Economic

Sudura în puncte: ce este și care sunt echipamentele necesare?

Atunci când este necesară realizarea unei conexiuni solide între două sau mai multe piese de metal, sudura este una dintre metodele frecvent utilizate. Există mai multe tehnici de sudură, fiecare cu propriile sale avantaje și aplicații specifice. Una dintre acestea este sudura în puncte, metoda care a câștigat popularitate și atunci când vine vorba de proiectele de tip DIY. Află ce este sudura în puncte, la ce se folosește și care sunt echipamentele necesare pentru a o efectua cu succes!

Ce este sudura în puncte?

Sudura în puncte este un proces termic de îmbinare a două piese metalice, bazat pe principiul rezistenței electrice. Acest tip de sudură se realizează prin aplicarea unei presiuni și a unui curent electric de intensitate mare pe două piese și presupune folosirea a doi electrozi de cupru. Curentul electric se aplică pentru o perioadă scurtă de timp, în punctele unde se dorește sudura. În acest timp, rezistența electrică la nivelul punctului de contact provoacă încălzirea locală a materialului până la punctul de topire, ceea ce duce la apariția punctului de sudură.

Unul dintre principalele avantaje ale acestei tehnici de sudură este rapiditatea procesului și faptul că acesta nu provoacă deformări semnificative ale pieselor sudate. De asemenea, sudura în puncte este un proces eficient și economic, deoarece se utilizează cantități mici de energie față de cele necesare pentru alte metode. Conexiunile astfel obținute sunt solide și fiabile, ca urmare, acestea rezistă cu succes la stres mecanic sau termic.

Aplicațiile sudurii în puncte

Aplicațiile sudurii în puncte sunt extrem de diverse și acoperă o gamă largă de industrii. Tehnica este utilizată în special pentru piese subțiri și de mici dimensiuni, deoarece permite obținerea unei suduri precise și rezistente. În general, sudura în puncte se folosește în:

  • producția de aparatură electronică și electrocasnică – sudura în puncte este folosită pentru a asambla componente mici și delicate, precum cele din plăcile de circuit imprimate. Acest proces permite realizarea unor conexiuni precise și fiabile între componente, contribuind la funcționarea corectă a aparatelor electronice. Spre exemplu, aparatele de sudură în puncte de la Bitmi.ro sunt ideale pentru cei care vor să-și construiască baterii prin unirea mai multor acumulatori. De asemenea, tehnica este folosită și pentru a îmbina diferite componente metalice, în proiecte de tip do-it-yourself;
  • industria auto – sudura în puncte este frecvent utilizată în producția de automobile pentru îmbinarea elementelor de caroserie. Acest proces este rapid, eficient și asigură o conexiune puternică, ceea ce face mașinile astfel obținute să fie mai rezistente. De exemplu, panourile de caroserie sunt sudate în puncte pentru a forma o structură solidă și pentru a rezista mai bine la impact în cazul unui accident;
  • industria aeronautică – această tehnică se utilizează pentru a asambla componente importante din structura ale aeronavelor, cum ar fi țevile din oțel inoxidabil sau aluminiu;
  • construcții – sudura în puncte este utilizată în construcții pentru a îmbina plăcile de oțel, astfel încât să se obțină structuri puternice și durabile. De exemplu, la construcția de poduri sau clădiri industriale, sudura în puncte este utilizată pentru a asambla structurile metalice, de regulă în combinație cu alte tipuri de sudură. Metoda este folosită și în construcția de mobilă, pentru a uni piesele metalice folosite pentru scaune, mese și rafturi metalice.

Care sunt echipamentele de care ai nevoie pentru a suda în puncte?

Echipamentele necesare pentru a suda în puncte variază în funcție de tipul și dimensiunea lucrării, dar există câteva elemente comune utilizate frecvent. Acestea includ:

  • Aparatul de sudură în puncte – acesta este elementul principal folosit în procesul de sudură în puncte. Aparatul generează curentul electric de înaltă frecvență și controlează parametrii de sudură, precum numărul de pulsuri sau nivelul curentului. Modelele moderne sunt acționate cu ajutorul brațelor aparatului, a unei pedale de picior sau a unui întrerupător;
  • Electrozii – aceste componente conduc curentul electric și exercită presiune asupra pieselor de metal. Electrozii pot fi confecționați din cupru sau aliaje de cupru.  Pentru o conductivitate optimă, poți avea nevoie de pini pentru sudura în puncte a acumulatorilor, realizați din aliaj cupru-alumină;
  • Piesele de lucru – acestea sunt piesele sau componente metalice care urmează să fie sudate. Ele trebuie să fie poziționate și fixate corect în aparatul de sudură în puncte pentru a obține rezultatul dorit;
  • Clamele de fixare – acestea sunt folosite pentru a menține piesele de lucru în poziție stabilă în timpul procesului de sudură în puncte. Elementele de fixare asigură o aliniere precisă și previn deplasarea pieselor în timpul sudurii;
  • Diverse accesorii – pentru sudarea acumulatorilor sau alte aplicații similare, se folosește și platbanda de nichel, ce ajută la conectarea plăcilor sau a elementelor componente ale acumulatorului. Spre exemplu, platbanda de nichel pentru sudura în puncte a acumulatorilor, 8 x 0.1mm asigură o conexiune electrică și termică solidă;
  • Echipament de protecție – deoarece sudura în puncte implică utilizarea curentului electric de înaltă frecvență, se impune luarea unor măsuri de protecție care să asigure siguranța operatorului. Acestea pot include ochelari de protecție, mănuși izolante și îmbrăcăminte adecvată.

Așa cum ai aflat, sudura în puncte este o tehnică versatilă și eficientă de unire a pieselor de metal. Aceasta este utilizată frecvent în diverse industrii, de la cea electronică, până la industria auto. Pentru a efectua sudura în puncte cu succes, este important să ai la dispoziție echipamentele potrivite și să respecți parametrii corecți de sudură. Cu instrumentele adecvate și cunoștințele necesare, vei reuși să obții conexiuni solide și fiabile și să realizezi proiecte de succes!

Articole similare