Tatăl celebrei Margareta Pâslaru, buzoianul George Pâslaru, reporter de război pe frontul din est (I)

Viorel FRÎNCU
membru UZPR

Celebra Margareta Pâslaru se alătură vedetelor (precum Corina Chiriac, Delia, Coca Andronescu etc.) care îşi au originea în judeţul Buzău. Artista care a revoluţionat muzica uşoară românească şi care, în cei peste 60 de ani de carieră artistică neîntreruptă pe diferite planuri, a cucerit publicul nu doar prin vocea sa inconfundabilă, ci şi prin multitudinea de valenţe ale ta­lentului său, este fiica unuia dintre cei mai mari ziarişti interbelici, buzoianul Gheorghe Pâslaru.

Chiar dacă celebra artistă spune că a avut o copilărie extrem de grea, marcată de deciziile tatălui său (vezi partea a II-a a articolului), povestea ziaristului Gheorghe Pâslaru rămâne una deosebită, prea puţin cunoscută de publicul larg.

Corespondent în liceu pentru Pamfil Şeicaru

George Gh. Pâslaru s-a născut la 30 martie / 12 aprilie 1913, la Pârscov (jud. Buzău), locul de baştină al renumitului poet isihast V. Voiculescu (1894-1963). Tatăl său, ­Ghe­orghe, originar din comuna Lipia (jud. Buzău), era diri­ginte de poştă la Pârscov, iar mama, Elisabeta (fostă Dumitrescu), de asemenea funcţionară la acelaşi oficiu poştal. Părinţii îi vor marca viitorului ziarist evoluţia, prin natura profesiei lor, aceştia fiind nevoiţi să-şi schimbe deseori locul de muncă. Când tatăl este numit diriginte de poştă la Mizil, fiul urmează cursurile Liceului „Tase Dumitrescu” din localitate, pe care le absolvă în anul 1930, însă bacalaureatul îl va susţine la Liceul „Hasdeu” din Buzău, unde, între timp, părintele său fusese promovat în calitate de şef al Oficiului Poştal.

Având acces la majoritatea presei locale şi naţionale, pe care tatăl său o gestiona în calitate de director de poştă, şi atras de mirajul profesiei de ziarist, George Pâslaru, încă din clasa a IV-a de liceu, devine corespondent la Cu­rentul, condus de Pamfil Şei­caru, trimiţând scurte ştiri despre evenimentele desfă­şurate în urbea Mizilului. După absolvirea liceului, se înscrie la Academia de Studii Comerciale din Bucureşti. În acelaşi timp, la 20 noiembrie 1933, editează şi conduce pu­blicaţia Albatros, revistă a Asociaţiei Studenţilor Buzoieni „Al. Marghiloman”.

Director al celui mai controversat ziar, denigrator al primarului Săraru

Chiar dacă publicaţia va aborda o tematică diversă, cu colaborări literare valoroase venite din partea lui Al. Phili­ppide şi, mai ales, V. Voiculescu, colectivul redacţional va imprima revistei o orientare naţionalistă, atitudine îmbră­ţişată, la acea vreme, de cea mai mare parte a studenţilor români. Revista îşi va înceta apariţia în martie 1934, când George Pâslaru îşi va începe propria-i carieră de ziarist, în calitate de director şi proprietar al celui mai incisiv şi controversat săptămânal interbelic buzoian, Acţiunea Bu­zăului (1 septembrie 1934-16 mai 1941), „ziar de informaţie”.

Cu un colectiv redacţio­nal format din condeieri de excepţie, aceasta va intra în lupta politică, la început, împotriva autorităţilor locale de sorginte liberală, primul care va fi luat în vizor fiind primarul urbei Buzăului, Stan Săraru. Serialul denigrator declanşat de George Pâslaru, la 6 martie 1938, împotriva primarului, sub genericul „Stan Săraru sau Sărariada”, se va încheia în noiembrie 1939, printr-un articol reparatoriu semnat de Isac Holder, viitorul ginere al celui incriminat, şi din punct de vedere juridic, edilul şef va fi absolvit de tribunal, de orice acuzaţii, abia în decembrie 1944. Totuşi, ceva mai târziu, George Pâslaru va fi cel care va plăti cu libertatea, acuzat de acelaşi Isac Holder, pus în slujba noului regim comunist, pentru atitudinea sa naţiona­listă şi antisemită, inclusiv pentru ata­curile la adresa fostului primar.

Pe de altă parte, George Pâslaru s-a dovedit şi un analist pertinent, dar incisiv, într-o descriere a societăţii româneşti interbelice, reflectată într-un studiu – numit de el „simplă prezentare rezumativă”,  1918-1940. România aşa cum a fost (1940), unde face o directă şi concretă radiografie a României ­ge­neraţiei sale care, nu trebuie să fii doctor în ştiinţele… observaţiei ca să realizezi asta, se suprapune aproape perfect cu România de azi: „Slăbiţi pe tărâmul spiritual, înşelaţi pe ogorul politic şi spoliaţi în domeniul econonomic, au trăit pentru ei, dar au muncit pentru alţii”.

Atitudinea ziarului este oscilantă, în funcţie de cu­rentele politice preponde­rente la vremea respectivă.

Înfiinţează o publicaţie ce susţine Garda de Fier

Între 1935-1937, săptămânalul are o atitudine naţiona­listă, cu precizarea că, deşi conducea acest ziar, George Pâslaru, în calitate de comandant al Avangardei Buzău (o facţiune locală a Frontului Românesc), va edita o nouă publicaţie – Frontul Românesc al Provinciei (martie 1936 – februarie 1937), „Organ săptămânal al mişcării naţio­naliste condusă de A. Vaida Voevod”, cu o răspândire în mai multe judeţe (Putna, Ploieşti, Brăila etc).

De la 10 februarie 1938, când este instalat guvernul condus de Patriarhul Miron Cristea, şi până în toamna anului 1940, Acţiunea Bu­zăului se pliază la noile condiţii politice, făcându-se utilă dictaturii carliste, accentele de naţionalism scăzând în intensitate, aproape până la dispariţie.

În timpul statului ­naţio­nal-legionar (septembrie 1940 şi ianuarie 1941), publicaţia va fi purtătoarea de cuvânt a Gărzii de Fier, iar după înăbuşirea rebeliunii legionare, se va pune la dispoziţia noului regim de dictatură militară instalat de generalul Ion Antonescu.

Cu sabia lui Damocles (generalul Ion Antonescu, n.n.) deasupra capului, pentru sprijinul, mai mult sau mai puţin voalat, acordat Mişcării legionare, George Pâslaru va închide publicaţia la nr. 388 din 16 mai 1941.

George Pâslaru a căutat o soluţie de a se reabilita, cât mai repede şi cât mai convingător, în faţa noului regim instaurat de generalul Ion Antonescu, autoritate hotărâtă să-i tragă la răspundere pe membrii şi susţinătorii Gărzii de Fier.

Devine ziarist de război şi pleacă pe front pentru a-şi „spăla păcatele”

Momentul oportun l-a reprezentat lansarea, în ziua de 22 iunie 1941, de către şeful statului, a celebrei chemări: „Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!”. În acest context, pentru a-şi spăla păcatele trecutului, dar, credem noi, mai ales pentru a-şi proba sentimentele profund ­naţio­naliste, anticomuniste şi antisovietice, el primeşte acceptul de a însoţi, în calitate de reporter de front, trupele Diviziei 5 Infanterie Buzău, în componenţa căreia intrau Regimentele 8 Buzău, 9 Râmnicu Sărat şi 7 Prahova, în luptele ce vor urma pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică.

De altfel, ziaristul buzoian va participa, alături de trupele române şi germane, la cele mai importante bătălii desfă­şurate pe teritoriul Basarabiei, inclusiv la luptele pentru cucerirea Odesei, aşa cum el însuşi menţionează în volumul de reportaje „Drumuri de sânge. De la Prut la Odesa”: „Plecat pe front, cu o unitate din această Divizie, am simţit toată pătimirea românească de la Mândreşti, Moruzeni, Hârtopul Mare, Zahaicana, Movila Spânzuraţilor şi Orhei, pentru ca apoi să freamăt în mijlocul marilor momente de încleştare şi lupte grele de la Cota 110, Hagi-Bey, Vigoda, Dalnic şi Odesa. Pe drumuri de sânge, ostaşii Buzăului, Râmnicului-Sărat şi Prahovei au răzbit fără precupeţire, risipind tirania întunericului şi aducând lumina dreptăţii”.

Scriind într-un registru pur jurnalistic, ancorat la realitatea imediată a drama­ticelor scene epopeice la care a participat, George Pâslaru dovedeşte cu prisosinţă ta­lentul său de adevărat reporter, în care literaturizarea evenimentelor este dibaci ocolită, marşând pe descrierea frustă, dar semnifictivă, a faptelor de eroism ale ostaşilor români în luptele cu inamicul.

Semnificativ, sub aspectul stilului jurnalistic abordat de autor, descrierea modului în care primul ofiţer buzoian, slt. Gh. V. Popescu, a căzut pe frontul în Basarabia,  poate fi utilizat oricând ca material didactic de studiu pentru reporterul trimis să redacteze din zonele de conflict armat. Iată, în acest sens, reproducem un scurt fragment re­velator: „Grupul de recu­noaştere primeşte ordin şi pleacă. În frunte este sublocotenentul de rezervă Popescu Virgil. Au intrat în pădure prin partea opusă satului, după ce au făcut un înconjur de aproape un km. Toţi merg tăcuţi, răspândiţi în trăgători, cu mâna pe arme. Drumul este, însă, anevoios din cauza hăţişurilor. Din când în când, sublocotenentul se opreşte şi ascultă. Apoi, face semn de înaintare. După ce trecu un luminiş, se auzi un nechezat de cal. Cu siguranţă că acolo sunt Ruşii. Nu mai stătură mult pe gânduri şi deschiseră focul. Ruşii au răspuns imediat. Gloanţele sboară şi dintr-o parte şi din alta (…) Lupta mai continuă vreo jumătate de ceas, până ce Ruşii fură scoşi din pădure, cu pierderi grele. Când plutonul se adună, se făcu numărătoarea. Sublocotenentul Popescu Virgil fu­sese rănit la braţul drept de două gloanţe; deasemenea, încă opt ostaşi prezentau răni. Când fu adus şi caporalul Mihăiloiu, el îşi dăduse de mult duhul. Gloanţele îi intraseră din cap până în picioare de parc-ar fi fost secerat. El era primul ostaş al Diviziei care deschidea marea carte a eroismului în răsboiul cu bolşevicii. El era primul ce trecea în eternitate. Iar sublocotenentul Popescu Virgil era cel dintâi ofiţer care-şi dădea tributul de sânge în marea luptă de desrobire româ­nească”.

Cartea lui George Pâslaru se adresează celor „rămaşi acasă – dar, mai ales, tineretului care, mâine, poate, va fi chemat să reediteze aceleaşi momente de vitejie şi biruinţă, trăite de generaţia noastră”, adăugând: „Am strâns în paginile ce urmează supremele clipe de dăruire către Ţară şi Cruce, ale ofiţe­rilor, subofiţerilor şi trupei din Divizia 5-a Infanterie cari, pe meleagurile din Basarabia şi Ukraina, au ştiut să pună stavilă, cu viaţa lor puhoiului bolşevic, purtând tricolorul strămoşesc peste întinsuri de veşnicie româ­nească”.

(VA URMA)

Citește AICI partea a doua a articolului
Citește și Emoționanta poveste a Corinei Chiriac despre originile sale buzoiene