Actualitate

SRI, alertă Cyber

Serviciul Român de Informații a transmis, sâmbătă seara, că la nivelul Centrului Național CYBERINT au fost obținute date cu privire la o posibilă campanie în masă de atacuri cibernetice de tip spearphishing care vizează infectarea sistemelor informatice cu aplicații malware de tip ransomware.

„Atacatorii intenționează să utilieze adrese de mail aparținând unor instituții din România pentru a încerca să inducă în eroare potențialele victime. Se recomandă a nu se accesa link-uri sau fișiere atașate mesajelor de tip mail care nu sunt adresate în mod curent destinatarilor sau provin din surse necunoscute. Se recomandă aceleași măsuri de precauție privind accesarea link-urilor sau a atașamentelor transmise prin mesaje de tip SMS, WhatsApp, Signal, Telegram etc.

De asemenea, este obligatorie realiarea de copii de siguranță (backup) pentru site-uri, baze de date sau orice alt tip de date expuse în mediul Internet, precum și stocarea acestor copii pe suporți de memorie separați fizic pentru a evita criptarea sau distrugerea acestora de un posibil atac cibernetic”, se precizează în comunicatul SRI.

Avertizarea SRI vine după ce un atac cibernetic asupra site-ului Poliţiei Române a fost respins sâmbătă, de către specialiştii în comunicaţii si tehnologia informaţiei din cadrul instituţiei, informează instituția prin intermediul unui comunicat. Atacul nu a compromis funcționarea paginii de internet a instituției, ci a blocat accesul utilizatorilor la aceasta.

„Facem precizarea că site-ul Poliţiei Române (www.politiaromana.ro) conține doar informaţii publice şi nu baze de date cu caracter sensibil sau clasificat, iar atacul nu a afectat alte servicii și rețele informatice ale Poliţiei Române. Ofiţerii specialişti din cadrul instituţiei, în colaborare cu experţii instituţiilor de specialitate, lucrează pentru remedierea situaţiei şi restabilirea accesului publicului către site-ul Poliției Române”, a mai transmis Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). Situația a fost remediată în scurt timp.

În ultimele zile, mai multe atacuri ale hackerilor au vizat site-urile instituțiilor din România, printre care cel al Guvernului și cel al Armatei. Este vorba despre atacuri motivate de acțiunile de sprijin ale României pentru Ucraina, în contextul invaziei acestui stat de către Federația Rusă, susțin oficialii români.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker