Tradiția șezătorilor, dusă mai departe de Filiala de Carte Religioasă a Bibliotecii Județene
Astăzi are loc prima șezătoare din acest an la Filiala de Carte Religioasă a Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu”. Vremea autentică de iarnă de afară a dat un imbold organizării primului eveniment de acest fel din acest an. 
Despre acest eveniment, bibliotecar Lidia Dinu povestește: „În ciuda vremii de azi, de iarnă autentică, doamnele interesate de tematica întâlnirii au venit azi de la ora 12.00 la şezătoarea de la Filiala de Carte Religioasă. Am admirat ce au lucrat dânsele, am discutat despre proiecte privind lucrul de mână, în jurul unui ceai cald. Ne bucurăm că putem găzdui astfel de întâlniri, de la care avem de învăţat, fie că suntem începători, fie că avem experienţă în acest domeniu”.
Potrivit tradiției, șezătorile la români începeau toamna, continuau iarna și se sfârșeau primăvara. Erau făcute toamna și iarna, căci fiecare anotimp are specificul lui în a crea posibilitatea acestor întâlniri, precum cea de la Filiala de carte religioasă care recompune câte ceva din atmosfera și creativitatea șezătorilor petrecute în casele gospodarilor români.
La şezătoare se lucra, se cânta, dar se și spuneau poveşti, și se practicau unele jocuri sociale, trasmițându-se astfel de la o generație la alta arta populară.
Cele mai cunoscute șezători, informează Muzeul Național aș Țăranului Român citând din lucrarea „Satul meu de altădată” semnată de Dumitru Gălățan-Jieț, erau „cele ale torsului inului și cânepii, ale torsului lânii și mai ales cele de la „jupuiatul” (depănușatul) porumbului. Aceasta era chiar o șezătoare etalon pentru toată lumea satului, căci în satul tradițional se cultiva mult porumb, necesar atât pentru alimentație (din făină de porumb se pregătea mămăliga și mălaiul copt în cuptorul sobei), cât și pentru îngrășatul animalelor, mai ales al porcinelor.” Pe vremea bunicilor, șezătorile aveau și funcția de socializare, pentru că ele însemnau o posibilitate plăcută de a evita izolarea în satele cu case depărtate una de alta, de a se întâlni unii cu alții.
