Cultură

Șlefuitorii de cuvinte – Nina CASSIAN

Importantă poetă, eseis­tă, traducătoare și compozitoare de origine evre­iască, Nina Cassian s-a născut la Galați pe data de 27 noiembrie 1924, purtând numele de Renée Annie Cassian. Familia ei s-a mutat, pe rând, la Brașov, unde intră la Liceul ,,Principesa Ileana”, și la București, unde urmează cursurile Institutului Pompilian. În anul 1944 se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, pe care o abandonează după un an.

Tot în tinerețe a luat lecții de desen, de actorie (cu Beate Fredanov și Al. Finți), de pian și compoziție muzicală (cu, printre alții, Mihail Jora și Constantin Silvestri). Din adolescență a frecventat cercuri ­in­telectuale de stânga intrând, la 16 ani, în organizația Tineretului Comunist; însă aici nu a avut viața ușoară, fiind antipatizată de colegi, care o cataloghează drept orgolioasă și dominatoare.

S-a apropiat de tânără și de poezie. Prin tatăl său, un caiet de versuri a ajuns la Tudor Arghezi, care a dat verdictul: „Talent incontestabil”. Încercările sale lirice au ajuns și la Ion Barbu, care a încurajat-o; mai mult, acesta s-a îndrăgostit de tânăra poetă. Prima poezie, intitulată „Am fost un poet decadent”,  i-a apărut în anul 1945 în ziarul „România liberă”. Primul volum publicat, cu versuri suprarealiste, „La scara 1/1”, a văzut lumina tiparului în anul 1947.

În anul 1943 se căsătorește cu scriitorul Vladimir Colin, mariaj care a durat cinci ani, după care s-a recăsătorit cu Al. I. Ștefănescu. Cu acesta a conviețuit 36 de ani, până la moartea lui.

În plan literar, Nina Cassian a publicat peste 50 de cărți de poezie, proză și eseuri, inventând o limbă nouă, limba spargă. După perioada în care își căuta propriul drum, când a scris poezie proletcultistă timp de vreo opt ani, poeta a revenit la poezia autentică. După ce a avut lumea li­te­rară la picioare în România, în anul 1985, în urma unei invitații în Statele Unite ca „visiting professor” pentru a ține un curs la New York University, cu o bursă Soros, decide să rămână în SUA. Urmare acestui act, apartamentul din București îi este confiscat, iar cărțile publicate i-au fost retrase din librării și biblioteci. În anul 2008 a revenit în România pentru a-și lansa volumele „Confidențe fictive” (proză) și „Spectacol în aer liber” (antologie de poezie).

Îi apar traduceri în Marea Britanie, Italia și Statele Unite dintre ­vo­lumele publicate în țară, dar și volume inedite. În pofida aspectului său, pe care îl recunoaște, de „rățușca cea urâtă”, Alex Ștefănescu spunea că Nina Cassian a fost „cea mai atrăgătoare femeie urâtă” și o mare seducătoare, plăcându-i aventurile galante. A fost, așa cum am menționat, „muza lui Ion Barbu” și iubita lui Marin Preda, Nicolae Breban, dar și a altor scriitori celebri. Eugen Barbu susținea că Nichita Stănescu și-ar fi „netezit debutul literar trecând prin patul Ninei”. Soțul i-a tolerat eroic aventurile petrecute în brațele altor bărbați sau pe dușu­mele (referire la Marin Preda), iar ea s-a disculpat spunând că „nu am fost infidelă, ci am adăugat afluenți râului mare, iubirii celei mari”.

„Am iubit și am fost iubită”, a declarat într-un interviu pentru revista „Tango”, în anul 2010, înțelegând de aici că i-a plăcut dragostea, mai ales cea carnală. În Statele Unite se căsătorește pentru a treia oară cu actorul Maurice Edwards și tot aici moare, la data de 15 aprilie 2014, din cauza unui infarct miocardic. La dori­nța ei, urna cu cenușa sa a fost depusă la crematoriul Cenușa din București, acolo unde se află rămășițele părinților săi și ale celui de-al doilea soț.

Din ceea ce am prezentat rezultă că Nina Cassian și-a trăit viața după propriile reguli, reguli care nu se regăsesc în viața multor oameni. A iubit pe cine a vrut, când a vrut și unde a vrut, fără să țină cont de cei mai apropiați oameni din viața sa. A fost un adevărat spirit liber. În ceea ce privește creația sa, personal consider că, dând la o parte perioada proletcultistă, Nina Cassian este o scriitoare valoroasă, un veritabil om de cultură, performând în mai multe domenii, ce a contrastat cu tumultul unei vieți trăită la cote înalte și fierbinți. Sau poate tocmai de aceea.

Dorul

Dragostea mea,

ancoră grea,

ține-mă strâns;

toate mă dor:

gura – de dor,

ochii de plâns.

Vântul căzu –

– poate că nu,

dar s-a făcut

liniște-n cer,

fără puteri,

ca la-nceput.

Nu mai visez

pași pe zăpezi,

urme de vulpi;

nu mai sunt flori,

sufletul lor

doarme în bulbi.

Singurătăți…

Nu mi te-arăți

nu-mi trimiți vești.

Cât fără rost.

Oare ce-a fost?

Oare mai ești?

Unor critici

Unul surd îmi zice:

Fă versul să strige!

Șchiopul spune: Barde,

Du-mă mai departe!

Mutul calea-mi ține:

Zi și pentru mine.

Un netot și-un bleg:

Fă-mă să-nțeleg…

Leneșul mă mână:

Dormi de-o săptămână!

Și mă ceartă-așa

Ca pe-o slugă rea

Toată viața mea,

Toată viața mea.

Elogiul candorii

Știu să întreb

Despre miei, despre flori.

Odată-ntr-o pădure

Am sărutat un izvor.

Știu ce uimită-i

Culoarea albastră.

Am o grădină

Și o fereastră.

Mai am și o carte

Foarte subțire

În care nu-ncape

Decât o iubire.

Pot să-mi iau locul

Lângă tine, pe stea?

– Da, spuse prințul,

Ești prietena mea.

Iubirii

Cad în genunchi și-ți mulțumesc, iubire,

Pentru aceste zilnice semnale

Și voci ale mărinimiei tale

Cu care-mi umpli sufletu-n neștire.

Cad în genunchi și-ți mulțumesc, iubire,

Pentru înaltul pact ce ne unește,

Timbrat de-a fericirii stea subțire

– Și-ți mulțumesc și pentru deznădejde.

Postfață la o iubire sfârșită

Există-ndrăgostiți fericiți

care rămân împreună,

și-al căror sărut proaspăt sună…

Auziți… auziți…

Există perechi fără moarte,

în mișcare mereie,

cu-o formă a inimii, poate aparte,

semănând a metaforă, semănând a idee.

Aceștia rămân împreună

în sărut, ca-ntr-o dulce furtună.

Auziți! Auziți! Auziți!

Există-ndrăgostiți fericiți.

Articole similare