Este pentru prima dată când, în această rubrică, găzduim un scriitor român din Australia. Este vorba de Mihaela Cristescu. Am luat cunoștință de activitatea sa literară prin intermediul poetei Victoria Milescu. Poeta Mihaela Cristescu s-a născut la București la data de 9 ianuarie 1970. După școala generală a urmat Liceul de Matematică și Fizică nr. 3 din Capitală. După liceu a urmat și absolvit Universitatea Politehnica București, Facultatea Energetică (1993) și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității „Spiru Haret” (2000). Aici și-a susținut Masteratul în Lingvistică (2006). S-a stabilit la Sidney, în Australia, în vara anului 2009 împreună cu soțul și fiul lor.
Debutul literar s-a produs în anul 2005 cu volumul de versuri „Noduri” apărut la Editura „Metafora” din Constanța. De la debut a mai scris cărți de versuri și povestiri toate fiind publicate la edituri din România: „Douăsprezece hierofanii”, „Viața ca ritm”, „Generative Fortresses”, „The IT Solander” și „Archetypes in Code – Mixing”.
Și în Australia a continuat activitatea literară printre altele realizând, ca editor, unele antologii româno-australiene de poezie și proză scurtă. În anul 2010 obține Premiul III pentru seria de șapte poeme scurte intitulate „Sacred” acordat de „New Wristers Group”. Continuă să scrie și să publice în reviste din Australia, unele dintre ele fiind incluse în diverse antologii. De asemenea, colaborează cu diferite reviste virtuale, precum: „Romanian VIP”, „Phoenix Magazine”, „Singur”, „Colecționarul”, „Conexiuni Creștine Contemporane”, „Confluențe Literare”, „Totpal’s Daily News” și „Armonii culturale”. În țară a apărut și în revistele printate „Poezia” și „Sud”.
Despre volumul de debut am găsit o însemnare foarte interesantă, o „fotografie” reală a versurilor sale fără să-i aflu autorul/ autoarea. Iată textul: „Pe poetă o regăsim pe deplin în versurile sale; ele sunt o parte a unei literaturi feminine, care se știe și se vrea feminină, o literatură în care persoana scriitorului nu e câtuși de puțin mascată, unde o atitudine exterioară compusă este exclusă. Găsim aici familia, găsim preferințele literare, experiențele sentimentale, dar și zona, strict personală, a relației cu sferele înalte ale spiritului”.
Despre poezia ulterioară a poetei a scris câteva cuvinte Victoria Milescu: „Este o poezie rezonantă, emancipată, cu trimiteri culturale, unde emoția personală e bine controlată și integrată într-un demers liric de amplă și profundă umanitate”.
Din grupajul pe care îl prezint reiese că poeta Mihaela Cristescu a depășit etapa primului volum, privind literatură feministă, observând că poezia sa este ancorată într-o realitate autentică, dar și una virtuală, imaginativă. Cu toate acestea nu lipsesc emoțiile pe care autoarea le transmite fără nici o reținere. Din păcate nu am avut la dispoziție multe poezii de-ale sale să-mi fac o imagine de ansamblu, dar ceea ce am citit demonstrează talentul pe care îl are. Activitatea sa de a aduce la cunoștința specialiștilor și cititorilor din Australia scriitori români este de toată lauda și merită felicitări. Sunt convins că vom mai auzi de Mihaela Cristescu și poeziile sale.
Seara
Am putea alerga
până la punte
să vedem
cum plutește
barca
plină de pește
în discursul serii.
Am putea
simți lemnul ud
prin pielea piciorului
bătătorit
de drum.
Un aer
și o plasă
în bătaia vântului.
Un semn.
Fântâna
Așa ziceam
câteodată,
în jurul înserării,
să construim
o fântână din cărămidă,
cu apă curată
pentru îngrijirea
unor răni mitice,
să înălțăm
în adânc
ziua ce curge
agățată vital
de cumpănă,
în bătaia vântului:
the water
telling the truth
to the
new born
house
in the summer time.
De întors
Principiul după care
lumea întreagă
stă agățată
în cuiul din pridvor
își regăsește
soborul
adunat între miezul zilei
și asfințit,
între gândul plantat în grădină
și mintea cea de pe urmă.
Iar această adunare șăgalnică
a după-amiezelor de duminică
își scrie versul cu îndemânare
și paciență,
un vers după altul,
plantație după plantație,
în jurul unui scârțâit de dușumea
lemnoasă,
înainte de ploaie.
Așa încape închisul ochilor
în somnul depărtat al focului
din vatră,
când mi se pare că vremea
și-a luat zborul
de întors.
Întoarcerea în Babilon
Recomandarea
a fost făcută
rapid,
am înlocuit
lexiconul
prin morfeme
simplu și ușor de înțeles,
independente,
cu substrat profund,
multiple posibilități de întrebuințare
și pronunțare
delicată.
S-au gândit
să semene iarba
în interiorul piramidelor
crăpate de vreme,
să aducă la suprafață
un nou mod de conviețuire
în comun,
o nouă sursă
de energie.
Așa încât,
am parcurs drumul înapoi,
printr-o paradigmă diferită:
perspectiva unei credințe
native,
o lingvistică
personală
în apărarea modestă
a trecutului
perimat.
