Cultură

Top T/Bluzău 2021, la jumătatea lunii decembrie

Iubitorii rockului și ai bluesului sunt așteptați și anul acesta la Top T, „Festivalul Rezistenței Rock”, care ar urma să se des­fășoare în perioada 17-19 decembrie, la Casa Tineretului, transmit organizatorii pe pagina oficială de Facebook. Ca și în anii trecuți, festivalul aduce în prim plan nume cunoscute ale rockului românesc, care vor urca pe scenă în timpul celor trei zile de desfășurare.

Astfel, vineri, pe 17 decembrie, în prima zi, vor cânta cei de la Kumm, Robin and The Backstabbers și Timpuri Noi, trupele fiind deja cunoscute buzoienilor, deoarece au mai urcat pe scenă și în anii trecuți.

Sâmbătă, 18 decembrie, buzoienii se pot bucura de heavy metal, alături de trupele Hteththemeth și Dirty Shirt, iar seara va fi încheiată de bine-cunoscuta trupă Cargo.

Festivalul se încheie duminică, 19 decembrie, pe ritmuri de blues, reprezentate de trupele Oxigen, Hot Leeks și Stones Free.

Anunțul oficial va fi făcut în această seară pe pagina de Facebook a festivalului, unde vor fi menționate și restul detaliilor, precum prețul biletului sau ora începerii concertelor. Accesul la spectacole va fi permis, bineînțeles, doar celor vaccinați.

Festivalul de anul acesta este sponsorizat de către Asociația Hair, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău, Consiliul Județean Buzău, Centrul Cultural „Alexandru Marghi­loman” și Fundația pentru Tineret Buzău. Printre trupele care au participat la primele ediții ale Top T se regăsesc Iris, Roșu și Negru, Holograf, Celelalte Cuvinte, Compact, Voltaj, Cargo, Vița de Vie, Negura Bunget, Quo Vadis, Alternosfera și multe altele.

Festivalul Top T este un eveniment emblematic pentru comunitatea buzoiană și a reprezentat cu mândrie imaginea culturii locale în țară și străinătate din 1983, fiind cel mai longeviv festival de rock din România. Top T a ma­nifestat permanent inovație și creativitate și a contribuit la conservarea și promovarea valorilor ­au­tentice locale și naționale. Festivalul a fost permanent cu un pas înaintea celorlalte manifestări, devenind, prin activitatea sa, exemplu de bună practică pentru alți organizatori, public, presă, finanțatori.

Potrivit organizatorilor, Top T a bifat numeroase premiere în peisajul muzicii rock, fiind primul festival rock postdecembrist care a promovat prin concurs tinere talente locale și naționale încă din 1990 și primul festival rock promovat cu pachete promoționale la nivel profesionist (afiș, program de sală, ecusoane personalizate etc.) încă din 1994. Totodată, Top T este primul festival înregistrat „live” pe casetă audio în 1996, primul festival rock underground cu participare internațională semnificativă și primul festival rock des­pre care s-a scris o carte, în 2017.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker