Economic

Sprijin specializat pentru buzoienii care vor să declare insolvența pe persoană fizică

Buzoienii aflați în impas financiar din cauza imposibilității achitării ratelor la bănci pot apela la asistență din partea specialiștilor Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice care func­ționează în cadrul Comi- sariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor.

Aceasta după ce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a decis să sprijine, prin intermediul respectivei direcții, implementarea Legii insolvenței persoanelor fi- zice, după cum se precizează într-un comunicat al autorității, citat de ,,Agerpres”.

,,Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor abordează soluții din ce în ce mai aplicate, adaptate nevoii consumatorilor, implicit pe zona de insolvență a persoanelor fizice. Datorită introducerii procedurii pentru insolvența persoanelor fizice, a fost creat cadrul care permite protejarea consumatorilor care au datorii sau credite și rate la bănci, debitori de bună credință, în situația în care aceștia ajung în imposibi- litate de plată. Poate cel mai important aspect este acela că această procedură acordă o a doua șansă datornicilor onești, oferindu-le protecție în fața creditorilor. ANPC sprijină, prin intermediul Direcției de Insolvență Persoane Fizice, implementarea Legii insolvenței persoanelor fizice nr. 151/2015 prin consilierea consumatorilor vizați de actul normativ, cât și prin sprijinirea activității Comi­siilor Teritoriale ce se re­găsesc la nivelul fiecărui județ al țării”, se arată în comunicat.

,,ANPC le recomandă buzoienilor interesați să acceseze site-ul www.anpc.ro – secțiunea Insolvență Persoane Fizice, pagina de Facebook <Insolvență Persoane Fizice> sau să se adreseze personalului specializat din Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor pentru detalii și informații suplimentare”, spune Alina Grama, responsabilul Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker