miercuri, 21 octombrie 2020

Şlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Bianca Marcovici

Bianca Marcovici este o poetă româncă stabilită la Haifa, în Israel, din anul 1991, având dublă cetăţenie. S-a născut la data de 22 iunie 1952 la Iaşi, cu numele de fată Grimberg. Aceasta a absolvit „Universitatea populară” de 5 ani şi Liceul de muzică „Octav Băncilă” din Iaşi, secţia vioară. Este, de asemenea, absolventă a Facultăţii de Construcţii Civile şi Industriale a Institutului Politehnic din Iaşi, promoţia 1976.

S-a căsătorit, la Iaşi, cu ing. Delu Marcovici, originar din Dorohoi. Fiind amândoi evrei le-a fost uşor să se stabilească în Israel. În perioada 1984 – 1987 a făcut parte din Orchestra Comunităţilor evreieşti din Bucureşti şi Iaşi şi a fost \n turnee în Israel, Elveţia şi Statele Unite. În ţară a fost încadrată, ca inginer, la Trustul de Construcţii Industriale Iaşi, iar în Israel la „Societatea de Electricitate” din Haifa. Din anul 2014 este pensionară şi se bucură de cei opt nepoţi.

În poezie a debutat în anul 1981 sub pseudonimul Blanca, la rubrica „Diligenţe  poştale” a lui Emil Brumaru, în revista „Cronica” din Iaşi. În acelaşi an apare cu un grupaj în revista „Convorbiri li­terare” sub auspiciile scriitorului Corneliu Sturzu. A fost activă în cenaclurile „Junimea” (între 1981 şi 1991) şi „În numele poetului” condus de Cezar Ivănescu. Bianca Marcovici este din anul 1990 membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi. Mai este membră a „Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limba Română”. A colaborat şi colaborează cu poezii la reviste literare din România, Israel, Germania şi alte reviste online. Scrie numai în limba română şi de aceea, este tradusă în ebraică, engleză, germanăşi franceză. Editorial a debutat în anul 1985, la Editura Junimea, cu volumul „Marii Anonimi”. De atunci a mai publicat peste 30 de titluri şi mai este inclusă în numeroase antologii.

Nenumăratele premii şi distincţii stau mărturie asupra valorii scrierilor sale. Câteva dintre ele: Premiul II „Tudor Arghezi” (Craiova, 1988), Premiul III „Romulus Guga” (Târgu Mureş, 1988), Premiul III „Mihai Eminescu” (Arad, 1989), cetăţean de onoare (Iaşi, 2001) şi Premiul „Opera Omnia” al A.S.I.L.R. (2019) şi Medalia de Cavaler.

Despre poezia sa au scris Răzvan Voncu, Nicolae Manolescu, Cezar Ivănescu, Paul Leibovici, Lucian – Zeev Herşcovici, Calistrat Costin, Grette Tartler, Paul Cernat, Emil Brumaru, Ca­rol Isac, Al. Mirodan, Geo Dumitrescu, Radu Bărbulescu,  Emilian Marcu şi mulţi alţii.

După lectura nume­roaselor poeme ale Biancăi Marcovici rămâi, ca cititor, cu senzaţia că te afli în faţa unor creaţii ale unui autor român care nu a părăsit, decât în excursii, teritoriul naţional. Este un exemplu al unui autor care, deşi a plecat de foarte mulţi ani din locurile în care s-a născut, nu s-a dezrădăcinat. Poeziile ei sunt calde, sunt curate, sunt aşa cum este sufletul ro­mânului şi din aceste motive poeta este foarte bine pri­mită în ţara de origine. Haifa, oraşul în care trăieşte, un oraş minunat pe care l-am vizitat, nu a făcut-o să se înstrăineze, ci a făcut-o să se gândească mai mult la rădăcini. Poate şi de aceea scrie numai în limba română. Ne aflăm în faţa unui om care demonstrează prin tot ceea ce face că este nu numai un bun român, ci şi un poet care face cinste acestor meleaguri. Felicitări!

Exerciţii de supravieţuire

O să fie bine şi la vară cald, –

îmi spunea mama mea grijulie –

poţi renaşte prin tine însăţi,

din propria cenuşă,

adăugând puţin pământ roşcat…

un steag alb-albastru

şi o floare de cactus

care apare numai o zi neştiută,

gândită

aşteptând-o.

oamenii nu-i pot schim­ba

nici mentalitatea lor asia­tică

vorbesc mult fără con­ţinut

dar fac selfie cu cele­brităţile…

lipsesc numai pe cantul cărţilor

needitate

dar timp este, nepoţii vor schimba

strategia cuvintelor

pe timp de corona,

nemaifiind nevoie de nici un protest

cu pancarte sofisticate.

Cea mai proastă poezie

Noaptea nunţii mi-am petrecut-o la Dorohoi

camere stil vagon, ală­turi

socrii mei sforăiau ritmic

până la adoraţie…

sub patul nostru trona

o oală de noapte…

m-am întors virgină aca­să

după două săptămâni.

Vinul roşu

ca să ne păstrăm

dragostea târzie

trebuie să ne dozăm for­ţele

ca şi cum am degusta un vin vechi

să-i simţim tăria în ce­rul gurii

cu ochii întredeschişi

să-i vedem bănuţul clă­tinându-se

şi cercul gradelor legă­nându-se

ca un hamac sofisticat.

Dedicaţie

ai rămas acelaşi

un fulg pe buzele mele

în miez de vară

o scânteie de viaţă

aducătoare de sentimen­te

înteţite şi virgine

o lacrimă de bucurie pe obrazu-mi

ars de soarele

infernal

un poem alb atât de alb ca o

rochie de nuntă

Septembrie

totul se va repeta

la o altă scară

sacrul cuvântului se revarsă

ia totul la vale

zidul meu de sprijin

îmi apără spatele

va fi un alt septembrie

umbrit de apele mării

şi suferinţa pământului

îndestulat de cadavre

neaşteptatul secol

loading...
error: Content is protected !!