Este un fapt bine cunoscut faptul că cei mai dotaţi intelectuali din România, şi nu numai, au luat calea vestului în căutarea unor condiţii mai bune de exprimare şi finanţare. Exodul creierelor nu s-a oprit niciodată şi nici nu se va opri atât timp cât ţara de origine nu va asigura condiţiile necesare. Un astfel de caz este cel al scriitorului Matei Vişniec, un scriitor de mare notorietate, mai ales în Occident.
Născut la data de 29 ianuarie 1956 la Rădăuţi, Vişiniec este dramaturg, poet, prozator şi publicist stabilit în Franţa din anul 1987. Din perioada 1965 – 1975 cât a urmat cursurile şcolii primare şi ale liceului în Rădăuţi, datează şi primele încercări literare pe care le-a publicat în revista şcolii, „Lumina”, apoi în revista „Cutezătorii”. Adevăratul debut literar are loc în anul 1972, când îi sunt publicate câteva poeme în revista „Luceafărul”.
A studiat istoria şi filosofia la Universitatea din Bucureşti şi, o perioadă după absolvire, între 1980 şi 1987, a predat istoria şi geografia în judeţul Călăraşi. Piesele sale de teatru, scrise între anii 1977 şi 1987, nu i-au fost admise de cenzură şi circulau pe ascuns. Doar poemele îi erau publicate. Debutează editorial cu volumul de versuri „La noapte va ninge” apărut la Ed. Albatros în anul 1980. „Cenaclul de luni” condus de Nicolae Manolescu l-a avut printre membrii săi de marcă. Reviste precum România literară, Luceafărul, Amfiteatru, Viaţa românească, Cronica, Vatra, Echinocţiu îi găzduiau scrierile.
În anul 1987, după ce obţine o viză turistică în Franţa şi Grecia, cere azil politic în Franţa. Se stabileşte la Paris unde, în anul 1993, obţine cetăţenia franceză. Devine jurnalist la Radio France Internationale şi la diferite reviste pariziene, având întâlniri profesionale şi spirituale cu Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Virgil Tănase şi alţi exponenţi de seamă ai diasporei române din Franţa. După anul 1989 devine autorul român cel mai jucat pe scena teatrelor româneşti, în Bucureşti şi în provincie, dar şi la radio şi televiziune.
Talentul său s-a adăpat din marii scriitori universali – Kafka, Dostoievski, Poe, Cehov, Jorge Luis Borges, Beckett-, fiind adeptul suprarealismului, dadaismului, teatrului absurdului şi grotescului şi a literaturii fantastice. Din anul 1992 piesele sale de teatru se joacă pe marile scene ale lumii din peste 30 de ţări. Ca urmare a acestei imense activităţi literare, premiile şi distincţiile, din ţară şi străinătate, nu au încetat să apară.
Este recunoscut pe plan mondial ca un mare dramaturg. În ceea ce priveşte activitatea de poet trebuie să remarc faptul că Matei Vişniec a obţinut şi în acest domeniu diferiţi lauri. Anul 1977 îi aduce premiul revistei „România literară” la Festivalul Naţional „Nicolae Labiş”, anul 1980 premiul Concursului de debut al Editurii Albatros, iar în anul 1985 primeşte premiul Uniunii Scriitorilor pentru cea mai bună carte de poezie, „Înţeleptul de la ora de ceai”.
Într-un interviu pe care l-a acordat „Ziarului de Iaşi”, într-una din vizitele în ţară, acesta spunea fără posibilitatea unei interpretări: „Sunt un optimist care se ocupă des de rănile lumii”, ocazie cu care mai spunea că este „îndrăgostit până la capăt de România”. Despre cel mai jucat dramaturg român al momentului s-au exprimat, în perioada sa poetică, mai multe personalităţi ale epocii: Nicolae Manolescu, Ion Bogdan Lefter, Marin Mincu, Alex Ştefănescu Ion Negoiţescu ş.a.
Nicolae Manolescu scria: „Matei Vişniec debutează cu o carte (La noapte va ninge) scrisă cu talent şi inteligenţă, promiţând un poet valoros. Sunt cuprinse aici poezii cu înfăţişare de fabule fără morală (sau cu o morală implicită) sau de scurte eseuri lirice despre tot felul de lucruri (al căror tâlc poetul îl sugerează). Uneori umorul negru (căci există şi la Matei Vişniec un contact cu sursele suprarealismului) duce la farse lirice de tip urmuzian”.
Din păcate, sau din fericire, Matei Vişniec nu a mai cochetat cu poezia în ultimii ani. Sunt sigur că dacă ar fi făcut-o, rezultatele erau remarcabile. Să ne mulţumim cu titlul de mare dramaturg mondial contemporan. Se mai cuvine amintit faptul că Teatrul Municipal din Suceava îi poartă numele.
Campanie electorală
Domnule senator
grupul nostru de ziarişti
ţine să vă felicite călduros
pentru succesul pe care l-aţi avut
în campania electorală
şi vă roagă să-i acordaţi
câteva minute
mai întâi ne-ar interesa să ştim
ce este materia
şi câte forme de existenţă are
apoi am dori să cunoaştem
care este raportul dintre spirit şi corp
şi dacă infinitul
poate fi intuit în natură
iar la sfârşit dacă puteţi
spuneţi-ne câteva cuvinte
despre frunza de vişin
Schiţe pentru o tăcere perfectă
În sala de aşteptare e linişte o
monedă se rostogoleşte pe ciment
păianjenul pândeşte din difuzorul
gării haina plină de pete atârnă
singură în cuier
trenul opreşte un singur minut
călătorul nebun se apropie de mine
şi mă fotografiază plângând
câinele gol
dă târcoale mărului gol
Convorbiri cu câinele oraşului
Pe străzile oraşului câinele oraşului
mă latră încet,
de ce latri la mine, îl întreb
sunt singur, îmi răspunde
şi mă cuprinde frica
să mergem să bem o bere
îi răspund
el râde, îmi spune, eşti nebun?
ce-o să zică oraşul când ai să bei bere
cu câinele oraşului?
eu mă înfurii şi strig: nu-mi pasă,
aşa să ştii, nu-mi pasă de oraşul tău,
îl detest, îl urăsc, sunt gata să-l arunc
în aer
de ce strigi la mine, mă întreabă
câinele oraşului aproape plângând,
de ce strigi aşa de urât la mine?
sunt singur, îi răspund
şi mă cuprinde frica
Ora exactă
Pe strada pustie – calul şchiop şi tăcut
pe altă stradă din univers – eu însumi
tăcut şi înfricoşat
de piciorul meu, legată cu lanţ
marea bilă neagră cu ceas
în buzunarul meu de la piept
minutarul şi arătătorul
în buzunarele de la pantalon
cifrele opt, nouă şi zece, unu şi doi
celelalte cifre amestecate încâlcite
sălbatic în pălăria mea cadranul ceasului
învelit într-un ziar vechi
îl ţin la subsuoară
alte rotiţe arcuri mici pedale şi
zeci de şuruburi pretutindeni uitate
prin manşete şi după curelele grele
pe sub cămaşa udă şi pe sub piele
calul trece pe una din străzi
eu pe altă stradă din univers
nu ne întâlnim niciodată
Despre istorie
Eu stau în faţa ferestrei mai fumez o ţigară
Istoria trece pe lângă mine
ţinându-şi sânii în palme
maşinile se opresc dintr-o dată
incendiind autostrada
magazinele sunt părăsite în grabă
în măcelării se face dintr-o dată linişte
fratele meu, infirm de picioare
singurul din familie care face gimnastică
se târăşte lângă mine
ce e, ce e, mă întreabă
nimic, zic eu
trece istoria.
