Politic

Toma, gata-gata să facă țăndări organizația municipală a PSD Buzău

1.200 de membri, atât mai numără organizația municipală Buzău a Partidului Social Democrat, o realitate devoalată după demisia primarului Constantin Toma din funcția de președinte al acestei structuri politice.

De asemenea, există cel puțin 130 de buzoieni care au depus adeziuni la PSD în ultimul an, dar nu a catadicsit nimeni să îi convoace la partid pentru a li se înmâna carnetele de membru drept confirmare a acceptării cererii de înscriere.

Președintele organizației județene a Partidului Social Democrat, deputatul Romeo Lungu, a detaliat starea de lucruri care a condus la o scădere vizibilă a activității de partid din municipiu din ultimii doi ani: „Sunt membri de partid care n-au mai fost sunați să vină la anumite adunări, adunări care de fapt au lipsit cu desăvârșire la partidul nostru. Omul, dacă vine într-un partid, se înscrie și nu mai e chemat niciodată, nu-l bagi în seamă, nu-l suni, nu-l chemi în campania electorală, nu-l chemi la organizația locală din care face parte, acel om se gândește că ești neserios și că nu ai nevoie decât doar când îi dai, îi înmânezi carnetul de membru (…) Aici poate că avem o vină comună toți membrii care conduc această organizație. Evident, și fostul președinte al organizației municipale a lipsit cu desăvârșire în activitatea organizației municipale, pentru că nu s-au mai făcut conferințe de presă, ședințe ale organizațiilor noastre, adunări ale organizațiilor noastre sectoriale, cu atât mai mult nici ale biroului organizației municipale, dar nici primiri de noi membri, cred că n-am mai avut de doi ani de zile”, a spus Lungu la o conferință de presă organizată vineri la sediul organizației municipale PSD. De cealaltă parte, viceprimarul Ionuț Apostu, numărul doi în organizația municipală, a recunoscut că întreaga structură de conducere s-a lăsat pe tânjeală din cauză că membrii săi au fost mai ocupați cu problemele de administrație. Bineînțeles, am adăuga noi, că tonul a fost dat de fostul lider pe municipiu.

Acesta a anunțat că, pentru revigorarea organizației municipale, conducerea județeană a partidului a decis ca, până la alegerile interne – cel mai probabil pe parcursul anului viitor -, această structură politică va fi condusă nu de un președinte interimar, ci de un birou de coordonare, din care vor face parte secretarul executiv al organizației județene Adrian Petre, viceprimarii Ionuț Apostu și Oana Gheorghiu, precum și consilierii municipali Teodor Cojocaru, Bogdan Hudițoiu, Ionuț Voicu, Dragoș Giurgea și George Vlad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare