Șlefuitorii de cuvinte – Ion MUREȘAN

Fiecare mare oraș a avut, și o mai are, o boemă literară mai mult sau mai puțin vizibilă. Nici Cluj-Napoca nu putea să lip­sească din peisaj. De re- gulă, gruparea avea și un loc de întâlnire, un local ce a devenit celebru, indiferent de oraș. La Cluj-Napoca cofetăria „Arizona”, un fel de Capșa a clujenilor, era inima și sufletul scriitorilor locali din ultima jumătate de secol. Din păcate, de foarte puțin timp localul s-a închis, rămânând ca altele să-i preia locul. Înainte de anul 1989 localul era acaparat de boemii locali, dar și de invitații lor din alte părți. „Arizona” a fost frecventată în acele vremuri de nume importante, precum Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Eugen Uricariu, Augustin Buzura, George Vulturescu, Ra­du Să­plăcan ș.a. În ultimii ani garda s-a schimbat, fiind înlocuită, nu în totalitate, de reprezentanții noii generații, printre care Vasile Gogea, Ovidiu Pecican și Ion Mure­șan.

Ion Mureșan, pe care îl prezint în rândurile care urmează, s-a născut la data de 9 ianuarie 1955 în loca- litatea Vultureni din județul Cluj. După studiile gimnaziale și liceale urmează Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, pe care o absolvă în anul 1981. După absolvire lucrează ca profesor de istorie în comuna Strâmbu, până în anul 1988, când devine redactor la revista „Tribuna”. De ceva vreme este publicist comentator la un ziar clujean și redactor-șef al revistei „Verso” din Cluj. A făcut parte din celebra echipă a revistei „Echinox”, iar cât timp a fost profesor a făcut parte din cenaclul „Saeculum” din Beclean.

Debutul literar a avut loc în anul 1968 în revista „Cutezătorii”, cu versuri. Primul volum pe care l-a publicat a apărut la Editura „Cartea Româ­nească”, în anul 1981, intitulat „Cartea de iarnă”. Din acel moment mai publică volume de versuri și eseuri, fiind inclus în mai multe antologii realizate, printre alții, de George Alboiu, Marin Mincu și Alexandru Mușina, dar și în Italia, Ungaria, fosta Iugoslavie, Belgia etc. De asemenea, este tradus în limba franceză și limba germană.

Este unul dintre cei mai premiați poeți români. Primul volum tipărit a obținut Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor. Tot Uniunea Scriitorilor   i-a decernat, în anul 1993, Premiul pentru Poezie, iar Academia Română îi acor­dă, în anul 2000, Premiul de poezie la Festivalul internațional „Ni­chita Stănescu”, Ploiești. Ion Mureșan este membru ti- tular al Uniunii Scriitorilor (din 1990) și membru fondator al ASPRO. Este cola- borator cu poezie și eseuri la valoroasele reviste „Lu­ceafărul”, „Tribuna”, „Vatra”, „Steaua”, „Contrapunct”, „22”, „Nu”  și altele.

Ion Mureșan nu a dus lipsă de cronicari celebri. Au scris despre cărțile sale, printre alții, Ion Negoițes­cu, Nicolae Manolescu, Al. Cistelecan, Eugen Simion, Dan Cristea, Cornel Regman, Adrian Marino, Cornel Ungureanu, Irina Petraș și Ion Bogdan Lefter. Voicu Bugariu scria referitor la creația sa poetică: „Autorii lipsiți de forță nu par, în ceea ce scriu, convinși de propriile lor sentimente; cititorul rămâne, până la urmă, cu ideea că este vorba de niște simțiri împrumutate, desprinse din cărți. Nu este cazul lui Ion Mureșan, poet a cărui frondă confuză, flegmatică, sadică, suavă, macabră, diabolică, neputincioasă, triumfă­toare, profetică, imprevizibilă se desfășoară aproape totdeauna în mod autentic, fără a declanșa neplăcuta și tranchilizanta impresie de lectură că așa ceva s-a mai scris”. Iar    despre volumul „Cartea Alcool”, care îi dă un certificat de apartenanță la boema literară, Octavian Soviany scrie o cronică cu un titlu mai mult decât sugestiv, „Legenda sfân­tului bețiv”, iar poemul „Întoarcerea fiului risipitor” ar putea fi considerat ca un omagiu adus acelui Dumnezeu al bețivilor.

Însă nu Ion Mureșan este unul dintre eroi. El este doar purtătorul lor de cuvânt. Concluzio­nând, putem afirma fără a greși că poezia sa este o poezie modernă, o poezie actuală, caldă, plină de sensibilitate, adică valoroasă.

Minunata plutire

Începe ca o foarte bruscă surzenie,

Începe ca o foarte bruscă trezire,

Peste gramatică trece o vedenie

Și încâlcește părțile de vorbire.

Stai pe terasă. Singurul ești

Care vede o înaltă și pustie clădire

Coborând din ceruri. Abia mai vorbești,

Abia mai descrii minunata plutire.

Bărbați și femei urcă în poduri

De unde te privesc prin lucarne:

Cuvintele tale sunt vinete noduri,

Gura, un negru clopot de carne.

Clădirea pustie coboară în piață.

Cerul se face alb ca de spumă.

Deasupra porții ei atârnă o paiață

Făcută din cârpe și gumă.

Te îndrepți înspre ea.

Tai ștreangul.

Iei paiața în spate.

Din ceruri se lasă o ninsoare târzie.

Ani întregi, zile nenumărate,

Pe străzi tot mai înguste, mai întortocheate,

Treci mut: iar paiața pe umăr începe a vorbi

Și învie.

Cântec mediocru

Toamna a trecut pe lângă mine

(Strada era plină de femei),

Toamna a trecut pe lângă mine

Și m-a luat de braț fără rușine

Ca să-i fiu întrega noapte-al ei.

M-a târât apoi într-o grădină

(Pomii galbeni, cerul cenușiu),

M-a târât apoi într-o grădină,

Și-n grădina plină de rugină

M-a culcat în iarbă ca-n sicriu.

Și mi-a zis: închide ochii bine

(Somn ușor de-acuma, dragul meu)

Și mi-a zis: închide ochii bine,

Și m-a sărutat fără rușine;

Și mi-a zis: De-acuma ești al meu!

Speranța

E rău.

și doar speranța că mâine va fi și mai rău

ne ține-n viață.

Însă noi,

sperăm cu o așa putere

încât deodată mâine este azi

și este foarte rău.

Însă noi,

cu-o ultimă putere mai sperăm o dată.

și, deodată, mâine este ieri

și este foarte rău.

Cât vezi cu ochii în jur

e foarte rău:

o mare de plumb,

cu valuri mici și dulci.

Trecem pe lângă

insule tăcute și albastre

ce unduie pe valuri

ca pete de ulei

și motorină.

Și acum e bine,

căci e foarte rău,

iar răul

s-a stabilizat la cota

supremă.

Mai rău nu poate fi nici în trecut.