Un număr de 38 de cazuri confirmate şi două cazuri probabile cu infecţie cu virusul West Nile s-au înregistrat, din 6 iunie şi până joi, 7 septembrie, a informat Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Potrivit sursei citate, au fost înregistrate şase decese în urma infecţiei cu virusul West Nile, în judeţele Ilfov (2), Dolj (1), Prahova (1), Satu Mare (1), Sibiu (1).
În funcţie de unitatea teritorială de expunere, cazurile de infecţie cu virus West Nile au avut următoarea distribuţie: municipiul Bucureşti (6), Bacău (1), Bihor (1), Botoşani (1), Brăila (2), Buzău (1), Dolj (5), Galaţi (4), Ialomiţa (1), Iaşi (3), Ilfov (4), Prahova (1), Sibiu (1), Satu Mare (3), Olt (2), Tulcea (3) şi Vaslui (1).
Specialiştii INSP recomandă populaţiei: să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi; să utilizeze substanţe chimice repelente pentru ţânţari; să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (prin plase de protecţie la ferestre); să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei; să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie.
Ce este Virusul West Nile
Virusul West Nile, unul dintre cele mai periculoase virusuri din lume este transmis prin înțepătura de țânțar tigru asiatic şi poate determina boli grave, precum meningita sau encefalita West Nile şi poate pune viaţa în pericol. În majoritatea cazurilor, persoanele infectate nu prezintă simptome severe, ci doar dureri de cap ușoare sau febră.
Cele mai multe dintre infectări au loc în sezonul cald, atunci când țânțarii sunt mai activi. West Nile face parte din familia Flaviviridae și se regăsește atât în zonele cu o climă tropicală, cât și în cele temperate. Perioada de incubație ajunge până la două săptămâni, dar sunt situaţii când primele semne apar și la două-șase zile de la infectare. În cazul persoanelor cu un sistem imunitar scăzut, simptomatologia poate debuta tardiv, la 21 de zile. Foarte important de reținut este că virusul nu se transmite de la o persoană la alta prin atingere, tuse, strănut sau mângâierea animalelor vii ori manevrarea celor moarte şi nici prin consumul de carne infectată, dacă sunt respectate instrucțiunile de preparare.
Virusul West Nile afectează deopotrivă oamenii, păsările și animalele. Principala cauză de apariție a infecției este muşcătura de ţânţar. Insecta poartă virusul din organismul gazdă (câini, pisici, lilieci, veverițe, sconcși, iepuri domestici etc.) şi, prin intermediul muşcăturii, West Nile ajunge şi în corpul uman. Foarte rar se poate întâmpla ca transmiterea virusului să se realizeze prin transfuzii de sânge, transplant de organe, alăptare sau prin placentă, de la mamă la făt.
Cel mai mare factor de risc al infectării cu West Nile este expunerea la mușcătura de țânțar care poate fi purtător al virusului. De asemenea, mai există și alte elemente care cresc riscul infectării, precum vârsta (persoanele de peste 60 de ani sunt expuse la un risc mai mare de a dezvolta o formă gravă de boală), anotimpul (țânțarii sunt mai activi în perioada verii și a toamnei), anumite afecțiuni medicale (cancerul, diabetul, hipertensiunea arterială și bolile de rinichi cresc riscul infectării), locul de muncă (persoanele care lucrează în laboratoare în care este prezent virusul West Nile au un risc crescut de infectare), localizarea geografică (tânțarii purtători ai virusului trăiesc în zonele tropicale și temperate) și primirea unui transplant de organe (sunt cazuri foarte rare când o persoană supusă unui transplant a primit un organ infectat cu West Nile).
În principal, persoanele infectate cu virusul West Nile nu prezintă niciun fel de simptom. În 20 la sută dintre cazuri, totuşi, pot apărea semne ușoare de infecție, precum febră, dureri de cap, vărsături, diaree, oboseală, dureri în corp și erupții cutanate. În situații foarte rare, aproximativ în unu la sută dintre cazuri, pacienții se confruntă cu o infecție gravă a sistemului nervos, iar simptomele sunt febră mare, dureri de cap puternice, dezorientare sau stări de confuzie, gât înțepenit, amorțeală, tremor sau mișcări involuntare ale mușchilor, paralizie parțială sau slăbiciune musculară, pierderea vederii, convulsii și comă.
Dacă în formele ușoare de boală simptomele pot dura câteva zile iar pacienții se recuperează complet, la infecțiile mai grave semnele pot persista mai multe luni și au nevoie de asistență medicală specializată.
Diagnosticul de infecție cu virusul West Nile este pus de un medic infecționist pe baza simptomatologiei descrisă de pacient, dar și pe baza unor examene medicale suplimentare, precum teste de laborator (pe baza analizelor de sânge, medicul vede dacă pacientul are anticorpi specifici virusului), puncția lombară (acest tip de investigație este solicitat atunci când simptomele pacientului sunt severe și există suspiciunea de afectare a măduvei spinării), investigații imagistice (pot ajuta la detectarea unei inflamații la nivelul creierului și electroencefalograma (metodă medicală prin care se măsoară activitatea creierului ce poate fi folosită în scopul diagnosticării infecției cu virusul West Nile, pentru formele severe de boală). Severitatea cazurilor diferă, însă este foarte importantă monitorizarea medicală și diagnosticarea corectă din timp a bolii, încă de la primele simptome.
Infecţia cu virusul West Nile este o boală infecțioasă pentru care nu există un tratament specific și niciun vaccin pentru a o preveni. Pentru formele ușoare, medicul va indica medicamente pentru ținerea sub control a simptomelor precum febra, durerile de cap sau vărsăturile. În cazurile severe care au evoluție spre encefalită sau meningită, pacienții trebuie spitalizați și monitorizați pentru a primi tratament de susținere.
Doar unu la sută dintre persoanele infectate cu virusul West Nile poate dezvolta o formă gravă de boală ce poate duce la complicații precum encefalită sau meningită, mielită sau poliomielită West Nile (o inflamație a măduvei spinării) sau chiar la paralizia acută flască (o slăbiciune subită la nivelul brațelor, picioarelor și mușchilor respiratori). În anumite situații, simptomele neurologice, precum slăbiciunea musculară, pot deveni permanente.
