Sănătate

Spitalul Judeţean Buzău organizează concurs pentru 11 posturi de medici

După doi ani de la redeschiderea lui, Centrul Multifuncţional de la Pârscov are în continuare nevoie de medici. Dacă posturile de asistenţi s-au ocupat încă de la prima sesiune organizată în 2018, cele de medici care nu s-au ocupat la inaugurare rămân în continuare vacante. Este vorba despre trei posturi:   un medic specialist pediatru, un specialist ORL şi un medic primar specializat în chirurgie generală.

Pe 1 martie s-au împlinit doi ani de la inaugurarea centrului de la Pârscov, iar conducerea spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău organizează concursuri peste concursuri, făcând paşii legali necesari pentru completarea schemei de personal, în speranţa că se vor găsi cadre medicale cu studii superioare care să dorească să profeseze la Pârscov

Aşa se face că în perioada imediat următoare se va organiza o nouă sesiune de concursuri pentru ocuparea acestor posturi la care se vor adăuga alte posturi pe secţii rămase cu deficit de medici, în total fiind vorba despre 11 posturi de medici pe care Spitalul Judeţean Buzău le scoate la concurs.

Este vorba despre un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea nefrologie; un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea cardiologie, două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea cardiologie, un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea neonatologie, un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea radiologie şi imagistică medicală la La­borator Radiologie şi ima­gistică medicală, un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea pediatrie la UPU-SMURD, un post cu normă întreagă de medic rezident ultimul an confirmat în specialitatea pediatrie, un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea chirurgie generală la Centrul de Sănătate Multifuncţional Pîrscov – Cabinet Chirurgie generală, un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ORL la Centrul de Sănătate Multifuncţional Pîrscov – Cabinet ORL, un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea pediatrie la Centrul de Sănătate Multifuncţional Pîrscov – Cabinet Pediatrie.

Cei interesaţi pot depune dosarele de concurs la Compartimentul Resurse Umane cu următoarele acte: cerere în care se menţionează postul pentru care doreşte să concureze, copie xerox de pe diploma de licenţă şi certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentişti , farmacişti, respectiv adeverinţă de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimişti sau chimişti, copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viză pe anul în curs; dovada/ înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancţiunile prevăzute la art. 455 alin.(1) lit. e) sau f ), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e ), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, repu­blicată, cu modificările şi completările ulterioare, acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin, cazierul judiciar, certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează, copia actului de identitate în termen de ­va­labilitate şi chitanţa de plată a taxei de concurs în valoare de 150 lei, ce se va achita la casieria spitalului. Tematica de concurs este afişată la sediul şi pe site-ul spitalului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker