Administrație

Tânărul programator din Lopătari care a renunţat la viaţa din Capitală pentru a deveni primar în comuna natală

A promis investiţii în infrastructura comunei greu încercată în ultimii cel puţin 20 de ani şi a reuşit să câştige votul consătenilor săi – deşi 12 ani a stat departe de locul unde s-a născut – în compeţiţia cu contracandidatul său Vasile Lefter, în funcţie timp de trei mandate.

,,Sunt fiu al comunei Lopătari şi m-am întors în locurile natale pentru a le ajuta să înflorească.

Am făcut şcoala primară în Faţa Malului, apoi pe cea gimnazială în Plaiu Nucului. Am terminat Colegiul Naţional B. P. Hasdeu din Buzău, apoi Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Nicolae Titulescu din Bucureşti. De peste 12 ani creez programe pentru calculator pentru clienţi români şi străini, muncă pe care o fac şi azi din comuna noastră.

M-am hotărât să iau taurul de coarne şi candidez la Primăria Lopătari pentru a reda comunei faima de altădată. Cu toţii ne-am săturat de promisiuni şi vorbe goale, aşa că pornesc la drum cu o serie de priorităţi pe termen lung, bazate pe câteva principii de bun simţ:

– Transparenţă şi res­pect faţă de lopătăreni

– Întâlniri regulate în toate satele comunei

– Eliminarea furtului şi a favoritismelor

– Cooperare cu alte comune şi organizaţii

Dintotdeauna am promovat frumoasa noastră comună şi am fost o voce a locuitorilor ei. Din 27 septembrie vreau să pun umărul alături de toţi cetăţenii la buna ei admi­nistrare”, acesta a fost mesajul cu care a intrat în competiţia pentru Primăria comunei Lopătari.

Claudiu Constantin este un tânăr programator care a renunţat la viaţa de Bucureşti pentru a se implica în dezvoltarea comunităţii din care se trage. Este singurul primar din judeţul Buzău al Alianţei USR-Plus şi printre puţinii aleşi locali din ţară ai alianţei iar din acest punct de vedere va avea un mandat extrem de dificil, dat fiind faptul că niciun coleg din formaţiunile politice sub sigla cărora a candidat nu a reuşit să acceadă în Consiliul Judeţean unde preşedinţia este asigurată de reprezentantul Partidului Social Democrat, iar PSD deţine majoritatea.

Drumurile pe care şi-a distrus maşina ori de câte ori mergea în satul natal l-au motivat şi a candidat primăria condusă de 12 ani de acelaşi om.

,,-Crezi că te vei descurca în administraţia ­pu­blică?

,,Am crescut printre câini, oi, vaci… A fost un episod destul de comic când am ajuns la liceu, în prima oră de laborator profesorul de informatică a întrebat în clasă cine nu ştie să des­chidă calculatorul. Am fost singurul care a ridicat mâna pentru că nu mai văzusem unul. Acum sunt programator. La fel e şi cu admi­nistraţia.”, este replica lui Claudiu Constantin într-un interviu acordat DIGI24.

După 12 ani, cel mai tânăr primar din judeţul Buzău a părăsit viaţa din Capitală, şi-a lăsat meseria de programator şi s-a întors la origini. A intrat în lupta pentru Primăria Lopătari şi a câştigat. Părinţii săi sunt bucuroşi că s-a întors acasă deşi, nu se aşteptau să facă această schimbare.

Claudiu Constantin are 31 de ani şi a intrat în politică în urmă cu doi ani, când şi-a dat seama că nu poate schimba lucruri de pe margine. ,,Cred că pentru cei mai tineri a contat un pic partidul, pentru cei mai în vârstă a contat omul. Principala mea prioritate o reprezintă drumurile, apoi reţeaua de apă şi colectarea gunoiului”, a declarant pentru Digi24 tânărul primar.

Dintre cele şase sate ale comunei Lopătari, doar unul are asfalt, cel de reşedinţă. Întrebat dacă peste patru ani toată comuna va fi asfaltată, Claudiu Constantin a precizat că aşa are promisiunea de la Consiliul Judeţean.

,,Nu aveam nimic de pierdut, ci doar de câştigat – şi am câştigat”

Acesta recunoaşte că ,,un dram de nebunie” i-a determinat, pe el şi pe soţia lui, să se întoarcă în satul natal, Plaiul Nucului, deşi nu s-a gândit că se va întoarce vreodată.

,,I-am dedicat campania electorală bunicului meu din Faţa Malului. Am jucat curat, am umblat din casă-n casă şi am fost sinceri. Nu aveam nimic de pierdut, ci doar de câştigat, şi am câştigat. Aceleaşi lucruri ne vor caracteriza acest mandat de patru ani: sinceritate din casă-n casă şi dedicare pentru oamenii comunei Lopătari, cei care au fost, cei care sunt azi şi cei care vor fi mâine. Nu va fi uşor deloc, dar vom auzi de bine”, a scris Claudiu Constantin pe pagina sa de Facebook după aflarea rezultatului alegerilor locale.

Răbdarea sătenilor este mare dar vor să vadă că măcar se va schimba ceva în următorii patru ani.

Cât despre alegerile parlamentare…. ,,La Lopă­tari echipa Alianţa USRPLUS a reuşit să câştige alegerile. Suntem singurii din judeţ care au reuşit performanţa de a detrona un primar PSD cu trei mandate la activ. Trebuie să recunosc însă că la nivelul primăriei Buzău şi Consi­liului Judeţean rezultatele au fost slabe. Se putea mai mult, puteam chiar avea candidaţi mai potriviţi. Din păcate nu am nici măcar un consilier judeţean de la USR PLUS cu care să colaborez, va trebui să caut deschidere la alţi parteneri.

Urmează alegerile parlamentare şi sper că se vor aplica la Buzău nişte lecţii învăţate din experienţa localelor. Sper să avem propuneri potrivite care să-mi dea şansa ca la anul să pot colabora strâns cu măcar un deputat sau senator buzoian în Parlament”, a mai scris Claudiu Constantin pe pagina de socializare.

2 Comentarii

  1. Ups! Deputatul de Buzău s-ar putea să fie un… clujean care n-a făcut mai nimic pentru Clujul lui! Avem toată speranța că va face ceva pentru Buzău. Pun pariu că nu cunoaște numele a cinci localități buzoiene, darămite Plaiul Nucului!

  2. Tot respectul. Tanar, cu studii, nu orice bisnitar cu gura mare. Toate felicitarile mele si sa fie atent sa nu se lase amagit de un Ponta sau de PSD, ca acolo trebue sa „joace” dupa cum canta ei si o ei sigur pe cale minciunii, promisiunilor fara logica si gata; S-a dus si onoare si respect. Ultimii doi racolati de PSD , Rafila si Cercel , vor intra in „hora” si din cetatenii de onoare ai capitalei vor deveni ca si medicul Bacalbasa. Dintr-un doctor simpatic si f. glumet , intr-o scula de manipulare a PSD-ului, un individ ratos si respingator, mai ceva ca Serban Nicolae , Codrin Stefanescu, Buzatu sau Oprisan. De Ponta nici nu mai pomenesc, el a pacalit pe f. multi . Primul a fost Antonescu, au urmat zeci de pacaliti , iar cea mai mare pacaleala a fost a D-nei Cretu. Acum d-na Cretu a „intrat in pamant” de rusine.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker