Actualitate

Strania coincidență care a dus la distrugerea Mănăstirii Rătești

O echipă de experți ai Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului vine cu primele explicații științifice cu privire la fenomenele care au determinat prăbușirea bisericii și a unor chilii ale unei mănăstiri din județul Buzău. Este vorba despre mănăstirea Rătești, aflată în satul cu același nume din comuna Berca, una dintre cele mai cunoscute din județ, cu statut de monument istoric, complexul arhitectural – format din Biserica „Sfânta Treime”, Biserica „Sfântul Lazăr”, stăreție, turn clopotniță, colecția muzeală și case monahale -, fiind inclus pe lista monumentelor istorice din județul Buzău din anul 2015.

Despre mănăstirea Rătești, acest grup de geofizicieni spune că o stranie coincidență a generat de fapt prăbușirea de acum un deceniu. Este vorba despre  alunecările de teren din 2014, care au dus la distrugerea așezării monahale aproape în totalitate, care au fost generate de  suprapunerea a două fenomene, respectiv un cutremur și ploile abundente care au ținut o săptămână. Cele peste 40 de maici care viețuiau acolo au scăpat nevătămate, deoarece prăbușirea clădirilor a fost lentă, iar pământul a înghițit puțin câte puțin și biserica.

De ceva vreme, experți ai Geoparcului UNESCO „Ținutul Buzăului”, de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, dar și specialiști cu aparatură de ultimă generație, cu drone, au început să studieze mănăstirea ca să înțeleagă ce s-a întâmplat la Rătești în urmă cu 10 ani. „Putem vedea fisuri, niște lamele martor care ne pot arăta dacă de la momentul respectiv lucrurile s-au mai deplasat. Niște ziduri cu fisuri specifice cutremurului cu diagonale, case contorsionate, pentru că s-a produs o scufundare”, a relatat  Florin Enache, arhitect, într-un videoclip în care specialiștii au înregistrat câteva observații de la fața locului.

La rândul său, Răzvan Gabriel Popa, managerul Geoparcului UNESCO „Ținutul Buzăului”, vorbește despre ploaia puternică care a avut loc în urmă cu un deceniu care s-a suprapus peste un cutremur puternic: „A fost o ploaie foarte puternică și solul s-a saturat în apă. S-a umplut cu apă foarte mult, era saturat cu apă și exact în același timp a avut loc un cutremur. Nu e ceva clasic, unde știm că suntem pe alunecare de teren, pământ mobil, care se poate mișca. Din cauza cutremurului, undeva jos, în vale, nisipul plin de apă a țâșnit într-o râpă, iar apa sub presiune a spălat tot nisipul, a creat mai multe cavități și atunci clădirile s-au prăbușit, iar jos unde a avut loc această spălare a nisipiului a avut loc și alunecarea de teren. Panta este undeva mai jos. Nu ne-am fi putut imagina că se va putea întâmpla asta”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker