Cultură

Șlefuitorii de cuvinte/ Medalion literar – Adrian Munteanu

Adrian Munteanu este un sonetist, dacă se poate spune așa, în adevăratul sens al cuvântului. Toate volumele de versuri ale sale publicate până acum sunt de sonete. S-a născut la data de 21 august 1949 în Șcheii Brașovului. A urmat Liceul „Unirea” din orașul natal, după care a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Româna din Constanța, în anul 1972, la clasa prof. Cornel Regman (asistent Marin Mincu).

După absolvirea facul­tății a fost profesor în comuna Poiana Mărului din județul Brașov, după care a condus activitatea tea­trală de la Casa de Cultură a Municipiului Brașov, timp de 13 ani. în perioada 1988 – 1991 a fost directorul Clubului Cultural al uzinei „Autocamioane”.

Adrian Munteanu a funcționat, între anii 1991 și 2013, ca redactor la Societatea Română de Radio­difuziune.

Din studenție a colaborat cu eseistică și cronici de teatru la Ex Ponto. Pasiunea pentru literatură a dus ca în anul 1985 să înființeze „Cercul literar 19”, grup în care se găseau Alexandru Mușina, Gheor­ghe Crăciun, Caius Dobrescu ș.a.

În volum a debutat abia după vârsta de 50 de ani, în anul 1999, cu „Seri cu licurici (121 de basme în versuri)”. Următoarele două cărți au fost volumele II și III, apărute în 2001, respectiv 2002. Din anul 2005 scrie sonete publicând șapte volume în tot atâția ani consecutivi. Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor i-a premiat volumul „7” în anul 2011, iar anul următor a primit Premiul European de Poezie NUX la Târgul Internațional de Carte de la Milano.

Adrian Munteanu este și un foarte bun organizator de evenimente cultu­rale, actor, regizor, scenarist și membru fondator al grupului brașovean „Caii verzi pe pereți”, grup cu care desfășoară manifestări culturale, atât în țară cât și în străinătate. Publică în numeroase reviste lite­rare, precum Astra, Dealul Melcilor, Apostrof, Oglinda literară, Spații culturale, Luceafărul, Vatra veche, Citadela, Agero (Stutt­gart), Lumină lină (New York). Din anul 2008 este membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Brașov, și managerul Editurii Arania,  al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec. De asemenea, Adrian Munteanu a mai obținut și alte premii pentru teatru, eseu și poezie.

Despre cărțile sale s-au pronunțat Marin Mincu, Mircea Cărtărescu, Șerban Foarță, Radu Cârneci, Valeria Manta Tăicuțu, A.I. Brumaru, Adam Pujloiæ ș.a.

  • Marin Mincu: „El re­ușește să mențină treaz interesul cititorului pentru un gen liric revizitat, astăzi, doar de cei mai curajoși. Nu mă îndoiesc că virtuozitatea sa prozodică va stârni plăcerea îndră­gostiților și nu numai a acestora”.
  • Radu Cârneci, și el un maestru al sonetului, scria: „Ceea ce îl impune pe Adrian Munteanu ca poet de aleasă ținută, sunt cărțile de sonete, în care harul

liric este susținut de o temeinică cultură, reușind, astfel, izbânzi poetice remarcabile. Slujitor, cu devoțiune, al celei mai severe exprimări în versuri – sonetul – cu legi de aur, Adrian Munteanu a dat cititorilor și poeziei ro­mânești cărți cu totul remarcabile. El oferă sonete de iubire și moarte,de trecere și netrecere, de o emoționalitate adânc-re­ținută, amintind de Rilke, având o atitudine fermă în fața vieții, cu verb, nu o dată neiertător în descendență argheziană. Volu­mele de sonete îl așează pe Adrian Munteanu în rândul celor mai buni sonetiști români de ieri și de azi”.

Efortul deosebit pe care îl depune pe mai multe „fronturi” este demn de respect și urmat. Dra­gostea pentru cultură îi menține tonusul nealterat. Și din acest tonus își trage sevele pentru sonetele sale deosebit de valoroase.

 

De trunchiul tihnei îmi lipesc obrazul

De trunchiul tihnei îmi lipesc obrazul

Și-nchid sub pleoapă strigătul de ciută.

Ciupește nimfa corzi de alăută

Și ierburi moi și-au domolit talazul.

 

Tăcerea-n scorburi doarme nevăzută

Sub iedera ce-i va păzi răgazul.

Izvorul mut și-a potolit extazul

Și taina serii fruntea mi-o sărută.

 

Pe buza clipei s-a oprit amiaza.

Doar rostul șoaptei tandre îl mai știu.

A înfrunzit în gândul tainic oaza

 

Ogarul umbrei încă mai e viu.

O stea în ram își alungește raza

Într-un adânc și-ndure­rat târziu.

Ieri a căzut un Înger pe alee

 

Ieri a căzut un Înger pe alee

Stea în balans, o dâră tremurată.

Veșmânt solar, privire ne-ntinată,

Purtând în mâini a cerurilor cheie.

 

Din sanctuarul profanat plecată

Arcada lui e-n praf, fără idee

Nespus de tristă, stinsă odisee

Curmată crud în frun­za-ncătușată.

 

Îl învelește toamna cu duiumul

De arătări din glodul diafan.

Să fi murit? Pe hornuri iese fumul.

 

A adormit și fluierul lui Pan.

Sub mâl o rază își croiește drumul,

Dar n-a ajuns să iasă la liman.

Mi-e trupul casă pentru zile grele

 

Mi-e trupul casă pentru zile grele,

Cu porți de fier și uși întunecate,

Clădit din ură, silă și păcate,

Ținut prea des în sfori și în atele.

 

Dar hainele mă strâng și sunt uzate,

În glastre zac doar fade imortele.

Privesc afară numai prin zăbrele

La văile cu flori însângerate.

 

Nu mi-am văzut vecinii niciodată,

Dar știu că sunt în lumea de mister

În care vreau să mă trezesc odată.

 

Mă lupt să evadez și să nu pier,

În casa ce pe viață îmi e dată,

Să nu rămân de-a pururi prizonier!

 

Scânteia

Privește-mă, frumoaso, stinge-mi focul!

Din întuneric să-mi aduci scânteia!

În umbra nopții-ntrezăresc Femeia

Ce-mi hărăzește tihna și norocul.

 

Atinge-mi rana, răsu­cește cheia

În miezul tainic, împă­cat cu jocul

Durerilor ce au uitat de locul

Popasului înnobilând aleea.

 

Nimic nu e în jur să-ți curme-alintul

De lujeri blânzi din degete perechi.

Alungă-mi spaima,

dă-mi să beau absintul

 

Nădejdii mele-n rostuiri străvechi.

Întoarce-n sine glonțul ca argintul

Ce mi-a trecut turbat pe la urechi.

 

Chirurg

Halatul alb. Chirurg aflat în gardă,

Redeșteptat din somnul fără vise

Spre desfătarea orelor decise

De spaima zilei ce-a-nceput să ardă.

 

Garoafa-n trup plăpând se ofilise.

Privirea lui cuprinde și dezmiardă.

A înțeles ce-ar fi putut să piardă

Ființa mea din năluciri și-abise.

 

Legări și dezlegări de fișe-n pripă

Pe carnea răstignită de cuțit.

Dar nu-mi inspiră temeri lungi, nu țipă

 

Ca un torent spre maluri prăvălit.

mi-e de ajuns că-și va lăsa-n risipă

răgazul lui ca să-l așez în mit.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker