Administrație

Toma și Neagu, proiecte comune pentru dezvoltarea Buzăului în următorii patru ani

Primarul Constantin Toma și președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, au semnat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă organizate în parcul din spatele Palatului Comunal, un angajament comun, un document în șapte puncte pe care cei doi au promis în fața buzoienilor să le ducă la îndeplinire în cazul în care pe 27 septembrie vor fi realeși în funcțiile pe care le ocupă în prezent.

„Este vorba de șapte proiecte pe care ne angajăm, sub semnătură, să le ducem la capăt. Separat de aceste programe, municipiul Buzău are în jur de 40 de proiecte pentru următoarea perioadă, pe care vi le vom aduce la cunoștință”, a spus primarul Constantin Toma, care a dat citire documentului asumat de conducătorii celor două unități administrativ-teritoriale.

Astfel, Toma și Neagu se angajează ca, în următorii patru ani, să pună la punct minim cele șapte proiecte, care constau în realizarea unui centru en gros pentru produse agroalimentare și meșteșugărești, având ca furnizori gospodăriile și minifermele din toate localitățile județului Buzău (colectare, ambalare, prelucrare și valorificare); cooptarea Consiliului Județean ca membru în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport și ca acționar în TRANSBUS SA, pentru dezvoltarea transportului în comun în tot județul Buzău; implicarea Consiliului Județean alături de Primăria Buzău pentru realizarea zonei metropolitane Buzău; Buzăul turistic – integrarea într-un plan comun de dezvoltare a tuturor obiectivelor turistice la nivel județean, având ca pol principal municipiul Buzău; înființarea Teatrului de Artă Buzău, teatru de repertoriu; cooperarea pentru integrarea meșterilor și artiștilor populari din județul Buzău în procesele de educație și regenerare a Buzăului prin cultură populară și tradiții; susținerea în comun a echipei SCM Gloria Buzău pentru evoluția în Liga I de fotbal.

„După o serie de analize pertinente, credem noi că a venit momentul să facem proiecte comune, care să ducă efectiv la o dezvoltare armonioasă atât pentru municipiu cât și pentru județul Buzău. Au trecut patru ani de când am primit încrederea cetățenilor, nu a fost un mandat ușor dar cred că se văd anumite realizări atât la Primărie cât și la Consiliul Județean. Dacă vom primi girul cetățenilor pentru încă patru ani de zile avem altfel de proiecte în sprijinul locuitorilor pentru că fără investiții comune nu vom reuși să facem un județ ancorat în anii 2020”, a spus, la rândul său, președintele Consiliului Județean Petre Emanoil Neagu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker