În primăvara anului trecut ieşea la iveală o sincronicitate între voci ale Kremlinului şi extremiştii ultranaţionalişti din România în modul cum fluturau hărţile vechi ale României Mari şi ale Ungariei mari, pentru a alimenta tensiuni interetnice. Acum, sub motivul reîntregirii ţării, voci extremiste de la noi vorbesc la unison cu politicieni extremişti din Ungaria despre „recuperarea” de teritorii de la Ucraina. Un discurs prin care aceşti strigoi ai revizionismului fac de fapt jocul Rusiei.
Retorica aceasta privind „recuperarea” de teritorii de la Ucraina a fost lansat de Kremlin, la scurt timp după ce Rusia a invadat şi atacat Ucraina în februarie 2022. În iulie acelaşi an, Dmitri Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, flutura public o hartă cu Ucraina dezmembrată și împărțită între Rusia, Polonia, Ungaria și România. De altfel, de la începutul războiului pe care l-a declanşat în Ucraina, Rusia încearcă să convingă opinia intenaţională că există şi alte state dispuse să înceapă un conflict cu Ucraina pentru a-şi recupera teritorii aflate cândva în componenţa lor. Un discurs prin care regimul de la Kremlin încearcă de fapt să îşi legitimeze invazia în Ucraina.
Câteva luni mai târziu, în primăvara lui 2023, senatoarea Diana Şoşoacă – intrată în Parlament pe listele AUR, ca membră a Partidului Neamul Românesc –, o prietenă a Ambasadei Rusiei şi o susţinătoare a ieşirii României din UE şi din NATO, a depus un proiect legislativ care viza „denunțarea Tratatului de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”, prin care cerea ca România să anexeze teritoriile din Ucraina aflate, în perioada interbelică, în componența sa. Ceea ce a dorit să facă senatoarea Şoşoacă nu era, cum a încercat să creeze impresia, un act de reparare ce a unei injustiţii istorice. Ceea a făcut a fost la unison cu interesele şi cu politica Federaţiei Rusiei.
Dacă, ipotetic, s-ar aplica ceea ce a vrut ea prin lege, ar însemna ca România să declare război Ucrainei pentru a-i lua teritorii care, cândva, i-au aparţinut. Adică, să intre în cârdăşie cu Federaţia Rusă pentru dezmembrarea unui stat suveran ale cărui frontiere sunt consfinţite prin tratate internaţionale. Legal, ceea ce a vrut senatoarea Şoşoacă să transpună în realitate nu este posibil.
În ianuarie anul acesta, de Ziua Micii Uniri, Claudiu Târziu, vicepreşedintele AUR, a declarat la Iaşi că România trebuie să recupereze teritorii aflate acum în Ucraina: „România trebuie reîntregită”. Ceea ce ar obliga România să părăsească NATO. Un organ de presă al Kremlinului, Rossiiskaia Gazeta, a salutat imediat declaraţia, scriind sub titlul „Extremiștii de dreapta din România spun că țara poate revendica teritoriile ucrainene”: „În România, liderul partidului de extremă dreapta Alianță pentru Unirea Românilor, Claudiu Târziu, a declarat că Bucureștiul are dreptul de a revendica teritoriile din vestul Ucrainei. De dragul acestui lucru, România este gata chiar să își piardă calitatea de membru NATO”. La scurt timp după afirmaţiile lui Claudiu Târziu, liderul unui partid extremă dreapta din Ungaria, Patria noastră, Toroczkai László, provenit din Jobbik, alt partid extremist, declara că, dacă Ucraina pierde războiul cu Rusia, Ungaria va revendica Transcarpatia, regiune din vestul Ucrainei.
Dacă România ar aplica ceea ce vor Diana Şoşoacă şi AUR, aceşti strigoi ai revizionismului, ar însemna să declare război Ucrainei pentru a-i lua teritorii care, cândva, i-au aparţinut (dar care, să nu uităm, au fost furate de Rusia/URSS). Ar însemna să intre în cârdăşie cu Federaţia Rusă pentru dezmembrarea unui stat suveran ale cărui frontiere sunt consfinţite prin tratate internaţionale. Ceea ce pot face şi ceea ce fac şi Diana Şoşoacă, şi politicienii AUR, acum prin vocea lui Claudiu Târziu, prin astfel de discursuri – nişte găunoşenii ambalate, întru prostirea naivilor, în ţiplă de patriotism şi naţionalism – este (momentan, atâta vreme cât nu sunt la putere) să transfere resentimente publice de la Rusia invadatoare şi asupritoare la Ucraina, să instige populaţia nu doar împotriva acestei ţări, şi implicit împotriva Occidentului aflat de partea Ucrainei în războiul declanşat de Rusia.
Adică, să facă jocul Federaţiei Ruse interesată să agite spiritele ultranaţionaliste în ţările din vecinătatea sa şi din fosta ei zonă de influenţă, să genereze tensiuni interetnice în interiorul statelor, curente favorabile expansiunii mişcărilor, partidelor extremiste care, ajunse la putere, promit a fi guverne anti-occidentale, favorabile Rusiei, şi pentru că acest curent este în răspăr cu linia Occidentului, a UE şi a NATO, pe care Rusia urmăreşte să le destabilizeze sau măcar să le fragilizeze.
Text publicat în „Puterea a cincea”
