Administrație

Taxa pe mireasă, o necunoscută pentru cei care au votat-o

Scene de râsu’-plânsu’ la ședința Consiliului Local Municipal de luni.

La finele întrunirii deliberativului municipiului, consilierul local liberal Silviu Roșioru a cerut socoteală membrilor executivului Primăriei în legătură cu o taxă percepută de Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” cuplurilor de tineri care tocmai au spus „Da” în fața ofițerului Stării Civile și doresc să imortalizeze ziua nunții în parcul cu același nume sau în preajma Vilei „Albatros”.

Conform consilierului respectiv, care a prezentat și o chitanță în acest sens, suma percepută pentru o asemenea ședință foto ar varia în funcție de numărul de persoane care vor să fie imortalizate. În cazul în care eroii ședinței sunt doar mirii și nașii, taxa este de 105 lei – este taxată și prezența fotografului! -, iar suma poate crește până la câteva sute de lei în cazul mai multor participanți la „shooting”.

Cuvintele lui Roșioru au fost întâmpinate cu neîncredere de ambii viceprimari, care chiar au pus la îndoială autenticitatea chitanței până în momentul în care au aflat că suma a fost plătită de consilier în persoană, la biroul Contabilitate al Centrului „Marghiloman”, sub ochii polițistului local care asigură paza clădirii.

Uimirea celor doi viceprimari, dar și a celorlalți consilieri locali, a atins cote maxime în momentul în care un alt consilier din opoziție, liberalul Petrică Cîrstea, a deslușit misterul.

Conform acestuia, taxa respectivă este perfect legală și a fost votată în decembrie 2025 de plenul Consiliului Local, fiind parte a hotărârii privind taxele și impozitele locale ale municipiului Buzău pe anul 2026. Mai mult, spune acesta, taxe similare se percep, conform aceleiași hotărâri, pentru fotografii realizate la Iazul Morilor, precum și la orice clădire aparținând Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”.

Dincolo de ridicolul situației, mai trebuie remarcat un aspect: se vede încă o dată faptul că, de multe ori,
atât aleșii puterii locale, cât și cei din opoziție, habar nu au ce votează, ci ridică mâna în funcție de indicațiile de la partid sau de alianțele ad-hoc ce se fac în timpul ședințelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare