Fără categorie

Transferuri pe ultima sută la Metalul

Un internațional de tineret care a trecut pe la Sassuolo, sub comanda lui Vali Stan

Chiar înainte de reluarea campionatului, Metalul reușește două mutări care se anunță a fi importante în parcursul echipei buzoiene. Zilele trecute, buzoienii au reușit să perfecteze transferul lui Eduard Rusu, internațional român U16, U17 și U18, un mijlocaș format de Academia Prosport, dar care, pentru un sezon, a făcut parte din lotul formației de Serie A Sassuolo Calcio. În 2022, revenea în România, după ce semna cu CS Dinamo București, iar după un sezon la trupa Ministerului de Interne și-a dat acordul să joace la Metalul. Ascensiunea lui Rusu s-a
lăsat așteptată, după ce acum câțiva ani era considerat unul dintre cei mai talentați mijlocași la nivel juvenil. Pentru selecționata Under 16 a României a marcat trei goluri în patru meciuri.

Tot pe filieră bucureșteană, Metalul l-a înregimentat și pe Mario Răducan, de la Sport Team. Mijlocașul născut în 2005 vine sub formă de împrumut, pentru un sezon.

Metalul l-a transferat zilele trecute și pe Tudor Saim, fotbalist cu state solide la nivelul ligii secunde. Născut la Istanbul, Saim a fost format ca fotbalist de CSM Râmnicu Sărat. La 18 ani a plecat la Petrolul, unde a jucat 74 de meciuri şi a marcat 11 goluri. În sezonul precedent a evoluat în Liga 2 la FC Braşov.

Tudor Saim

Alb-albaștrii punctează și la capitolul reveniri, după ce Claudiu Borțoneanu, inițial transferat în vară de divizionara secundă FC Alexandria, a optat pentru încă un an la Buzău. Mijlocaşul de  23 de ani a fost format de Rapid, apoi a jucat pentru CS Snagov. De acolo a ajuns în SuperLiga, la FC Voluntari. A mai evoluat la Metaloglobus iar anul trecut a fost titular în cele mai multe partide ale Metalului.

Sâmbătă, de la ora 18, Metalul pornește din nou la drum, în prima etapă urmând a primi, pe teren propriu, pe nou promovata Viitorul Șuțești. Brăilenii au trecut la baraj de Voința Cudalbi, reprezentanta județului Galați.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker