Economic

Top 5 cele mai convenabile profesii în 2023

Care sunt cele mai convenabile profesii în 2023 în România, conform algoritmului Jooble

Ce înseamnă o profesie convenabilă? Pe lângă răspunsul evident – o profesie care este foarte bine plătită – există și o serie de alți factori care fac un job să fie convenabil. Acești factori includ programul de lucru, posibilitatea de a lucra de acasă, nivelul de presiune și stres, oportunitățile de promovare și de dezvoltare a carierei, nivelul de satisfacție primită de la job ș.a.

Deși parametrul “cele mai bine plătite joburi” este desigur important, identificarea celor mai convenabile profesii este posibilă doar cu ajutorul unui algoritm complex. Astfel, am colaborat cu experții de la agregatorul de joburi Jooble pentru a vă aduce acest top al celor mai convenabile profesii în 2023:

 

1. Șofer profesionist

Odată cu boom-ul din domeniul construcțiilor, dar și cu popularizarea serviciilor de livrare și curierat, a crescut și cererea de șoferi profesioniști. Mai mult decât atât, cererea mare pentru șoferi este prezentă în toate regiunile țării, nu doar în București. De exemplu, cele mai multe oferte de locuri de muncă în Brăila sunt pentru domeniul transporturilor.

Din ce în ce mai multe persoane văd această meserie ca fiind atractivă, din următoarele motive:

  • Este relativ accesibilă, aproape pentru oricine
  • Nu necesită investiții
  • Nu necesită o pregătire specială îndelungată
  • În dependență de specializare, salariile pot ajunge și la 2.000 de euro net
  • În anumite cazuri, cum ar fi serviciile de livrare, permite un program flexibil de muncă

2. Medic

Deși presupune o pregătire serioasă și îndelungată, profesia de medic vine cu niște avantaje destul de evidente. Pe lângă prestigiul vocației de medic, și salariile sunt bune, în special în medicina privată. De asemenea, ai certitudinea că va exista întotdeauna cerere pentru abilitățile și cunoștințele tale. Populația planetei crește în permanență, iar odată cu aceasta și necesarul de personal medical.

Un alt avantaj constă în faptul că există peste 130 de specialități medicale, ceea ce înseamnă că îți va fi destul de ușor să identifici ceva pe placul tău. Dacă optezi pentru o specialitate mai rar întâlnită, ai toate șansele să devii un specialist de mare căutare.

În plus, este o profesie pentru care nu va trebui să ieși din zona ta geografică de confort – chiar și o piață relativ mică, cum este cea de locuri de muncă în Buzău, oferă oportunități de angajare pentru personal medical.

3. Manager de conținut

După cum afirma Bill Gates încă în 1996, “conținutul este rege”. Marketingul modern este imposibil fără un conținut de calitate. De multe ori, chiar conținutul este de fapt produsul care se vinde. Și deoarece nicio afacere nu mai poate avea succes fără un marketing dinamic și original, cererea pentru managerii de conținut este din ce în ce mai mare – peste 20% din ofertele de locuri de muncă în București sunt pentru specialiști de marketing.

Această profesie este extrem de versatilă, fiind potrivită pentru diferite categorii de persoane:

  • cei cu înclinații artistice, care pot crea conținut vizual sau audio
  • persoanele sociabile, care adoră comunicarea cu clienții și stakeholderii
  • cei cărora le place să scrie texte
  • persoanele cu o gândire matematică, pentru analiza statisticilor de marketing

4. Inginer

Cu toate că automatizările și utilizarea tehnologiilor avansate au eliminat o serie întreagă de locuri de muncă de pe piață, nu este și cazul inginerilor. În anumite domenii, aceștia au devenit și mai valoroși, iar volumul lor de muncă a crescut exponențial. Categoriile de ingineri de mare căutare acum sunt următoarele:

  • Inginer proiectant în construcții
  • Inginer de procese în producție
  • Inginer energie regenerabilă
  • Inginer software și aplicații

Oricare dintre aceste specialități vine cu garanția disponibilității ofertelor de muncă, dar și cu salarii foarte bune, între 2.000 și 10.000 de euro net.

5. Specialist securitate cibernetică

Această profesie este în topul celor mai căutate și bine plătite joburi din IT, alături de cele de inginer software și de cercetător de date. Odată cu expansiunea și accesibilitatea sporită a internetului, datele au devenit din ce în ce mai vulnerabile și mai susceptibile atacurilor. Astfel, orice companie serioasă are nevoie de un specialist în securitate cibernetică, sau chiar de un întreg departament, care să protejeze cel mai mare activ al unei afaceri moderne – informația.

Pe lângă remunerarea financiară excelentă, acest job îți va oferi regulat provocări, dar și satisfacția de a lucra pentru o cauză bună.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker