Spitalul Județean luptă pentru atragerea de medici în secțiile-cheie

Spitalul Județean de Urgență, cea mai mare unitate medicală din județ, traversează o perioadă delicată din punctul de vedere al resursei umane. În contextul unui deficit acut de medici, mai ales în secțiile esențiale, conducerea spitalului a demarat o campanie activă de promovare a unității, a facilităților oferite și a oportunităților profesionale pentru specialiștii care aleg să vină la Buzău.
Secția de Cardiologie se confruntă cu cea mai gravă lipsă de personal. Deși este una dintre cele mai importante și solicitate secții din spital, gărzile sunt dificil de acoperit, iar nevoia de medici este acută. Într-un efort de a menține funcțională activitatea, conducerea a reușit să încheie contracte de gărzi cu doi medici rezidenți în anul V, specialitatea cardiologie, și recent a mai semnat un contract cu un al treilea rezident. „În plus, avem discuții foarte avansate cu unul din medicii care a fost al Spitalului Județean de Urgență Buzău și care, la solicitările și rugămințile noastre, ne va da tot concursul pentru asigurarea consultațiilor pe bază de prestare de servicii, dar nu pe linie de gardă, ci în cadrul secției, în așa fel încât pacienții care sunt ai spitalului și care necesită consulturi interdisciplinare sau consulturi pe UPU și care nu sunt aferente medicului de gardă, să fie cumva suplimentată și de către acest medic specialist, repet, în cadrul secției”, a explicat managerul spitalului, Sorin Pătrașcu, la Focus TV.
Dacă la Cardiologie mai există sprijin rezidențial, în cazul secției de Oncologie, situația este și mai complicată. Întreg județul Buzău este deservit de un singur medic oncolog, care se ocupă atât de ambulatoriu, cât și de activitatea din secție. Conducerea spitalului recunoaște gravitatea situației și continuă eforturile de recrutare, însă numărul mic de specialiști disponibili la nivel național îngreunează procesul.
În ciuda provocărilor, Spitalul Județean Buzău a reușit să atragă, în ultimele luni, mai mulți specialiști tineri. Este vorba despre medici din specialități precum: medicină de urgență, medicină internă, gastroenterologie, boli infecțioase, chirurgie și ortopedie infantilă, dar și pediatrie. Majoritatea acestora sunt foști rezidenți care au ales să rămână în Buzău după finalizarea pregătirii. Pentru a face spitalul mai atractiv, conducerea oferă o serie de beneficii consistente medicilor care aleg să se alăture echipei: 1.500 lei bonus pentru minimum patru gărzi/lună, decontarea transportului pentru cei care vin din afara orașului, iar pentru angajare cu normă întreagă se oferă două salarii minime pe lună timp de șase luni și cazare decontată până la 1.500 lei/lună, pentru o perioadă de cinci ani.



