Administrație

Toma: Se încheie o primă etapă pentru reabilitarea zonei centrale a Buzăului

Lucrările de reparații de pe străzile adiacente Bazarului sunt aproape de finalizare, iar echipele care le execută se vor muta în curând în cartierele Dorobanți I, Broșteni, Micro XIV și Crâng II, a anunțat primarul Constantin Toma prin intermediul unei înregistrări video – intitulate „Se încheie o primă etapă pentru reabilitarea zonei centrale a Bu­zăului” – pe care a postat-o pe pagina sa oficială de Facebook.

Toma spune că în zona res­pectivă se fac doar re­parații, asfaltarea și reabi­litarea to­tală a zonei urmând să în­cea­pă după inaugurarea noului sediu al Primăriei, de la Bazar: „Suntem în Piața Tea­trului, în fața Bazarului, adică în fața viitorului sediu al Primăriei Buzău. S-au finalizat deja lucrările pe cele trei străzi de aici, din centru (zona adiacentă Bazarului, n.r.), Olte­țului, Griviței și Mircea T. Bădulescu. Se vor face, deocamdată, doar reparații, urmând ca după finalizarea Bazarului ca viitor sediu al Primăriei – lucru pe care îl anticipăm că se va întâmpla până la sfârșitul anului – să venim cu un proiect de asfaltare și de reabilitare totală, inclusiv a trotuarelor, care vor fi cu pavele, în stația de autobuz de pe strada Obor. Șantierele pe infrastructură continuă în tot Buzăul, s-au finalizat deja, așa cum am promis, trotuareledin car­tierul Dorobanți II, iar în această săptămână această echipă care lucrează la Bazar se va deplasa în cartierul Dorobanți I, pentru a finaliza și acolo toate trotuarele; apoi vor merge în Broșteni, Micro XIV și Crâng II, peste tot unde s-au asfaltat străzile și mai sunt de finalizat o parte din trotuare”, a spus primarul.

Acesta mai spune că în viitorul apropiat vor începe două mari lucrări de infrastructură:„Se lucrează în continuare și la Gară, în sensul giratoriu, se lucrează în car­tierul Orizont, unde sunt de finalizat două străzi, cele mai mari de acolo. |ncet-încet am depășit deja 130 de străzi, ceea ce nu este deloc puțin pentru acești patru ani – de fapt sunt trei, pentru că în primul an nu am avut deloc bani -, iar foarte curând, sper, s-ar putea da verdictul la licitația prin care căutăm un constructor serios pentru cele trei mari străzi ale Buzăului, respectiv bulevardul Unirii, de la Calea Eroilor până la podul de la Mărăcineni, strada Transilvaniei și Zona Industrială. |n același timp, se lucrează, în acest moment, la proiectele tehnice pentru alte patru străzi: 1 Decembrie 1918, Hortcolei și Iazul Morilor. Iar prima stradă pe care sperăm să intrăm în luna august este Horticolei, deoarece probabil până la sfârșitul acestui an va fi finalizat podul pe cale rutieră de la Vadu Pașii, ceea ce va însemna câteva mii de mașini zilnic care vor intra în Buzău pe acolo, iar în acest caz este evident că foarte multe mașini vor veni pe Horticolei. Mai puțin pe Dorobanți, pentru că, din păcate, pe centrul acestei străzi importante a Buzăului va fi un canal colector mare, care va lega stația de epurare a Buzăului de restul rețelelor de canalizare, chestiune care nu s-a făcut până acum și se va realiza pe fonduri europene”, precizează primarul Constantin Toma.

El apreciază că, în circa doi ani, Buzăul nu va mai avea străzi neasfaltate: „Vom continua cu alte proiecte de infrastructură, astfel încât în Buzău, într-un timp relativ scurt – vreo doi ani de acum încolo -, să nu mai vorbim despe vreo stradă neasfaltată, trotuar neasfaltat sau parcare neasfaltată. S-au făcut foarte multe eforturi, s-au obținut multe rezultate, iar prin faptul că am reușit să facem rost de bani pentru cele mai mari străzi din Buzău pe care vi le-am amintit deja putem spune că suntem asigurați pentru vii­torul apropiat, că refacerea infrastructurii rutiere în Bu­zău va fi în sfârșit gata”, a mai spus primarul Constantin Toma prin intermediul unei înregistrări video pe care a postat-o pe pagina sa oficială de Facebook.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker