Cultură

Surpriză de proporții! Regizorii, mai interesați să monteze la ”Marghiloman” decât la „Național”

Prima ediție a proiectului „Co-Laborator”, al Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, desfășurat în premieră la Buzău,  a reușit să strângă 15 proiecte. Este o reușită, dacă avem în vedere afirmația directorului Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” potrivit căruia un proiect similar al Teatrului Național din Capitală a reușit să adune doar 13 proiecte.

„Sunt uimit de numărul de proiecte înscrise. Sunt 15 proiecte înscrise. Anul acesta, la proiectul Teatrului Național din București au fost doar 13 proiecte înscrise dintre care doar 12 eligibile. Noi am avut 15 proiecte înscrise, toate eligibile, toate formate din absolvenți după 2018 sau 2018 inclusiv. Aproape toate sunt foarte bune”, a spus directorul Mircea Anghel.

Șapte regizori selectați pentru interviu

Șapte dintre proiectele depuse au fost selectate pentru interviul care va avea loc vineri, 28 aprilie, la Vila Albatros, dar având în vedere calitatea proiectelor, toate echipele artistice vor rămâne în baza de date a Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” pentru o posibilă colaborare în viitor.

„Noi am selectat șapte. Dorim să îi cunoaștem mai bine și să aflăm mai multe despre gândul pe care îl au, înainte de a crea spectacolul. Vrem să vedem cum arată pentru ei spectacolul pe care l-au propus aici. Vom selecta doi-trei regizori care vor monta la Buzău. Inițial era vorba despre doi regizori și două piese, dar acum, când am citit proiectele și am văzut cât bune sunt multe dintre ele, ne întrebăm dacă nu cumva merită să mai suplimentăm pentru o echipă posibilitatea să vină să monteze aici la Buzău”, a mai spus directorul Mircea Anghel.

Sunt așteptați la interviul de vineri, 28 aprilie, de la Vila Albatros, Adrian Apotrosoaei – „Artă”, de Yasmina Reza, Luiza Dabija – „Totul e bine când se termină”, de Andreea Tănase, Răzvan Enciu – „Cuțite-n găini”, de David Harrower, Florin Liță – „Proștii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu, Andreea Lucaci – „Dumnezeu nu se uită la meciuri”, după Teo Spătaru, Celina Nițu – „Tape”, de Stephan Belber, și Diana Tănase – „Cerere în căsătorie”, de A.P. Cehov

Pe lângă numărul de proiecte participante, mai sunt și alte lucruri pozitive la acest început de drum al proiectului „Co-Laborator”, plecând de la textele propuse spre a fi jucate, care sunt de la cele clasice la texte contemporane, dar și în privința echipelor care ar urma să joace spectacolele, acestea fiind formate din actori tineri, talentați și cunoscuți în breaslă.

„La sound design, Adrian Piciorea este unul dintre cei mai căutați oameni care fac muzică originală pentru teatru în București. El este înscris în competiție cu patru proiecte. E o mare bucurie. O mare bucurie este că avem scenografi tineri și talntați. E o mare bucurie că sunt echipe de actori extraordinar de buni. Eu îi știu pentru că merg la teatru în București, merg în Școală, la examene, și i-am văzut. M-a bucurat și pe mine și pe doamna Ana Maria Nistor, cât și pe Ștefan Pavel și pe George seriozitatea pe care am văzut-o în aplicațiile lor”, spune Mircea Anghel.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker