Politic

Senatorul Vlad Pufu, printre inițiatorii legii privind Registrul Traficanților de Droguri

Partidul Național Liberal a depus luni, 25 septembrie, în Parlament, proiectul de lege privind înființarea unui Registru al Traficanților de Droguri, iar printre inițiatori se află și senatorul liberal de Buzău Vlad Pufu, care consideră demersul unul foarte necesar în contextul actual.

„Spunem NU drogurilor! Alături de ministrul Justiției, Alina Gorghiu, și de colegi deputați și senatori PNL, am inițiat și depus în Parlament un proiect de lege privind înființarea Registrului Traficanților de Droguri. Acesta ar urma să funcționeze după modelul Registrului Agresorilor Sexuali și are ca principal scop combaterea traficului de droguri și a recidivei”, a scris Vlad Pufu pe pagina sa de Facebook.

Potrivit datelor oficiale, aproape un sfert dintre persoanele condamnate pentru infracțiuni din sfera traficului de droguri, care în prezent execută pedepse cu închisoarea, aveau antecedente pentru fapte similare. Traficul de droguri a devenit un adevărat fenomen, din păcate, în ultima vreme, fiind strâns legat de consum, iar pentru a limita accesul tinerilor și nu numai la droguri și a diminua consumul și efectele nocive ale substanțelor psihoactive, e nevoie de o acțiune în forță pentru combaterea traficului.

„Un Registru al Traficanților de Droguri poate fi o soluție eficientă în stoparea recidivei. În acesta ar urma să fie înscrise persoanele care au făcut trafic de droguri de risc și mare risc, în țară sau internațional, și-au pus locuința la dispoziție pentru consum de droguri, au îndemnat la consum de substanțe interzise, au furnizat unui minor inhalanți chimici toxici unui minor sau au eliberat substanțe psihoactive pe bază de rețetă, știind că aceasta este falsă. Îndemnul adresat unei persoane de a consuma droguri, finanțarea traficului și chiar tentativa la toate acestea fapte vor duce, de asemenea, la înscrierea în Registru”, mai transmite senatorul liberal buzoian.

Odată ce numele îi va apărea în Registru, o persoană va fi obligată să facă periodic vizite la secția de poliție, să furnizeze informații despre ocupația pe care o are, despre persoanele cu care ia contact și locurile publice pe care le frecventează. Schimbarea adresei de domiciliu sau o deplasare în afara localității de domiciliu vor trebui, de asemenea, anunțate la poliție. Nerespectarea obligațiilor prevăzute se poate pedepsi cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă.

Articole similare