Administrație

Țiclea: „Mulțumesc Buzăului pentru reacția față de imigranții ucraineni”

Conducătorii Instituției Prefectului au organizat, joi, o conferință de presă, pe parcursul căreia au adus informații noi cu privire la situația refugiaților ucrai­neni de la Buzău, dar și a celor care vor mai veni. Prefectul Daniel Țiclea s-a declarat foarte mulțumit de modul în care autoritățile locale au gestio­nat situația celor 300 de persoane care au ajuns la noi zilele trecute și care, în doar trei ore, au fost luate în evidență și distribuite în locurile de cazare desemnate.

Treaba nu a fost deloc una ușoară și a fost nevoie de implicarea mai multor instituții locale, însă coo­perarea acestora a fost desăvârșită, iar autoritățile au reușit să se țină de promisiunea făcută ucrainenilor coborâți din tren, că vor fi „tratați cu omenie”, după cum a declarat prefectul. „Concluzia mea, după ce suntem aproape de capătul acestei gestionări, este că Buzăul are noroc la acest moment că structurile operaționale cu atribuții pe situații de urgență sunt conduse de oameni maturi, cu mare experiență în managementul instituțiilor pe care le conduc și cred că asta a făcut, în primul rând, ca noi să putem gestiona în trei ore un astfel de aflux major (…) În momente limită se văd caracterele. Toate ­instituțiile pe care le-am implicat – Primăria Buzău, Jandarmeria, ISU, Serviciul de Ambulanță, IPJ Buzău, DGASPC și Crucea Roșie -, toți au reacționat așa cum trebuie. În numele Instituției Prefectului le mulțumesc și mulțumesc Buzăului pentru reacția pe care am avut-o în acest prim episod și pentru că ceea ce le-am promis acestor oameni în tren, că aici vor fi tratați cu omenie, am reușit”, a declarat prefectul Buzăului.

110 ucraineni au ales să plece, miercuri, spre Budapesta, iar autoritățile i-au ajutat cu transportul, în timp ce elevii Colegiului Național „B. P. Hasdeu”  s-au mobilizat și au cumpă­rat apă și senvișuri pentru a le oferi acestora pentru drum. „Din punctul meu de vedere, lucrurile au decurs conform tabloului, acela ca cetățenii ucraineni să ajungă în siguranță la Brașov, lucru care s-a și întâmplat și, ulterior, aceștia să meargă spre destinația Budapesta. La ora 6.30 s-au urcat în tren, s-a confirmat acest lucru de către un reprezentant al Jandar­meriei de la Brașov (…) Înainte de plecare, mai mulți elevi ai Liceului Hasdeu au făcut un fel de chetă, au strâns bani pentru a asigura apă și mâncare pentru a avea pe drum”, a declarat subprefectul Constantin Cristea.

Tabăra Poiana Pinului, hub-ul pentru refugiați

Inițial, ucrainenii ajunși la noi au fost cazați în mai multe locații, printre care Hotel Ceres din Monteoru, Hotel Maria de pe strada Transilvaniei, Liceul cu Program Sportiv și alte internate ale instituțiilor de învățământ din municipiu. Autoritățile locale s-au unit și au suportat cheltuielile cu cazarea în aceste locații, dar spun că au în plan să operaționalizeze Tabăra Poiana Pinului din comuna Tisău, dat fiind că mai sunt așteptați și alți ucraineni la Buzău, iar aceasta este soluția cea mai bună pe termen mediu.

„Eforturile noastre în continuare, pe termen me­diu, se îndreaptă către Ta­bă­ra Poiana Pinului. Noi cu toții vedem ca hub-ul pentru refugiați să fie Tabăra și purtăm corespondență instituțională pentru a operaționaliza cât mai rapid această tabără (…) Noi acum am avut experiența acestui prim episod din care tragem concluzia că cel mai ușor de gestionat este acolo unde avem cât mai omogeni, cât mai cuplați, pentru că degeaba îi răs­pândim, este foarte greu de gestionat acea situație, din toate punctele de vedere. Ne vom strădui să găsim un echilibru între a le face viața mai ușoară și resursele statului român”, a spus Daniel Țiclea.

Ucrainenii se pot angaja la Buzău

La nivel național, mai multe companii au oferit locuri de muncă ucrainenilor, iar clinicile medicale le-au oferit sevicii gratuite, pentru a-i sprijini în dorința de a-și crea o oarecare stabilitate la noi.

Chiar dacă nu toți ucrainenii sosiți vor rămâne la Buzău, pentru cei care aleg să rămână aici, cel puțin până când situația din Ucraina se lămurește, autoritățile locale au în plan să îi ajute să se integreze în comunitate. Astfel, cei care au de gând să rămână la Buzău, vor fi ajutați, iar Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a venit cu mai multe oferte de angajare, astfel încât, aceștia să poată intra într-o oarecare normalitate.

„Sunt foarte mulți (ucrai­neni, n.r.) care vor să rămână pe termen mediu, pentru următoarele săptămâni, la Buzău, la cum arată situația acum. Eu cred că ei speră, și noi sperăm, să se ajungă cât de curând la un armis­tițiu, la o pace și vor să se întoarcă, apoi. Unii vor să se integreze cumva în piața muncii. AJOFM a venit ieri cu un program cu ofertele de muncă oficiale ale instituției, oferta de muncă oficială a Guvernului Româ­niei”, a mai spus prefectul Buzăului.

Cetățenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul țării noastre nu au nevoie de aviz pentru o perioadă de 12 luni, cu posibilitate de prelungire. Tot ce trebuie să facă este să se înregistreze la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă și vor ­be­neficia de drepturi de angajare în aceleași condiții ca cetățenii români.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker