Tezaurul de la Pietroasele, bucata de istorie buzoiană care s-a întors acasă

A trecut mai bine de un secol de când tezaurul româ­nesc a ajuns pe pământ rusesc și nu a fost returnat în totalitate nici până în prezent. Subiectul rămâne unul sensibil între cele două țări, iar soluțiile nu se întrevăd prea curând.

Tezaurul românesc a luat drumul Moscovei în anul 1916, odată cu amploarea căpătată de Primul Război Mondial și cu amenințările străine care invadau teritoriul României. Revoluția din Octombrie, declanșată în anul 1917, a schimbat, însă, datele problemei, iar bolșevicii au sechestrat tezaurul și au sistat relațiile diplomatice. Transportul bunurilor s-a făcut în două etape, iar valoarea lor s-ar ridica, în prezent, la circa 4 miliarde de euro. Acesta cuprindea acte, manuscrise, tablouri, odoarele mănă­s­tirești din Moldova și Muntenia, arhive, depozite, colecții ale multor instituții publice și particulare, efecte pu­blice și valori, precum și 93,4 tone de aur (91 de tone de tone de monede de aur și 2,4 tone de lingouri aparținând Băncii Naționale a României). Printre bu­nurile valoroase se aflau și două casete cu bijuterii aparținând Reginei Maria, evaluate la 7.000.000 lei aur.

Au existat trei restituiri parțiale de-a lungul anilor, dar, în prezent, rușii pretind că nu știu ce s-a întâmplat cu restul bunurilor. Prima restituire a fost făcută în anul 1935 și se datorează, în mare parte, insistențelor lui Nicolae Titulescu, ministru al Afacerilor Externe pe atunci. În țară au sosit 17 vagoane, a câte 1.443 de lăzi pline cu documente vechi, cărți rare, planuri, hărți, arhive, acte, manuscrise, obiecte bisericești, covoare, carpete, depozite, tablouri, picturi, schițe, desene, colecții de artă și bunuri ale diferitelor persoane sau ale instituțiilor de stat. În plus, tot atunci au fost repatriate și osemintele lui Dimitrie Cantemir. Lăzile au ajuns în țară într-o stare de degra­dare vizibilă, desigilate și cu obiecte lipsă, conform inventarului făcut la sosire. Niciuna dintre acestea nu conținea, însă, vreo parte din aurul trimis inițial.

Cea de-a doua restituire s-a făcut, după multe insistențe, în anul 1956, în timpul regimului comunist. Printre bunurile trimise de către ruși s-au numărat „Tezaurul de la Pietroasele, 120 de tablouri semnate de Nicolae Grigorescu (dintr-un total de 1350 de picturi, gravuri și desene), vase liturgice din aur și argint, cărți și miniaturi vechi, bijuterii, 156 de icoane, 418 tapițerii, 495 obiecte de cult religios etc.”, conform wikipedia.ro. Totuși, 93,4 de tone de aur au rămas în URSS, deși conducerea comunistă de pe vremea aceea lăuda demersul sovieticilor și insista că întreg tezaurul a fost restituit: „Poporul sovietic a păstrat cu grijă toate aceste opere de artă, care reprezintă o mare valoare istorică și artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au privit întotdeauna aceste valori ca un bun inalienabil al poporului român însuși”. Adevărul a fost aflat abia după 1989, odată cu căderea comunismului.

Cea de-a treia tentativă de restituire a debutat pe un fond tensionat, în anul 1994. Conducerea Kremlinului nu a primit cu bucurie cererea președintelui României de atunci, Ion Iliescu, de a găsi soluția de rezolvare a problemei tezaurului românesc. Răspunsul rușilor a fost unul tranșant: „Problema Tezaurului, la nivel oficial, diplomatic și politic, între cele două țări, a fost definitiv rezolvată prin Protocolul semnat la Moscova, pe 6 septembrie 1956”. Soluția de rezolvare a constat, totuși, dintr-un pachet de 32 de proiecte economice și co­merciale oferit României, prin­tre care și acela de restituire a aurului din primul transport. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până în prezent, iar din cantitatea totală de aur, România a primit doar 12 monede, în greutate totală de 77,09 grame, valorificate abia în 2008.

Tentative de recuperare ale tezaurului au mai existat, de-a lungul anilor, dar fără succes. Și Nicolae Ceaușescu și-a manifestat interesul cu privire la situația tezaurului în timpul unei vizite în URSS, în anul 1965, însă, discuția a fost curmată cu brutalitate de către Leonid Brejnev, liderul de atunci al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Acesta a invocat mai multe motive pentru imposibilitatea restituirii totale, fie că bunurile ar fi fost mutate în Siberia și li     s-ar fi pierdut urma, fie că datoriile României față de URSS depășeau cu mult va- loarea tezaurului.

Mult mai târziu, în 2003, s-a încheiat chiar și un tratat privind relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă. Cu toate acestea, rușii au refuzat să rezolve situația printr-un tratat și au propus crearea unei comisii de istorici români și ruși care să investigheze problema. În 2012, premierul de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu, nu a mai alocat fonduri Comisiei, iar membrii acesteia s-au văzut nevoiți să renunțe la demersuri. Comisia s-a des­trămat, membrii ei acuzând lipsa de interes a statului român față de chestiunea tezaurului. Unul dintre membrii Comisiei, profesorul Ioan Scurtu, l-a acuzat în mod direct pe premier că „a sabotat negocierile pentru tezaurul României de la Moscova”. Acesta a dezvăluit în cartea sa, „Tezaurul României la Moscova”, condițiile umilitoare în care s-au făcut deplasările în Rusia, precum și reacția nepotrivită a fostului președinte Traian Băsescu în această privință, minimalizând importanța subiectului la o întrunire cu ambasadorul rus. Guvernatorul Mugur Isărescu declara, la un moment dat, că „nici BNR, nici guvernul român, indiferent de orientarea ideologică, nu au renunțat la continuarea demersurilor pentru recuperarea tezaurului Băncii Naționale a României”, conform bnr.ro. Actualul preșe­dinte al țării, Klaus Iohannis, nu a emis niciodată vreo părere despre această chestiune.

Recuperat de la ruși după 39 de ani

Și „Cloșca cu puii de aur”, cum mai este cunoscut Tezaurul de la Pietroasele, s-a regăsit în stăpânirea Rusiei aproape patru decenii. Tezaurul buzoian reprezintă un ansamblu de obiecte din aur, a cărui proveniență rămâne un mister până în ziua de astăzi. Găsit de către doi țărani pietrari în anul 1837, Ion Lemnaru si Stan Avram, socru și ginere, tezaurul număra inițial circa 22 de piese, dintre care, până astăzi, s-au păstrat doar 12. Asta pentru că cei doi țărani au vândut tezaurul unui negustor albanez, Anastase Verusi, pentru suma de 4.000 lei, iar acesta a deformat majoritatea obiectelor cu toporul. În timpul distrugerii lor, pietrele prețioase care le împodobeau, precum diamante, smaralde, safire și multe altele, au căzut, iar Anastase Verusi a susținut că le-a măturat și le-a aruncat în curte, conform primei declarații consemnate de către autoritățile vremii.

Abia în anul 1838 au aflat autoritățile despre găsirea tezaurului și i-au arestat pe făptași, însă, dintre cele 22 de obiecte inițiale, au mai fost recuperate doar 12 (tava mare, cana înaltă-oenoche, patru fibule, două coșulețe, patera și trei colane) în greutate de 18,7975 kg de aur, restul obiectelor fiind, cel mai probabil, topite. În anul 1875, tezaurul buzoian a fost furat și grav deteriorat, apoi, în 1884, a trecut printr-un incendiu ce a avut loc la Muzeul de Antichități din Palatul Universității din București. După aceste evenimente, Regele Carol I a luat decizia de a trimite tezaurul în Germania, la maestrul bijutier Paul Telge, pentru a fi restaurat. Acesta a făcut adaosuri de argint și bronz, iar lucrarea lui s-a păstrat intactă până în prezent.

În ceea ce privește originea tezaurului, istoricii din țara noastră, dar și din alte țări, nu ajuns nici până în prezent la un consens. Tezaurul a fost datat în jurul anului 376 și se crede că este de proveniență germanică, aparținând vizi­goților, popor care stăpânea regiunea Buzăului la acel moment. Au fost, însă, și cercetători care au susținut că tezaurul ar aparține ostrogoților, hunilor sau că ar fi de origine greco-romană. Cu toate acestea, studiul amănunțit al obiectelor, precum și tehnica făuririi acestora a relevat faptul că au origine germanică. Cel mai grăitor argument care susține apartenența la cultura vizigoților sunt runele inscripționate pe colan. „Runele de pe colan au sugerat de la început atribuirea comorii unui neam de sorginte germanică. Acest colan este cea mai însemnată piesă a comorii, fiindcă este singura care are o inscripție”, conform wikipedia.ro.

Odată cu pierderile teritoriale înregistrate de România în timpul Primului Război Mondial și de înaintarea ina­mică, autoritățile române au decis să expedieze tezaurul la Moscova, pentru a fi păstrat în siguranță. Tezaurul a plecat spre Rusia cu primul transport, din anul 1917, și   s-a întors acasă abia în anul 1956, după lungi negocieri. Rușii au decis, într-un final, să înapoieze românilor „Cloșca cu puii de aur”, „cel mai important tezaur antic descoperit al lumii până la găsirea mormântului lui Tutankamon”, conform cjbuzau.ro.

Din anul 1972, Tezaurul de la Pietroasele se află expus la Muzeul Național de Istorie din București, iar în locul unde a fost descoperit a fost amenajat un amfiteatru cu piese reprezentative ale tezaurului sculptate în piatră.

Problema tezaurului ro­mânesc, care ar fi trebuit rezolvată acum mai bine de un secol, rămâne un subiect delicat între România și Rusia: românii își cer comoara, iar rușii pretind că nu știu unde se află. „Oficialii ruși declară că nu mai știu exact unde este aurul. Totuși cele 12 monede restituite în 1994 și înregistrate în 2008 arată că Moscova cunoaște foarte bine locul său de depozitare. Cele 12 monede făceau parte din lăzile cu valori ale primului transport din 1916. Conform declarațiilor BNR, locul depozitării tezaurului Ro­mâniei este chiar în Moscova”, conform historia.ro. Cu toate acestea, cât timp autoritățile nu manifestă interes față de această problemă, rezolvarea nu va veni prea curând. Dincolo de valoarea materială a obiectelor, rămâne cea istorică, ce nu poate fi egalată.