Administrație

Spectacol-colind în duplex, pe scena Casei de Cultură Nehoiu

Două administrații locale, cea a orașului Nehoiu și cea a comunei Chiojdu, au gândit organizarea unui spectacol pe aceeași tematică, a colindelor de Crăciun și a Sărbătorilor de iarnă, locul de întâlnire cu publicul spectator fiind scena Casei de Cultură „George Băiculescu” din orașul Nehoiu.

Șefii celor două administrații, Ionuț Milea, primarul orașului Nehoiu, și Gheorghe Neamțu, primarul comunei Chiojdu, și-au făcut socotelile în comun, pentru ca la finalul manifestării copiii să beneficieze de o masă festivă reconfortantă, în timp ce sponsorii, de o parte și de cealaltă, își vor îndeplini obligația, asumată voluntar, de a oferi colindătorilor cadouri.

Spectacolul a fost programat pentru ziua de duminică, 21 decembrie, cu începere de la ora 10.30, sub titulatura adoptată la ediția inaugurală, în urmă cu patru ani, „Colindăm la oameni buni”! „Prezența dumneavoastră ne onorează pe noi, organizatorii, iar copiii vor trăi pe scenă bucuria reală a colindătorilor care vă binecuvântează de sănătate, belșug, pace și bunăstare. Sărbătorile de iarnă poartă o sacralitate incontestabilă a poporului român”, este mesajul primarului gazdă, Ionuț Milea.

Pe scenă vor evolua grupuri de colindători de la Școala Gimnazială „Constantin Giurescu” din Chiojdu, precum și Ansamblul folcloric „Mugurașii Chiojdului”; primarul Gheorghe Neamțu spune despre membrii grupului că aceștia se identifică cu un proiect inițiat odată cu instalarea sa în funcție, iar misiunea asumată este una nobilă, de a perpetua tradițiile locului.

Gazdele vor fi prezente cu grupuri folclorice de la trei școli gimnaziale și cu unul de la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”. Nu în ultimul rând, ansamblurile folclorice ale Casei de Cultură din Nehoiu vor completa paleta artistică a evenimentului.

Articole similare