Alexandru Marghiloman.

În ultimii ani, clădirea devenise refugiu pentru oamenii fără adăpost, însă Primăria și-a propus să îi redea farmecul de altădată și să îi găsească o altă întrebuințare. Aici urmează să fie amplasată și o seră, unde copiii vor învăța să cultive diverse plante și vor afla ce presupune o alimentație sănătoasă. „Mai avem încă o investiție importantă, refacerea a ceea ce se numește acum «Casa Grădinarului». Alexandru Marghiloman avea și un grădinar care avea grijă de celebrele lui grădini englezești, de lac și de tot ceea ce se întâmpla aici. Acolo ne-am imaginat realizarea unui centru pentru educație permaculturală și hrană sănătoasă. Practic, este o extindere a proiectului început în urmă cu doi ani de zile, Școala din Parc. O bucată din acest parc va fi dedicată copiilor, elevilor buzoieni, pentru a învăța să cultive legume, plante și pentru a învăța, de ce nu, să și prepare mâncăruri sănătoase”, spunea primarul Toma, în urmă cu câteva săptămâni.

Fostul poligon auto devine Centru intermodal de transport

Și fostul poligon auto are un constructor desemnat, Troia Premium Construct, o firmă cu sediul în București, dar care are un punct de lucru în apropiere de Râmnicu Sărat. Contractul are o valoare de 13.116.218,06 lei, iar finanțarea vine din partea Uniunii Europene.

Pe terenul unde funcționa poligonul auto va fi construită o clădire administrativă și vor fi amenajate cinci peroane destinate debarcării călătorilor care tranzitează terminalul intermodal, pentru a facilita schimbarea mijloacelor de transport. Peroanele vor fi prevăzute, printre altele, cu rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități, tabele electronice de informare a călătorilor și treceri de pietoni, pentru a facilita circulația între peroane; aici vor mai fi prevăzute rastele de biciclete și vor putea fi închiriate și biciclete în sistem bike-sharing.

„Este vorba despre circa 3 milioane de euro investiție într-un park-and-ride la intrarea dinspre Calea Eroilor, pe partea dreaptă, unde mai este încă acel poligon auto. Este vorba de circa un hectar suprafață. (…) Acest park-and-ride înseamnă și că poți lăsa mașina acolo și poți pleca, de exemplu, până la gară sau în alte locuri cu autobuzul sau pur și simplu să pleci cu bicicleta de acolo. Sunt lucruri care par de domeniul exagerării în momentul acesta, dar cu siguranță nu va fi așa (…) Încet-încet, Buzăul trebuie să meargă pe o amprentă zero de CO2, să terminăm cu poluarea, astfel încât, să reușim să avem un mediu mai sănătos pentru buzoieni, dar și să învățăm să mergem mai mult pe jos, să mergem cu autobuzele, cu bicicletele”, spunea primarul Constantin Toma despre proiect.

Proiectul mai prevede și realizarea unei zone de parcare destinate personalului terminalului, locuri de parcare special destinate persoanelor cu dizabilități, cât și locuri cu stație de încărcare pentru autovehiculele electrice/hibride. Totodată, autoritățile au în vedere realizarea unei zone de parcare care să asigure staționarea pe timp limitat (între curse) a autobuzelor/autocarelor/microbuzelor și care oferă posibilitatea de încărcare electrică prin intermediul unor stații rapide.

Un comentariu

  1. Bani aruncati pe apa sambetei, proiecte incredintate firmelor de casa ( a se citi firmelor „agreate” de primarul Toma – mereu aceleasi Integral SA, Concas SA si Troia Construct).
    Chiar nu putem trai fara un Muzeu Militar, o Casa a Gradinarului si un Centru intermodal de Transport , care este de fapt o banala parcare ???!!!
    Bani pentru ca primaria Buzau sa intocmeasca documentatiile tehnice (carti funciare) pentru punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptăţiţi conform Legii 87/2020 spuneti ca nu gasiti, in schimb pentru proiecte inutile se poate !
    Chiar suntem luati de fraieri ?

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker