Tradiții în „Duminica Tomii”

Astăzi, prima duminică din luna mai, ultima zi din „Săptămâna Luminată”, este încărcată de tradiţii şi obiceiuri pentru creştinii ortodocşi. Ea se numește și „Duminica Tomii”, marcând momentul în care Iisus se arată Apostolilor, și îi arată rănile lui Toma, cel care, atunci când ceilalți ucenici i-au zis „Am văzut pe Domnul!”, le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”.
Evanghelia după Ioan (Ev. Ioan 20, 19-31), care se citește în biserici la Liturghia din această duminică, consemnează: „Și a venit lisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijlocul lor și a zis: <Pace vouă!> . Apoi a zis lui Toma: <Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele, și adu mâna ta și o pune în coasta Mea, și nu fi necredincios, ci credincios!> A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! lisus i-a zis: <Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! >”.
Cum este sărbătorit „Paștele Blajinilor”
Dacă „Duminica Tomii”, prima duminică după Paşti, este dedicată Apostolului Toma, în Calendarul Ortodox, în Calendarul Popular ea este dedicată sufletului morților. De aceea, după slujba din Duminica Tomii, unii creștini merg în cimitire, pentru a participa la o altă slujbă, și anume cea de comemorare a celor plecați în „lumea blajinilor”, de unde vine și ziua de „Paștele Blajinilor”. În unele locuri, aceste slujbe se mai fac și în sâmbăta de dinaintea Duminicii Tomii.

Astfel, prima duminică după Înviere, când are loc pomenirea morților, se mai numește Paștele Blajinilor. Potrivit credinței populare, blajinii reprezintă oamenii pașnici, incapabili de a face rău cuiva, care s-ar afla la vărsarea „Apei Sâmbetei”, în Sorbul Pământului. Aceștia sunt anunțați de oameni de venirea Paștelui prin aruncarea cojilor de ouă roșii în ape curgătoare. Pentru că durează o săptămână până ce acestea ajung la ei, se va sărbători Paștele cu o săptămână întârziere.
Tot în „Duminica Tomii”, credincioșii întind mese lângă biserică, în aer liber, și de aceea acesta ar fi momentul în care oamenii „pot sta la masă” alături de sufletele celor plecați dintre noi, pentru a cinsti și prin această modalitate Învierea Mântuitorului și cu aceștia.



