Educație

Tânăr buzoian, șef de promoție al Facultății Automatică și Calculatoare

Buzoianul Vlad-Constantin Lungu-Stan a fost declarat șef de promoție al Facultății Automatică și Calculatoare de la Universitatea Politehnică București. Vestea a fost dată de profesoara sa de matematică din gimnaziu, Gabriela Toader, care și-a exprimat bucuria pentru reușita fostului său elev.  „Un nou motiv de mândrie pentru Școala <Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu> Buzău și pentru mine personal!”, a scris pe pagina sa de Facebook profesoara Gabriela Toader.

Reușita buzoianului este una dintre poveștile de succses ale Universității, astfel că tânărul a împărtășit din gândurile sale de final de studenție pe pagina de socializare a instituției de învățământ.  „Când mă uit în spate nu văd patru ani, ci opt trepte de urcat în calea de a ajunge inginer. Fiecare pas, inițial timid, apoi cu o încredere crescândă, n-a avut în spate decât căutarea lucrului bine făcut. Facultatea a însemnat un proces de evoluție perpetuă, ubicuă, alimentată de fervoarea studenției și condimentată cu viața de cămin, seri de boardgames, plimbări prin parcul Poli și ciorba acră de la cantina Automaticii. Experiența facultății nu ar fi fost la fel fără profesorii pe care i-am avut. Cum n-am știut ce urma să vină după fiecare semestru terminat cu bine, nu știu nici acum, dar sper că vor veni alte oportunități asemenea celor din facultate. Ce știu cu siguranță este că, privind în spate, nu regret nimic și că m-am bucurat de fiecare moment ca student“, a scris proaspătul absolvent Vlad-Constantin Lungu-Stan.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker