Dacă dă Domnul și examenul numit „referendum constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană” va fi susținut cu succes (vreau să cred că rezultatul nu va fi unul la limită, dar zdrobitor, în ciuda tuturor dușmanilor), încă peste un an ne mai așteaptă un „hop”, pe care ar trebui să-l trecem la fel de bine ca și referendumul, în tandem cu alegerile prezidențiale – este vorba despre alegerile parlamentare, rezultatul cărora ori ne duce en fanfare acolo unde ne este locul, ori ne pune capacul și face harcea-parcea din toate visele noastre frumoase. Și dacă la prezidențiale nu prea văd cine ne-ar putea sta în cale – chiar dacă în primul tur Maia Sandu (care și-a anunțat participarea la scrutin) ar putea să nu ia majoritatea, în turul doi nu avem cum să pierdem, cu parlamentarele lucrurile nu mi se par la fel de clare.
Ultimele sondaje arată că ceea ce a fost patru ani în urmă nu se va mai repeta și că nici un partid nu va obține majoritatea confortabilă, dar… acest lucru evident nu am observat să pună pe jar unele forțele politice de pe malul Bâcului. Când zic aceasta am în vedere actualul partid de guvernământ care mai rămâne pradă a iluziilor și scenariilor ce aveau relevanță ieri-alaltăieri, dar care nu mai sunt valabile pentru mâine- poimâine. Or, în loc să dea dovadă de înțelepciune și responsabilitate, cei de la guvernare s-au antrenat în niște ecuații greu de digerat și de înțeles – vezi cazul plecării lui Nicu Popescu sau numirea lui Mihai Popșoi – și mai rămân „culcați pe o ureche”, în speranța, probabil, că multă lume nu va avea încotro și îi va vota tot pe ei. Greșită și periculoasă această „tactică”, dar nu cred că s-a căzut atât de jos încât cineva serios să-și facă iluzii că poate fi îmblânzită până și cioara de pe gard. Pe unde mai pui că unele partide cu pondere în societate au pierdut răbdarea și încrederea că acei de la guvernare se vor coborî cu picioarele pe pământ și au purces la încropirea de blocuri politice (care, cu siguranță, se vor transforma, la momentul oportun, în blocuri electorale), cu consecințele de rigoare. Sincer vorbind, procesele de unificare ale unor formațiuni erau așteptate și perfect rezonabile, dar nu este clar după care principii vor fi create și, cel mai important, câte vor fi la număr. Or, atâta timp cât cei de la guvernare rămân cu apa în gură, era și normal ca cineva să urnească carul din loc. La fel de normal mi se pare și faptul că unele formațiuni politice nici nu vor dori să se asocieze cu PAS-ul și, implicit, prezența unor astfel de blocuri este și necesară, și iminentă.
Bineînțeles, când vorbesc despre blocuri nu mă interesează cele de stânga sau ceva de genul, fiindcă acestea nu mă reprezintă. Cât privește formațiunile de dreapta, proeuropene și proromânești, acestea au făcut prima fuziune, creând un Bloc politic format din Partidul Platforma DA, Partidul Schimbării și Liga Orașelor, iar faptul că liderii acestor formațiuni au declarat că nu se vor asocia ÎN NICIUN CAZ cu partidele conectate la oligarhi înseamnă că nu prea este mult loc pentru lărgirea blocului. Chiar dacă, pur aritmetic, lucrurile în acest Bloc nu stau tocmai roz – Platforma DA a câștigat, la ultimele alegeri locale generale, 20 de primării, Liga Orașelor și Comunelor – 16, iar Partidul Schimbării – 7, este foarte greu de prognozat căror criterii ar trebui să corespundă alte formațiuni politice pentru a se înhăma la această căruță (fiți de acord, în multe partide care au obținut scoruri mai bune oricum s-a rătăcit câte un oligarh-doi, care strică tot borșul). Inclusiv PAS-ul nu cred că are multe șanse să fie primit în bloc (deși, la o adică, partidul de guvernământ nici n-ar prea avea nevoie de așa ceva, fiindcă ei înșiși sunt „cu moț”), deoarece și în această formațiune au apărut, pe ici-colea, oligarhi de factură nouă. Pe de altă parte, PAS-ul cu cele 291 de primării câștigate la alegerile generale locale nu ar fi de neglijat, dar… ce facem cu rânza moldoveanului? Ca să nu zic că există și alte formațiuni declarate pro europene, dar care au atâta pufușor pe botișor, încât nici nu face să mai discutăm la această temă. Să zicem, PLDM cu cele 34 de mandate de primar ar avea vreo șansă să fie primit în acest bloc? Răspunsul vă aparține, fiindcă de oligarhi nici nu vă mai întreb. În situația creată, dacă scoatem din „lista pretendenților” la asociere astfel de „coloși” ca Partidul Liberal (cu 3 primari), Partidul Național Liberal (2) sau Democrația Acasă (3), mai rămân doar doi pretendenți reali de a se alipi trioului Platforma DA-Partidul Schimbării-Liga Orașelor și Comunelor. Este vorba despre Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (10 mandate) și cei 116 primari independenți (în acest caz însă nu se știe de ce orientare sunt acești independenți). Zicea mai deunăzi Dinu Plângău că blocul a reușit să atragă mai multe personalități notorii, cetățeni simpli, primari, foști reprezentanți ai altor partide, inclusiv PAS, și că s-a discutat și cu CUB, dar nimic nu este bătut în cuie.
În fine, până la urmă se va cristaliza ceva, dar nu trebuie să ne facem iluzii – un singur partid sau Bloc de dreapta este imposibil, dar nici nu avem nevoie de așa ceva. Or, și când este vorba de ceva bun ai nevoie de alternative…
Text publicat în „Observatorul de Nord”
