Economic

Sera verticală de la „Experimentală” și-a intrat în pâine

În premieră pentru România, la Buzău a fost pusă în funcțiune prima seră verticală capabilă să producă simultan răsaduri pentru patru hectare de teren. Acest proiect inovator aparține dr. ing. Vlad Constantin, fostul director al „Experimentalei” (Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură), și a fost prezentat publicului în vara anului 2023. După mai multe luni de teste, în această primăvară s-a dat startul primului ciclu complet de producție.

Primele semințe au fost plantate încă din februarie, iar în prezent plantele sunt bine dezvoltate, urmând ca în câteva săptămâni să fie livrate legumicultorilor pentru înființarea culturilor în câmp. Cercetătorii afirmă că sera verticală permite o reducere a timpului de producție cu aproximativ zece zile, un avantaj semnificativ pentru fermieri. Această seră unică asigură un spațiu de producție de peste 500 de metri pătrați, în ciuda unei amprente la sol de doar 135 de metri pătrați, ceea ce demonstrează o economie considerabilă de spațiu. Pe lângă optimizarea suprafeței utilizate, sera permite și o reducere a costurilor de producție cu 30 la sută, datorită utilizării energiei solare în locul celei electrice.

În prezent, în sera din Buzău sunt cultivate mii de răsaduri de tomate și alte legume, care vor ajunge la clienți începând din luna mai. Datorită controlului strict al condițiilor de mediu, plantele obținute sunt mai viguroase și mai sănătoase, necesitând mai puține tratamente chimice față de cele cultivate în serele tradiționale.

Proiectul, finanțat prin Planul sectorial de cercetare ADER, a avut o valoare de un milion de lei. La momentul lansării, fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat că această seră ar putea revoluționa sistemul de producție a răsadurilor pe verticală, reprezentând un model pentru viitoarele dezvoltări din domeniul agricol.

 

Articole similare