Administrație

Situația drumurilor județene: pe unele lucrări, pe altele verificări

Pe parcursul ședinței extraordinare de joia trecută, Consiliul Județean Buzău a supus votului două proiecte de hotărâre care vizează darea în administrare pe o perioadă de câțiva ani a unor drumuri județene, în vedere efectuării diverselor lucrări. Astfel, pe DJ 214A și DJ 203N, situate în intravilanul comunei Rușețu, sunt prevăzute lucrări de realizare a unor șanțuri betonate, care să permită scurgerea apei, precum și o parcare betonată.

„Drumurile județene administrate de Consiliul Județean Buzău traversează localitățile judeţului pe raza intravilanului acestora, fiind necesară și oportună amenajarea spațiilor pentru fluxul pietonilor, respectiv trotuarele aferente acestora și căile de acces către proprietățile locuitorilor. Consiliul local al comunei Rușețu solicită prin Hotărârea nr. 44/06.10.2022, darea în administrare a unei suprafețe de teren 4304 m.p. Suprafața de teren se compune din două tronsoane, după cum urmează: tronsonul 1 din DJ 214A în suprafață de 3.104 metri pătrați (lungime – 1.552 m pe ambele sensuri, lățime – 2 metri) (…) tronsonul 2 din DJ 203N, în suprafață de 1.200 metri pătrați (lungime – 600 metri pe ambele sensuri, lățime – 2 metri). Solicitarea a fost făcută în vederea realizării de șanțuri betonate pentru asigurarea scurgerii apelor și parcare betonată. Darea în administrare se solicită pentru o perioadă de 5 (cinci) ani”, se arată în hotărârea Consiliului Județean.

Și Consiliul Local Vernești solicită darea în administrare, pe o perioadă de trei ani, a unor tronsoane din drumurile județene DJ 205 și DJ 100 H, situate în intravilanul comunei. Suprafața de teren cerută însumează 2.280 metri, iar autoritățile locale vor să amenajeze trotuare și alei de acces la proprietățile din zonă. „Suprafața de teren se compune din două tronsoane, după cum urmează: tronsonul 1 din DJ 205, în suprafață de 1.080 metri pătrați (lungime – 900 metri, lățime – 1,20 metri) (…) pe partea stângă în sensul de mers Vernești-Merei; tronsonul 2 din DJ 100H, în suprafață de 1.200 metri pătrați (lungime – 1.000 m, lățime – 1,20 metri) (…) pe partea stângă în sensul de mers Strezeni-Vernești. Solicitarea a fost făcută în vederea realizării proiectului «Proiectare și execuție trotuare Vernești-Zorești», respectiv construire trotuare și acces la proprietăți, (proiectare și execuție trotuare pe ambele părți, refacerea căilor de acces către proprietăți). Darea în administrare se solicită pentru o perioadă de 3 (trei) ani”, se mai arată în proiectul Consiliului Județean.

Între timp, pe alte drumuri județene, transportatorii care nu respectă masa maximă admisă au fost trași pe dreapta și cântăriți cu ajutorul unei instalații de cântărire electronică. Cei ce au trecut prin localitatea Calvini au fost invitați de polițiști la o verificare a greutății încărcăturii, iar neregulile constatate au atras după sine și mai multe sancțiuni. Controalele vor continua, la fel și amenzile, dacă se constată că transportatorii nu respectă prevederile legale în ce privește masa maximă admisă.

„În cadrul controlului din data de 12.10.2022, desfășurat pe DJ 102 B, în localitatea Calvini, membrii Biroului de Transport au constatat depășiri ale sarcinii maxime admise și au aplicat sancțiunile contravenționale prevăzute de OG 43/1997. Lipsa de responsabilitate a celor care ignoră limitele maxime admise ale încărcăturilor pe care le transportă se reflectă în degradarea carosabilului pe care toți îl folosim și de care cu toții avem nevoie pentru o viață confortabilă și civilizată. Controalele vor continua și îmi doresc să fie din ce în ce mai puțini aceia care refuză să protejeze drumurile pe care le utilizează”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean, Petre Adrian Robert.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker