miercuri, 15 iulie 2020

Șlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Mihaela Cristescu

Este pentru prima dată când, în această rubrică, găzduim un scriitor român din Australia. Este vorba de Mihaela Cristescu. Am luat cunoștință de activitatea sa li­terară prin intermediul poetei Victoria Milescu. Poeta Mihaela Cristescu s-a născut la București la data de 9 ianuarie 1970. După școala generală a urmat Liceul de Matematică și Fizică nr. 3 din Capitală. După liceu a urmat și absolvit Universitatea Politehnica București, Facultatea Energetică (1993) și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității „Spiru Haret” (2000). Aici și-a susținut Masteratul în Lingvistică (2006). S-a stabilit la Sidney, în Australia, în vara anului 2009 împreună cu soțul și fiul lor.

Debutul literar s-a produs în anul 2005 cu volumul de versuri „Noduri” apărut la Editura „Metafora” din Constanța. De la debut a mai scris cărți de versuri și povestiri toate fiind publicate la edituri din România: „Douăsprezece hierofanii”, „Viața ca ritm”, „Generative Fortresses”, „The IT Solander” și „Archetypes in Code – Mixing”.

Și în Australia a continuat activitatea literară printre altele realizând, ca editor, unele antologii româno-australiene de poezie și proză scurtă. În anul 2010 obține Premiul III pentru seria de șapte poeme scurte intitulate „Sacred” acordat de „New Wristers Group”. Continuă să scrie și să publice în reviste din Australia, unele dintre ele fiind incluse în diverse antologii. De asemenea, colaborează cu diferite reviste virtuale, precum: „Romanian VIP”, „Phoenix Magazine”, „Singur”, „Colecționarul”, „Conexiuni Creștine Contemporane”, „Confluențe Literare”, „Totpal’s Daily News” și „Armonii culturale”. În țară a apărut și în revistele printate „Poezia” și „Sud”.

Despre volumul de debut am găsit o însemnare foarte interesantă, o „fotografie”  reală a versurilor sale fără să-i aflu autorul/ autoarea. Iată textul: „Pe poetă o regăsim pe deplin în versurile sale; ele sunt o parte a unei literaturi feminine, care se știe și se vrea feminină, o li­te­ratură în care persoana scriitorului nu e câtuși de puțin mascată, unde o atitudine exterioară compusă este exclusă. Găsim aici familia, găsim preferințele literare, experiențele sentimentale, dar și zona, strict personală, a relației cu sferele înalte ale spiritului”.

Despre poezia ulterioară a poetei a scris câteva cuvinte Victoria Milescu: „Este o poezie rezonantă, emancipată, cu ­tri­miteri culturale, unde emoția personală e bine controlată și integrată într-un demers liric de amplă și profundă umanitate”.

Din grupajul pe care îl prezint reiese că poeta Mihaela Cristescu a depășit etapa primului volum, privind lite­ratură feministă, observând că poezia sa este ancorată într-o realitate autentică, dar și una virtuală, imaginativă. Cu toate acestea nu lipsesc emoțiile pe care autoarea le transmite fără nici o reținere. Din păcate nu am avut la dispoziție multe poezii de-ale sale să-mi fac o imagine de ansamblu, dar ceea ce am citit demonstrează talentul pe care îl are. Activitatea sa de a aduce la cunoștința specialiștilor și cititorilor din Australia scriitori români este de toată lauda și merită felicitări. Sunt convins că vom mai auzi de Mihaela Cristescu și poeziile sale.

Seara

Am putea alerga

până la punte

să vedem

cum plutește

barca

plină de pește

în discursul serii.

Am putea

simți lemnul ud

prin pielea piciorului

bătătorit

de drum.

Un aer

și o plasă

în bătaia vântului.

Un semn.

Fântâna

Așa ziceam

câteodată,

în jurul înserării,

să construim

o fântână din cărămidă,

cu apă curată

pentru îngrijirea

unor răni mitice,

să înălțăm

în adânc

ziua ce curge

agățată vital

de cumpănă,

în bătaia vântului:

the water

telling the truth

to the

new born

house

in the summer time.

De întors

Principiul după care

lumea întreagă

stă agățată

în cuiul din pridvor

își regăsește

soborul

adunat între miezul zilei

și asfințit,

între gândul plantat în grădină

și mintea cea de pe urmă.

Iar această adunare șăgalnică

a după-amiezelor de duminică

își scrie versul cu îndemânare

și paciență,

un vers după altul,

plantație după plantație,

în jurul unui scârțâit de dușumea

lemnoasă,

înainte de ploaie.

Așa încape închisul ochilor

în somnul depărtat al focului

din vatră,

când mi se pare că vremea

și-a luat zborul

de întors.

Întoarcerea în Babilon

Recomandarea

a fost făcută

rapid,

am înlocuit

lexiconul

prin morfeme

simplu și ușor de înțeles,

independente,

cu substrat profund,

multiple posibilități de întrebuințare

și pronunțare

delicată.

S-au gândit

să semene iarba

în interiorul piramidelor

crăpate de vreme,

să aducă la suprafață

un nou mod de conviețuire

în comun,

o nouă sursă

de energie.

Așa încât,

am parcurs drumul înapoi,

printr-o paradigmă ­dife­rită:

perspectiva unei credințe

native,

o lingvistică

personală

în apărarea modestă

a trecutului

perimat.

loading...
error: Content is protected !!