Actualitate

Tabla faltuita: 5 elemente pe care trebuie neapărat să le știi

Te afli în căutarea celui mai bun acoperiș, care să îți ofere siguranță, durabilitate, dar și un aspect plăcut la nivelul căminului personal?

Investind într-o tabla faltuita la un pret accesibil iei o decizie excelentă! Este vorba despre un produs modern, realizat cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație, a cărui durată de viață poate ajunge chiar și până la 50 de ani. Descoperă, însă, principalele aspecte pe care e bine să le iei în considerare înainte de a investi într-o astfel de învelitoare!

Tabla faltuita – rezistentă la toate condițiile meteo

Pentru început, despre tabla fălțuită trebuie să știi că este extrem de rezistentă la intemperii. De exemplu, datorită acestei învelitori nu mai trebuie să-ți faci griji în privința vânturilor foarte puternice, a ploilor torențiale și nici a ninsorilor puternice din timpul iernii. Nimic nu mișcă tabla fălțuită, ci dimpotrivă: aceasta își păstrează proprietățile inclusiv în condiții de îngheț/dezgheț, fără a se contracta ori dilata. În același timp, este recomandat să ai în vedere faptul că tabla este realizată dintr-un oțel rezistent la foc, întrucât este un material inflamabil, care nu permite propagarea flăcărilor.

Montaj facil și rapid

Din punct de vedere tehnic, aplicarea tablei fălțuite se face cu ajutorul unor cleme speciale, fără a fi nevoie de utilizarea cuielor. Astfel, eviți infiltrațiile de apă și deteriorarea mai rapidă a învelitorii. În același timp, este bine să știi că montajul se poate face într-o singură zi, în orice sezon, atâta vreme cât temperatura nu este mai mică de -15 grade Celsius. Tot în privința montajului este bine să știi că tabla fălțuită se poate aplica inclusiv pe pante foarte mici, de până la 3 – 4 centimetri, așa că nu trebuie să-ți faci griji dacă imobilul nu îți permite să ai un grad de înclinare mai mare.

De preferat este să apelezi la experți în domeniu, care au mai lucrat cu tablă fălțuită și care știu cum să o mânuiască astfel încât să îți ofere cele mai bune rezultate.

Un aspect deosebit

Datorită texturii sale extrem de interesante, dar și a gamei variate de nuanțe pe care o ai la dispoziție, tabla fălțuită îți asigură un plus de eleganță la nivelul locuinței. Nu uita să iei în considerare, însă, și culoarea ferestrelor, tipul de decorativă folosit în exterior, precum și tipul de gard pe care îl ai, pentru a creiona o imagine unitară plăcută din toate punctele de vedere. Mai mult, dacă ai o terasă, indicat este să folosești și aici tot tablă fălțuită pentru continuitate.

Poți comanda direct din mediul online tabla de care ai nevoie

Dacă vrei să economisești timp și, în același timp, să studiezi mai multe modele de tablă, poți alege să comanzi direct de pe Internet tabla de care ai nevoie. Important este să măsori, însă, cu atenția suprafața de care dispui, pentru a ști ce cantitate de produs îți este necesară.

Garanție semnificativă

În ceea ce privește garanția de care beneficiezi când investești în tablă fălțuită, aceasta este suficient de generoasă, încât să nu-ți faci griji o perioadă îndelungată. În cazul în care este nevoie, te poți reorienta către producător, iar acesta îți va veni în ajutor.

Acopero.ro este mereu alături de tine atunci când ai nevoie de o învelitoare nouă. Online găsești tabla dublu faltuita chiar aici, ce rezistă foarte bine până la 40 – 50 de ani. Din punct de vedere al întreținerii este suficient să te asigură că îndepărtezi frunzele din jgheaburi, pentru ca apa să curgă cât mai ușor cu putință.

Date de contact:

E-mail: [email protected]

Telefon: 0749.266.014

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker