Actualitate

Cine este noul președinte al Crucii Roșii Buzău

Doctorul stomatolog Mădălina Munteanu este, începând de vineri, noul președinte ales al Crucii Roșii Buzău; ea ocupă postul rămas vacant după demisia avocatului Roxana Mihaela Constantinescu și al cărui interimat a fost asigurat de preotul Mihail Milea. Mădălina Munteanu a fost aleasă președinte în cadrul adunării generale a filialei buzoiene a Crucii Roșii, care s-a desfășurat în sistem teleconferință.

Astăzi este o zi emoționantă pentru mine. Funcția în care am fost aleasă astăzi este una onorifică, și așa cum am acționat ca voluntar, în același mod voi acționa și ca președinte al filialei Buzău a Crucii Roșii. Mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată! Vreau să adaug că în Crucea Roșie Buzău am venit cu tot sufletul, iar o parte din el va rămâne aici pentru totdeauna! Activitatea pe care o vom desfășura ca echipă se va baza în continuare pe principiile fundamentale ale mișcării de Cruce Roșie: umanitate, imparțialitate, neutralitate, independență, voluntariat, unitate și universalitate. Obiectivul nostru este acela de a îmbunătăți structura logistică și capacitatea de intervenție la nivel local”, a declarat Mădălina Munteanu pentru OPINIA.

Ea ne-a precizat și ce programe are în derulare Crucea Roșie Buzău: „Avem mai multe programe în derulare: cel Social, prin care dorim îmbunătățirea condițiilor de existență a persoanelor vulnerabile, cel pentru Sănătate – în care avem acțiuni de informare pentru tinerii din unitățile de învățământ, atât din mediul urban cât și din rural, precum și pentru cei din afara sistemului de învățământ – prin care vom difuza în continuare, în instituții și locuri publice, materiale pentru promovarea sănătății, vom participa la emisiuni și vom promova articole pe teme de educație sanitară. Nu în ultimul rând, avem programul pentru Tineret, care cuprinde acțiuni în rândul liceenilor pentru promovarea valorilor umanitare, influențarea comportamentului tinerilor, încurajarea și susținerea dezvoltării personale individuale în rândul tinerilor voluntari, precum și conștientizarea acestora în legătură cu contribuția în schimbările pe care le pot determina în cadrul comunității noastre”, a mai spus noul președinte al Crucii Roșii Buău, doctorul stomatolog Mădălina Munteanu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker