Actualitate

Și bătut și cu ceasul luat

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Sărat au reţinut trei tineri, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, lovire sau alte violențe și distrugere.

Totul s-a petrecut în seara de 4 spre 5 noiembrie, când un râmnicean a fost la o sală de jocuri de noroc unde a consumat băuturi alcoolice. În jurul orei 23.00, acesta a plecat spre casă iar pe drum a fost abordat de un grup de șase persoane cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani, care i-au furat ceasul. Ulterior, pe drumul spre casă, omul a fost și agresat de trei dintre respectivii tineri,  care i-au spart și ochelarii.

Fapta a fost sesizată în dimineața zilei de 5 noiembrie de victimă, un râmnicean în vârstă de 32 de ani.

În urma activităţilor desfăşurate şi a materialului probator administrat, poliţiştii au  identificat şi depistat principalii bănuiţi de comiterea faptei, trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, din Râmnicu Sărat.

Cei trei bănuiţi au fost reţinuţi de poliţişti şi, astăzi, urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

Prejudiciul a fost estimat la 3.200 de lei.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker