Șlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Tincuța Horonceanu Bernevic
Tincuța Horonceanu Bernevic este o autoare de versuri și proză, mai ales scurtă, ce s-a născut la data de 29 mai 1969 în comuna Pîrjol din județul Bacău. După studiile gimnaziale și liceale a urmat și absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității „M. Eminescu” din Iași. Profesează la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu” din Bacău, activând pe funcția de conservator. Debutează la vârsta de 14 ani, la recomandarea lui Sergiu Adam, în prestigioasa revistă băcăuană „Ateneu” (1983), iar la 15 ani Aurel Rău o publică în revista „Steaua” din Cluj-Napoca. Debutul editorial se petrece în anul 2002 cu volumul de versuri „Vitrina în care dorm mirii”. Au urmat alte volume: „Poezii pentru Tudorel” (carte de colorat, 2006); „Zâmbește, copilărie!” (poezii pentru copii, 2009); „Pipo mă învață cifrele” (coautor, 2009); „Strigătul ca o punte” (2010); „Cartea bunicilor mei” (2012); „Anotimpul păpușilor” (versuri, 2017). Mai publică și alte volume de versuri, de literatură pentru copii și de proză. Este prezentă și în câteva antologii. Lucrările sale au fost premiate la diferite festivaluri și concursuri. Amintesc câteva: Premiul III la Festivalul-Concurs „George Bacovia” Bacău, 2000), Premiul II la Concursul „Vara visurilor mele” (București, 2005), Premiul I la Concursul „Fiore di aprilie” (Torino, 2005), Premiul I la Festivalul „Constantin Tănase” (literatură umoristică, Vaslui, 2008) și Premiul II la Concursul Național „V. Voiculescu” (proză, Buzău, 2008). Pe lângă revistele pe care le-am amintit Tincuța Horonceanu Bernevic a mai publicat în „Convorbiri literare”, „Literatorul”, „13 Plus”, „Spații culturale” și în multe altele. Ca urmare a calității lucrărilor sale literare, în anul 2011 a devenit membră a Uniunii Scriitorilor la Filiala Bacău. Înainte de a face cunoștință cu poezia Tincuței Horonceanu Bernevic, să vedem opiniile unor cunoscuți literați despre cărțile sale. „Vocea poetei devine gravă, matură, controlată în emisie, odată cu volumul «Strigătul ca o punte» unde metafora confesivă și sentimentul de sine încep să comunice în favoarea unui regim liric evoluat”, scria Cristian Livescu. Iar Ștefan Doru Dăncuș adnota: „Tincuța Horonceanu Bernevic ni se descoperă ca o poetă preocupată de sine, acordând priviri ample zonei copilăriei, unde aceasta s-a păstrat nealterat. Nu putem să nu remarcăm dezinvoltura scriiturii ce nu acoperă (și nici nu se vrea asta) intervențiile de tip modernist care apar firesc în construcția poemelor”.
Devenire
Pe treptele bisericii sunt flori
un prunc de lumină
vine la botez
bătrânele în genunchi
se roagă pentru păcatele mele
mă cuibăresc în strană
ca-ntr-un ou de lumină
vocea preotului poleiește icoanele
în timp ce Isus trece
rănit printre noi
Două lumi
Știu că dincolo de geam
sunt trecători fericiți
își poartă fericirea ca pe un nimb
de parcă rostul acestei lumi
ar fi să defileze
în haine de sărbătoare
dincolo e ploaia
în care te-ai oprit
să privești în urmă
să nu simți șovăiala pașilor
cuvintele te trăgeau înapoi
dar pașii te duceau
departe de acest tablou
în care stăteam lângă florile roșii
cu respirația oprită
să nu-mi scape nici un freamăt de aripă
nicio petală căzută
Mireasa pictată
În brațele tale mă cuibăresc
la început de toamnă
pot fi văzută numai la microscop
cum îți sărut degetele și îmi trec
mâna prin părul tău grizonat
sufletul mă adulmecă
îmi simte sărutul pus cu grijă
în căușul palmei stângi
și pletele de naiadă
ce-ți gâdilă obrazul
e o poveste de iubire reală
o să spuneți
un el și o ea
de unde poezia
eu cea închipuită
sunt numai o mireasă
pictată
Timp
Pașii tăi se aud uneori
prin iarba din curte
ca șopârlele ce se furișează la soare
ajung până la ușa de lemn
când ziua se odihnește
pe dale de piatră
între cedri parfum de tămâie
îmbrățișează aerul
ca rasa unui călugăr rătăcit
poate va veni clipa
când vei avea curajul
să intri la ceai
Culori duminicale
Pictorul se plimba
pe strada proaspăt tipărită
După el se târau în genunchi
duminicile
colorate strident
Orologiul din turn
număra speranțele
rătăcite pe șevalet.
Femeia
(la 40 de ani)
Femeia toarce timpul
cu degete lungi
cât anii copiilor
rodie coaptă
adună îmbrățișări
rugi
dimineți
drumuri nesfârșite
desculță prin aroma cafelei
femeia
de 40 de ani așteaptă
cântecul lunii pline
pe masa din bucătărie
și toarce timpul
din ochii iubitului
ca pe o cămașă
dintr-o singură bucată…
Vizită la castel
Îmi caut silabele
de fiecare parte a poemelor
Lumina balansează
până-n pletele zeilor
ce-și trag la xerox
replicile inventate
pentru noaptea de bal