Politic

Tabără, despre funcționarea doar pe hârtie a Băncii de gene de la Buzău: ,,Pierderile sunt enorme”

În ciuda declarațiilor liniștitoare ale celor doi parlamentari liberali de Buzău, deputatul Gabriel Avrămes­cu și senatorul Vlad Pufu, Banca de Resurse Genetice pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău, funcționează, și la această oră, tot… pe hârtie. Deși este înființată prin hotărâre de guvern în septembrie 2019, ­exe­cutivul PNL-USR/PLUS-UDMR nu a pus, nici până la această oră, la dispoziția instituției sumele necesare pentru funcționare.

Astfel că, în prezent, Banca de gene de la Buzău este nefuncțională, fapt care, în opinia specialiștilor, produce pierderi imense. Astfel, conform președintelui Academiei de Științe Agricole și Silvice ,,Gheor­ghe Ionescu-Șișești”, Valeriu Tabără, nimeni nu este tras la răspundere pentru aceste pierderi. ,,În ultimii 20 de ani, din cauza sistemului speculativ cu care s-a tratat această știință uriașă a viitorului, România a pierdut ­mi­liarde. Și nimeni nu răs­punde de faptul că s-a spe­culat și România a pierdut enorm de mult. Cred că România trebuie să își construiască un institut de Biologie, cu toate domeniile de abordare, de la cer­cetare fundamentală până la sistemele aplicate. Aceasta este o problemă în care Guvernul României ar trebui să facă eforturi în așa fel încât cercetarea științifică fundamentală și aplicată, pentru domeniul biologic, să fie o prioritate absolută”, a spus Tabără pentru Agro TV.

Acesta mai susține că România nu are nicio șansă să se dezvolte din punct de vedere economic și să reducă deficitul balanței ­co­merciale, atât timp cât nu investește în cercetare. Practic, deși avem o țară cu potențial agricol imens, România a ajuns depen­dentă de importuri: ,,Politicienii trebuie să înțeleagă un lucru care li se spune de foarte mult timp: România nu se poate dezvolta economic și nu poate produce la un nivel de rentabilitate, nu-și poate echilibra ­ba­lanța comercială, fără o cercetare națională așezată la baza dezvoltării economice. Este fundamental acest lucru”, a mai spus Valeriu Tabără pentru sursa citată.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker